Acasă Politic Iohannis: Nu vreau să îl văd pe Băsescu premier și nu îl...

Iohannis: Nu vreau să îl văd pe Băsescu premier și nu îl voi pune

DISTRIBUIȚI

Candidatul ACL la Președinție, Klaus Iohannis, a declarat luni seara, la Realitatea TV, că nu vrea să îl vadă pe Traian Băsescu premier, așa cum vehiculează adversarii săi politici.
„Nu vreau să îl văd pe Traian Băsescu premier și nu îl voi pune. Poate să stea foarte liniștit domnul (telespectatorul care își exprimase temerea respectivă, n.r.) pentru că asta stă în pixul președintelui”, a arătat Klaus Iohannis.

Candidatul a arătat că este evident că atunci când va ajunge președinte, va fi un guvern al PSD și nu crede că acesta va mai fi condus de Victor Ponta, întrucât ‘domnul Ponta va fi trimis acasă de propriul partid’, dar va fi unul al majorității din jurul PSD.

„Aceasta este majoritatea în Parlament și o vreme — sper că puțin — dar o vreme va rămâne. Pe mine nu o să mă vedeți să merg la televizor să mă cert cu primul ministru, dacă e să ne certăm, ne certăm fie la Cotroceni, fie la Palatul Victoria până când se ajunge la o concluzie, ceea ce este nevoie la noi, în țara noastră. Este nevoie de a rezolva probleme, nu a de a crea spectacol steril. Iar atunci când voi ajunge președinte, va fi un Guvern cu care voi colabora instituțional, nu voi coabita, evit coabitarea din motivele binecunoscute. Prin acel pact de coabitare noțiunea a fost compromisă și folosită peiorativ. Voi colabora instituțional, nu este nevoie de nicio fițuică semnată între președinte și premier pentru a colabora instituțional. Constituția, legile în vigoare, spun foarte clar cum trebuie să fie asta”, a mai afirmat Iohannis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.