Social-democratii bacauani vor sa-ncalece o motoreta mediatica electorala care sa-i extraga din ochiul furtunii politice ce a invinetit blazonul organizatiei patronate de Viorel Hrebenciuc. PSD Bacau a ramas, acum, fara sustinere oficiala in mass-media locale, ceea ce nu s-a mai intamplat din 1989 incoace.
Asistati mediatic pana in aceasta vara de trustul de presa sechelarist -Desteptarea-, social-democratii declara ca vor sa obtina controlul asupra mass-media care este de vanzare pentru pretul corect. Dumitru Bontas, presedinte interimar al Organizatiei judetene PSD Bacau, ne-a confirmat faptul ca se poarta discutii cu unii patroni in ceea ce priveste achizitia unei -voci mediatice-, in perspectiva alegerilor. -Costurile unei campanii electorale care nu e sustinuta pe plan mediatic sunt foarte mari-, a explicat liderul pesedistilor bacauani. Numele cumparatorului, conform unor surse neoficiale, ar fi insusi Viorel Hrebenciuc, ale carui legaturi cu oameni politici bacauani din intreg spectrul politic sunt foarte stranse.
-Interesant e faptul ca eu sunt ultimul care afla despre o asemenea tranzactie-, spune insa Constantin Sosu, actionar majoritar la -Ziarul de Bacau-. -Am pornit la drum cu o echipa, si nu ma intereseaza cati bani mi s-ar oferi, pentru ca nu vand principiile pe care le am-, a punctat vicepresedintele PNL Bacau. Aceeasi reactie a avut-o si deputatul democrat Vasile Nistor, a carui fiica este actionar unic al -Monitorului de Bacau-, alt cotidian bacauan care ar putea fi, macar teoretic, in vederile pesedistilor bacauani. -Nu am fost contactat de nimeni si nu se pune problema sa dau PSD-ului ziarul, nici acum, nici dupa alegeri-, a declarat liderul democratilor bacauani.
Cum nici Dumitru Sechelariu nu vrea sa vanda trustul sau de presa devenit, mai nou, -porta voce- a PNG, a mai ramas doar varianta ca -discutiile purtate de lideri social-democrati cu actionariatele unor ziare bacauane- sa fie o tentativa de discreditare a presei de opozitie si de subminare a credibilitatii acesteia. Deocamdata, singurul element cert este lipsa unor mass-media cu adevarat independente in judetul Bacau, la fel ca si in multe alte judete din tara.