Conform jurnalului oficial al activitatilor desfasurate de unitatile armatei in perioada 13-15 iunie 1990, in garnizoana Bucuresti, Ion Iliescu, la acea data deja presedintele Romaniei, a fost principalul instigator la reprimarea violenta a celor care manifestasera pasnic, timp de doua luni, in Piata Universitatii. Prin ordinele si mesajele incitatoare, false, transmise de acesta, s-a pus in functiune un mecanism de represiune formidabil, in care au fost implicati politisti, mineri si militari.
Un plan diabolic
Rechizitoriul intocmit in luna mai a anului 2000 de generalul magistrat Dan Voinea, la acea ora seful Sectiei Parchetelor Militare, cu privire la crimele si vatamarile grave, prin impuscare, produse manifestantilor de sau la instigarea mai multor invinuiti, in frunte cu generalul Mihai Chitac (ministrul de interne in iunie 1990), face referire si el la fostul sef al statului.
Ion Iliescu a participat la sedinta de guvern din 11 iunie 1990, in care s-a hotarat evacuarea grevistilor foamei din Piata Universitatii pentru noaptea de 12/13 iunie, la ora 4.00. In sedinta s-a stabilit ca, dupa ce fortele de ordine vor evacua piata, aceasta sa fie ocupata de 4.000-5.000 de muncitori bucuresteni, pe care trebuia sa-i aduca N.S. Dumitru, vicepresedinte al FSN.
Condusi de generalii Chitac si Diamandescu, aproape 1.500 de reprezentanti ai fortelor de ordine au pornit actiunea de evacuare la data si ora stabilite. Pentru ca la corturi nu au fost gasite decat doua persoane, politistii au retinut foarte multe persoane care protestau fata de aceasta actiune. Au fost arestati 262 de oameni si dusi, ilegal, la unitatea militara de la Magurele. Printre ei se aflau si studenti arhitecti, -saltati- din institut. In jurul orelor 10.00-11.00, in piata au sosit cateva sute de celebri urlatori ai lozincii -Noi muncim, noi nu gandim-, de la IMGB, dar N.S. Dumitru nu a reusit sa aduca miile de oameni pe care contau Iliescu & Co.
Au inceput sa se stranga tot mai multi oameni, care au cerut eliberarea arestatilor si care s-au deplasat la Politia Capitalei, la SRI, la Ministerul de Interne si la TVR. Printre ei s-au infiltrat multi instigatori. La televiziune, in momentul in care manifestantii discutau pasnic cu soldatii de paza, a aparut celebrul Bebe Ivanovici, cu o gasca de batausi, inarmati cu bate, si au atacat soldatii. La fel s-a intamplat si in celelalte cazuri.
Iliescu cere interventia armatei
Jurnalul de activitate al armatei, pentru perioada 13-15 iunie 1990, consemneaza la ora 15.45: -Presedintele Romaniei a cerut telefonic la Marele Stat Major (MStM) – gl.mr. Schiopu Nicolae (care-l inlocuia pe seful MStM) – sa se intervina cu doua detasamente de militari din unitatile MApN in sprijinul trupelor MI existente in Piata Universitatii-. La ora 16.20, Ion Iliescu a cerut armatei sa intareasca paza la alte obiective (MI, SRI etc).
Tot in jurnal s-a consemnat, la ora 17.20, ca au fost puse in alarma comandamentele si unitatile militare din Bucuresti si Mihai Bravu, regimentele mecanizate din Slobozia si Ploiesti si regimentele de parasutisti din Caracal, Boteni si Buzau, dar fara munitie, iar la ora 17.35 s-a primit ordinul presedintelui sa se foloseasca gazele lacrimogene in zona Ministerului de Interne si s-a transmis ordinul la comandamentul trupelor chimice.
Presedintele a hotarat: rebeliunea legionara trebuie inabusita
La minister, cei care asigurau paza au inceput sa traga in tavan si pereti, in dreptul intrarilor, inspre usi, asa cum le ordonase ministrul Mihai Chitac. Au fost impuscate mortal doua persoane.
La ora 19.20, comandantul trupelor chimice a primit ordin sa conduca personal intrebuintarea substantelor lacrimogene la sediul MI si Politiei Capitalei. -In acest sens are aprobarea presedintelui Iliescu-, consemneaza jurnalul. Dupa numai cinci minute, o alta consemnare: -Presedintele Iliescu informeaza pe prim-adjunctul ministrului apararii nationale ca pe sediul Politiei Capitalei s-a ridicat drapelul verde, legionar, deci miscarea este o rebeliune legionara si se trateaza ca atare. Primul adjunct propune infiintarea unui comandament militar al Capitalei; in acest scop se convoaca cadrele de raspundere din MApN-.
La ora 19.50, toate obiectivele importante au comandanti militari, iar in unitatile alarmate se ordona pregatirea munitiei pentru a fi distribuita. La aceeasi ora, col. Maracine raporteaza ca -trenuri cu mineri din Valea Jiului au plecat spre Bucuresti, iar prim-adjunctul ordona comandantului Aviatiei militare, gl.lt Opruta, sa trimita munitie pentru parasutistii existenti la TVR-. La ora 20.05, se ordona dotarea cu munitie a tuturor subunitatilor.
La ora 20.15, cpt. Modruga, comandantul fortelor de paza si ordine de la televiziune, primeste ordin de la prim-adjunct ca, -daca se va patrunde in forta in TVR, sa se traga-.
Instigare impotriva -contrarevolutionarilor-
La ora 22.00, mai multi ofiteri superiori au fost convocati la MApN, pentru a pregati eliberarea localului MI.
Jurnalul consemneaza: -Presedintele Iliescu comunica ca in aceasta noapte elemente turbulente vor incerca sa patrunda si in alte obiective; acestia au asupra lor arme si munitie; nu se trage decat impotriva celui care trage; toti militarii sa aiba baioneta pusa la arma si sa se apere impotriva celor care ataca. Cei care ataca nu sunt revolutionari, sunt contrarevolutionari-. Din ordinul prim-adjunctului aceasta comunicare a fost transmisa in intregime comandamentelor unitatilor implicate.
La ora 00.10, seful MStM raporteaza primului-ministru, Petre Roman, ca TVR, MI si Politia Capitalei au fost eliberate si ocupate de armata. Se da ordin trupelor de graniceri -sa ia masuri pentru oprirea persoanelor suspecte care vor sa paraseasca tara-.
Manifestantii de la MI se retrasesera spre magazinul Romarta Copiilor. Aici s-au trezit in fata unui baraj de scutieri, in spatele carora era un detasament de parasutisti de la Buzau, condusi de col. Constantin Vasile. In ciuda ordinelor primite, de a nu se trage decat in persoanele care folosesc arme de foc impotriva fortelor de ordine, comandantul parasutistilor a dat de trei ori ordin sa se execute foc de intimidare. Au fost trase aproape 1.500 de cartuse. Rezultatul: doi oameni morti si noua raniti, inclusiv un tanar care fusese la Ministerul de Interne ca sa vada ce se intampla cu tatal sau, care era de serviciu in institutie.
Vin minerii, raspunzand la chemarea lui Ilici
La ora 02.25, jurnalul armatei consemneaza: -Ministrul transporturilor, dl Dobre (actualul ministru al transporturilor, n.red.), comunica ora sosirii trenurilor cu muncitori si mineri – 00.55 a sosit Brasovul, 03.30 soseste un tren de la Constanta, 05.00 sosesc patru trenuri cu mineri din Valea Jiului, un tren de la Craiova si un tren de la Galati. Pentru mineri este constituit un centru de primire si dirijare condus de ministrul Dobre-.
Fortele de ordine au inceput vanatoarea de oameni, la televiziune, la MI si Politia Capitalei, pe strazile din jurul institutiilor. In acea noapte si in urmatoarele doua zile, cu ajutorul minerilor si al militarilor, politistii au arestat ilegal, dupa calculul generalului Voinea, peste 1.300 de persoane. Au fost batuti sute de oameni, minerii si cei care li s-au alaturat au talharit, violat si au distrus sedii de partide, de ziare, de ONG-uri si institutii de invatamant. Chiar si acum, Ion Iliescu considera ca toate acestea au fost o reactie justificata in fata -legionarilor-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















