Acasă Politic Guvernul Orban își angajează răspunderea pe legi de interes public, și nu...

Guvernul Orban își angajează răspunderea pe legi de interes public, și nu personal- așa cum erau Ordonanțele PSD

DISTRIBUIȚI

Criticile PSD la adresa Guvernului PNL sunt total nejustificate. Actualul Guvern a luat deciziile de angajare a răspunderii pentru legi importante în deplină transparență, și nu în miez de noapte așa cum obișnuia PSD.
Atrag atenția PSD că angajarea răspunderii presupune că legea propusă de Guvern trece prin filtrul Parlamentului, ceea ce nu se întâmplă, imediat, cu Ordonanțele de Urgență, atât de des uzitate de PSD.
Mai mult, le transmit celor de la PSD că angajarea răspunderii presupune posibilitatea amendării proiectelor de lege, prin amendamente propuse în Parlament și acceptate sau respinse de Guvern. Ordonanțele emise în trecut, pe bandă rulantă de PSD, nu puteau fi amendate decât după ce ele aveau deja efecte juridice.
Așadar, decizia Guvernului PNL nu are nimic în comun cu vechea abordare pesedistă. Primele legi pentru care Guvernul Orban își va angaja răspunderea în fața Parlamentului au fost comunicate românilor și vizează modificări urgente, de interes public, și nu personal- așa cum erau multe dintre Ordonanțele de Urgență emise de fostul guvern PSD. Astfel, Guvernul își va asuma, în fața Legislativului, o serie de modificări în privința Legilor justiției- ce au fost batjocorite de PSD; în privința Ordonanței 114- care a pus în dificultate economia românească; în privința Legii plafoanelor- necesară adoptării Legii bugetului de stat pentru anul 2020 și în privința unei noi legislații care să deblocheze transportul elevilor.
Antoneta Ioniță
Deputat PNL

1 COMENTARIU

  1. Pentru cei cu handicap care au neaparata nevoie de asistent personal iar la acestia pensia depaseste cu 2 lei salariu minim nu se mai incadreaza in lege.a fost mai bună legea lui boc cind pensia nu trebuia sa depășească salariul mediu.dar ca de obicei aceasta lege bate tot asupra nevoiasilor care au in îngrijire persoane cu handicap pentru care le trebuie si bani si forta de munca.va multumim d- lor guvernanti ca va gîndiți si dati legi in favoarea celor sus pusi, in defavoarea nevoiasilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.