In prezenta primului-ministru Calin Popescu Tariceanu, ieri a avut loc prima intalnire a membrilor Consiliului de onoare al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului. Infiintata printr-o decizie luata in ultima sedinta de guvern a anului trecut, aceasta institutie va fi condusa de istoricul Marius Oprea; Stejarel Olaru si Lucia Hossu Longin au fost validati, cu unanimitate de voturi, director executiv, respectiv secretar general. Seful executivului si-a mentinut declaratiile anterioare prin care asigura opinia publica cu privire la atributiile acestei structuri, afirmand ca institutul nu va declansa o -vanatoare de vrajitoare-.
-Nimeni nu are de ce sa se teama de activitatea institutului-, a explicat Tariceanu. In ciuda acestei declaratii, una din sarcinile institutiei va fi si cea de a sesiza organelor abilitate actiunile de natura penala, descoperite prin investigatiile de arhiva.
-Departamentul de investigatii se va concentra sa adune materiale probatoare care vor fi inaintate procurorilor militari, in general. Nu punem premii pe capul tortionarilor-, a afirmat presedintele institutului, Marius Oprea. El a mentionat ca nu vom asista la o politizare a institutiei, chiar daca ea se afla in subordinea primului-ministru si are finantare de la buget. Totusi, privitor la suprapunerea atributiilor structurii pe care o conduce cu cea a Institutului pentru Studierea Revolutiei, aflat sub -patronajul- fostului presedinte Ion Iliescu, Marius Oprea a lasat sa se inteleaga ca, in perspectiva, chestiunea se va transa inclusiv odata cu alocarea bugetului necesar pentru anul viitor.
-Exista riscul ca, pe langa Institutul pentru Studierea Revolutiei, sa se infiinteze si un institut al investigarii loviturii de stat-, a atacat Tariceanu. In plus, analistul politic Cristian Parvulescu, membru al consiliului, a declarat ca, in conditiile in care sondajele de opinie arata ca aproximativ 50% din populatia Romaniei crede ca perioada comunismului a fost una benefica, menirea institutului va fi una de a restabili adevarul.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















