Home Politic Iliescu si Nastase, dositi

Iliescu si Nastase, dositi

DISTRIBUIŢI

Portretele lui Ion Iliescu si Adrian Nastase, care acopereau pana acum o buna parte dintr-un perete al sediului PSD Bistrita-Nasaud, au fost acoperite cu o harta. De vina nu au fost nici lipsa de spatiu, nici o eventuala scadere de popularitate a celor doi, ci observatiile jurnalistilor. Potrivit presedintelui PSD Bistrita-Nasaud, Viorel Pupeza, citat de agentia Mediafax, luarea acestei decizii ar fi fost determinata de comentariile ziaristilor, care la o conferinta de presa anterioara i-ar fi atras atentia asupra faptului ca presedintele Romaniei este Traian Basescu, iar cel al PSD – Mircea Geoana. -Pentru ca portretele sunt fixate in perete cu un sistem special si nu am vrut sa-l stricam, am decis sa acoperim portretele cu o harta pe care o aveam la indemana ca sa nu se enerveze jurnalistii-, a raspuns ironic Pupeza, care este de altfel un sustinator declarat al fostului sef de stat. Incercand sa ofere si alte argumente decat teama de gura gazetarilor, liderii locali ai partidului au explicat ca fotografiile au fost acoperite pentru ca pe fiecare era trecuta o functie pe care nici unul din cei doi nu o mai detine. Solutia cu harta este insa doar temporara. Senatorul Ovidiu Cretu a declarat ca tablourile vor fi expuse in cladirea filialei dupa ce vor fi modificate titulaturile, argumentand ca -Ion Iliescu a facut multe pentru partid si trebuie sa se regaseasca in sediul nostru-. In ce priveste actualizarea galeriei de tablouri, trezorierul filialei, Dan Tanko, a anuntat ca au fost comandate portretele noilor conducatori ai partidului, dar ca acestea nu au sosit inca.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.