Acasă Politic Legea fundamentala a trecut cu -show- de Senat

Legea fundamentala a trecut cu -show- de Senat

DISTRIBUIȚI


Votarea Constitutiei in Senat a fost precedata ieri de noi conflicte in pofida negocierilor din bucatarie din Comisia Constitutionala. Departe de a fi votate doar formal, amendamentele -otravite- au fost reluate pe fond in plen. Cel mai fierbinte vizeaza folosirea limbii materne in justitie prin care, practic, se induce ideea desfasurarii proiectelor si in alte limbi decat romana.

Forma adoptata de Camera Deputatilor era pe gustul UDMR, care s-a luptat din rasputeri sa o impuna si in Senat. Textul validat de deputati arata ca cetatenii romani apartinand minoritatilor nationale au dreptul sa se exprime in limba materna in fata instantelor de judecata, ceea ce permite ca in anumite sali de judecata sa nu se foloseasca romana. Reteta i-a iritat pe senatorii din toate partidele politice generand o criza in relatiile PSD-UDMR care asigura guvernarea actualului cabinet. Ieri dimineata, Comisia Constitutionala a analizat subiectul generand o noua forma care ramane insa pe gustul UDMR. Astfel, ultimul text arata ca minoritarii isi pot folosi limba in justitie inclusiv prin utilizarea de -interpreti sau traduceri, astfel incat sa nu impiedice buna administrare a justitiei si sa nu implice cheltuieli suplimentare pentru cei intersati-. Subterfugiul prevede folosirea termenului -interpret- fara a consacra insa limba romana ca limba oficiala in justitie. Protocolul la varf dintre PSD si UDMR (pe care maghiarii au amenintat saptamana trecuta ca il rup) a inchis gura pesedistilor revoltati, favorizand obtinerea scorului necesar. Senatul a votat ieri, cu 78 de voturi -pentru-, unul -impotriva- si noua abtineri, noua formula facand in final jocul UDMR.

Decizia a fost luata insa in absenta PRM. Anticipand scorul, liderul peremist, C.V. Tudor, a anuntat vijelios de la tribuna Salii Omnia retragerea oamenilor sai de la votarea Constitutiei. -Decat sa votez asa ceva, mai bine imi tai mana dreapta!-, a aratat Vadim, acuzand puterea de -blasfemie- si -tradare de tara-. El a dezvaluit faptul ca revizuirea Constitutiei nu a fost decat un pretext pentru rezolvarea unui punct din protocolul PSD-UDMR. -Instituiti a doua limba oficiala in Romania – limba maghiara!-, a strigat Vadim dand semnalul de plecare. Senatorii PRM si-au facut bagajele, parasind sala inainte de exprimarea votului. Gestul repeta strategia de la Camera Deputatilor unde PRM a parasit sala, refuzand sa voteze noua Constitutie.

Pesedistii au incercat sa minimalizeze efectul de imagine. Astfel, seful Senatului, Nicolae Vacaroiu, a aratat: -Ne asteptam. Nu e nimic nou cata vreme PRM nu a participat nici la Comisia Constitutionala-. Seria amendamentelor de conflict s-a incheiat cu acesta, senatorii pregatindu-se, la inchiderea editiei, sa dea votul final asupra Constitutiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.