
Nici bine nu s-a terminat puciul ratat al USL-ului, că există deja câteva voci de mahalagii politici care îl amenință pe președinte cu o nouă astfel de procedură de suspendare. Cel mai vocal în această privință este penelistul Eugen Nicolăescu, alintat duios de prieteni „Jeni”, cel care a țipat ieri ca din gură de șarpe că declarațiile președintelui Tarian Băsescu ar fi un motiv pentru a fi din nou suspendat, el arătând că "lupul își schimbă părul, dar năravul ba". "Aș avea mai multe variante de răspuns sau de comentat. Una s-ar referi la faptul că lupul își schimbă părul, dar năvarul ba. Deci, cu alte cuvinte, președintele Traian Băsescu nu s-a făcut bine în această vacanță și continuă să spună prostii sau lucruri trăsnite", a spus Nicolăescu. El crede că Băsescu nu a învățat nimic din lecția suspendării. "O altă variantă de comentat ar fi că încă nu a învățat nimic, din păcate, din lecția suspendării, din lecția demiterii și eu sper ca în continuare să reușim să ne înțelegem, dar dacă nu, e un motiv pentru a fi din nou suspendat", a precizat Nicolăescu. De o astfel de variantă, PSD nici nu vrea să audă. Președintele Comisiei juridice a Senatului, Toni Greblă (PSD), a declarat, ieri, că afirmațiiile lui Eugen Nicolăescu privind o eventuală nouă suspendare a președintelui Traian Băsescu nu reprezintă poziția PSD și nici a PNL, adăugând că PSD nu are un scop în sine să îl suspende pe șeful statului. "Este poziția domnului deputat și să nu mă întrebați pe mine. Nu e poziția PSD și, din câte am înțeles eu, nici a PNL. PSD nu are un scop în sine să îl suspende pe Traian Băsescu, ci să îl facă pe Traian Băsescu să se mențină în limitele constituționale", a spus senatorul social-democrat, întrebat despre declarațiile lui Eugen Nicolăescu.
Dragoș Stănculescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















