Conducerile PSD si UDMR au invitat la Casa Dante sefii organizatiilor locale social-democrate si udemeriste din Transilvania pentru a face o radiografie a colaborarii lor in acest an. Constatand ca in general lucrurile au mers bine (asa cum observa cu satisfactie vicepresedintele PSD, Viorel Hrebenciuc), partile au decis ca pana la sfarsitul acestui an sa finalizeze textul acordului pe 2003. Adrian Nastase si Marko Bela infirma astfel zvonurile lansate inclusiv de unii lideri din cele doua partide ca mariajul pesedisto-udemerist s-ar putea rupe in urmatoarele luni. Textul noului protocol este inca in faza de proiect, Marko Bela anticipand insa ca in text vor fi incluse o serie de nerealizari ale Uniunii, cum ar fi cea legata de invatamantul superior in limba maghiara. De altfel, invatamantul in limba minoritatilor a fost principalul subiect de discutie la intalnirea de ieri, la concurenta cu chestiunea retrocedarii proprietatilor care au apartinut cultelor.
onducerile PSD si UDMR sunt dispuse sa colaboreze si in 2003, in ciuda presiunilor exercitate de unii lideri din ambele partide pentru sistarea acestui mariaj politic. Social-democratii si udemeristii s-au intalnit ieri la Casa Dante intr-o formula extinsa, care i-a cuprins pe toti sefii filialelor PSD si UDMR din Ardeal. Dirijata atent de Viorel Hrebenciuc si de Marko Bela – Verestoy Attila, intrunirea s-a finalizat cu o constatare optimisa: relatia dintre parteneri este lipsita de probleme mari, ceea ce impune finalizarea protocolului bilateral pe 2003 pana la sfarsitul acestui an.
Asteptandu-l pe Nastase
Intalnirea s-a intins pe durata mai multor ore, timp in care problemele din fiecare judet transilvanean au fost analizate cu atentie. Au fost luate pe rand toate cele 16 judete invitate, pentru fiecare judet in parte vorbind un reprezentant al PSD si unul al UDMR. In majoritate, problemele ridicate au fost legate de retrocedarea unor proprietati – imobile sau paduri – si de situatia invatamantului in limba maghiara. In jurul orei 17.00, chestiunile punctuale au fost epuizate si toata lumea il astepta pe premierul Adrian Nastase, care urma sa traga concluziile.
Clujul – somat sa semneze protocolul
Singurele organizatii ale PSD si UDMR care nu au parafat inca protocolul la nivel local sunt cele din Cluj. Sefii social-democrati si cei ai Uniunii le-au cerut presedintilor PSD si UDMR Cluj, Ioan Rus, respectiv Konya Hamar Sandor, sa incheie acordul bilateral in termen de doua saptamani. -Colaboram, dar nu ne intelegem-, spunea inainte de sedinta Konya Hamar Sandor, care enumera in acelasi timp doleantele specifice organizatiei sale: retrocedarea padurilor si imobilelor, precum si promovarea tinerilor maghiari in structuri ale administratiei si in Politie. In replica, vicele pesedist Viorel Hrebenciuc a amintit ca o cladire care a figurat pe lista de revendicari a UDMR Cluj – un imobil care tinea de Ministerul de Interne – a fost retrocedata, iar in ceea ce priveste o alta doleanta -imobiliara- – sediul Liceului Gheorghe Sincai – lucrurile vor fi analizate in urmatoarea perioada. Dupa intalnire, Adrian Nastase a dat o explicatie ironica pentru intarzierea protocolului la Cluj: -Probabil ca acolo se doreste ca acest protocol sa fie incheiat atunci cand toate prevederile sale vor fi fost indeplinite-.
Vor dansa si la anul
-Sunt perspective foarte bune pentru a pregati un nou protocol-, a anuntat presedintele PSD, Adrian Nastase. La randul sau, Marko Bela a precizat ca protocolul pe 2003 nu a fost detaliat, dar a anticipat ca Uniunea va incerca sa introduca in documentul de anul viitor nerealizarile anului 2002, cele mai importante fiind legate de invatamantul universitar in limba maghiara.
Marko spune ca a fost interpretat gresit
Presedintele udemerist, Marko Bela, a fost intrebat de presa in prezenta partenerului sau, Adrian Nastase, daca Uniunea se simte izolata pe scena politica si daca se teme de autoritarismul formatiunii de guvernamant. Amintim ca saptamana trecuta, la o dezbatere a societatii civile, UDMR, prin vocea lui Marko Bela, se aratase deranjata de atitudinea dictatoriala a PSD si ceruse sprijinul PD si PNL in acest sens. Acum, presedintele UDMR a spus ca declaratiile sale au fost intelese gresit: -Nu m-am plans, ca nu am obiceiul sa ma plang. S-a ridicat aceasta problema. Ce am solicitat societatii civile romanesti si prin intermediul societatii civile partidelor de opozitie PD si PNL a fost sa incercam sa scoatem problema etnica din discutiile politice. Problema etnica nu este subiect de dispute politice-. Amintindu-si probabil ca presedintele PD, Traian Basescu, si liderul PNL, Theodor Stolojan, au tratat cu refuz invitatia subtila a udemeristilor, Marko Bela si-a aratat nemultumirea ca dupa 2000 liberalii si democratii nu mai sunt consecventi cu pozitiile pe care le afisasera pe timpul fostei coalitii de guvernare.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















