Forța Civică și PNȚCD au semnat, sâmbătă, un protocol cu Inițiativa România Liberală de includere a acesteia în Alianța pentru Dreptate și Adevăr, liderii acestor formațiuni precizând că vor avea candidat unic la prezidențiale și candidați comuni la europarlamentare.
Din partea Inițiativei România Liberală (IRL), au fost prezenți președintele asociației, Vlad Moisescu, dar și primarul Sectorului 1 Andrei Chiliman și deputatul Diana Tușa, care, împreună cu liderii FC și PNȚCD, Mihai Răzvan Ungureanu, respectiv Aurelian Pavelescu, au vorbit despre necesitatea unificării forțelor de dreapta.
Mihai Răzvan Ungureanu i-a prezentat pe liderii IRL drept "vechi amici", care "au dovedit că te poți despărți de rău făcând bine", făcând referire astfel la faptul că aceștia au părăsit PNL.
Președintele IRL, Vlad Moisescu, a arătat că a găsit în Alianța pentru Dreptate și Adevăr toate resursele pentru a da românilor de dreapta speranța că interesele lor sunt reprezentate și a spus că, în opinia sa, constitutirea alianței DA în noua formulă reprezintă "un pas uriaș către unificarea dreptei".
Moisescu a precizat că IRL rămâne o asociație și nu se transformă în partid, dar se va implica în procesul de relansare a PNȚCD, iar proiectul Mihai Răzvan Ungureanu devine și proiectul acestei asociații.
"Scopul este în continuare o listă comună sub sigla PPE la alegerile europarlamentare, un candidat unic la alegerile prezidențiale din 2014 și construcția unei forțe capabile să câștige alegerile locale și generale din 2016", a spus Moisescu.
La rândul său, liderul PNȚCD Aurelian Pavelescu a precizat că îi transmite un mesaj de dialog președintelui PDL Vasile Blaga pentru a veni "la o masă comună de dialog, pentru că acesta este interesul politic, interesul electoratului de dreapta".
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















