Ce-a fost greu a trecut, se poate spune despre fostul şef al statului. Perioada în care redacţiile tratau cu indiferenţă reacţiile sale a rămas în urmă. Acum, Ion Iliescu este din nou în centrul atenţiei. Propulsat, în parte, de congresul din 10 decembrie care l-a desemnat preşedinte de onoare al Partidului Social Democrat, în parte, de ieşirile surprinzătoare ale lui Traian Băsescu la adresa sa. Acum, Ion Iliescu ştie ce are de făcut. Greu a fost cand nimeni nu se mai lega de el, cand presa nu mai interpreta gesturile sale, cand nu mai primea porecle şi etichetări. Cand în partid avea de-a face cu o deferenţă moleşită. Acum, cand se fac iarăşi, de la cel mai înalt nivel din stat, referiri la varsta sa, la trecutul său, la intenţiile pe care le are, Ion Iliescu a renăscut. Graţie declaraţiilor lui Traian Băsescu, făcute pe postul public de televiziune, conform cărora ar pregăti o nouă mineriadă, prin încercarea de modificare a legii referendumului, fostul şef al statului s-a trezit împins din nou în prim-planul vieţii politice. A reacţionat extrem de prompt, mult mai pe fază decat partidul pe care îl reprezintă. Pană să înceapă să aibă replicile normale, PSD-ului i-a trebuit o grămadă de timp şi o suită obositoare de semnale venite din presă. Ion Iliescu, nu. A vorbit imediat la TVR şi a cerut drept la replică, postul public a ezitat din cauza unor formalităţi – în consecinţă, fostul şef al statului a ieşit pe două canale TV de ştiri, în aceeaşi seară. Între timp, din Pangratti a venit la biroul din Kiseleff confirmarea pentru dreptul la replică. Numai că, ieri, Ion Iliescu a declarat pentru ziarul -Curentul- că nu mai este interesat într-un astfel de demers, întrucat ceea ce a avut de spus a spus deja.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















