Home Politic -Marul discordiei- dintre PNL- PD – dorinta lui Basescu de a avea...

-Marul discordiei- dintre PNL- PD – dorinta lui Basescu de a avea un guvern supus

DISTRIBUIŢI

Presedintele Camerei Deputatilor, liberalul Bogdan Olteanu, a gasit vinovatul pentru tensiunile din Alianta PNL-PD: -Marul discordiei sta, in principal, in dorinta presedintelui de a avea o majoritate supusa, de a avea un guvern fara pretentii si de a putea sa-si impuna foarte mult punctul de vedere-. Al treilea om in stat si finul premierului Tariceanu, Olteanu este convins ca presedintele Traian Basescu vrea un guvern supus. -Obiectivul politic ar fi – si, de altfel, presedintele a si spus-o recent intr-o declaratie publica – un alt prim-ministru, un guvern mai apropiat, mai ascultator, cu mai putine idei proprii-, a declarat Olteanu intr-o emisiune televizata. De altfel, Bogdan Olteanu a fost extrem de transant in privinta sefului statului: -Cred ca monopolul binelui Romaniei nu ii apartine presedintelui Basescu-. Liberalul Bogdan Olteanu a declarat ca nu trebuie renuntat la ideea retragerii trupelor din Irak, aceasta idee a lui Tariceanu fiind una foarte buna. -Cred ca trebuie sa mergem inainte cu ea pana vom convinge si, cum se zice frumos, factorii de decizie, adica in primul rand pe presedintele Basescu si CSAT-ul-.

Interesat de sefia partidului

Finul lui Tariceanu se gandeste la momentul in care va prelua fraiele partidului. El a negat insa ca va candida in viitorul apropiat la functia de presedinte al PNL. Astfel, intrebat direct daca se gandeste la o candidatura pentru presedintia liberalilor, Olteanu a raspuns sec: – Fara indoiala-. El a precizat insa ca nu se gandeste sa candideze la urmatorul congres.

Mostenirea CDR

Olteanu este convins ca actuala guvernare a mostenit de la guvernarea CDR obisnuinta certurilor. Presedintele Camerei Deputatilor a declarat ca guvernarea in coalitie -va merge mai bine cand va exista obisnuinta ca politica de salon, complotista, de pe vremea CDR, nu se mai poarta-. Olteanu a pledat pentru pastrarea Aliantei, fara sa spuna vreun cuvant despre ceilalti colegi de guvernare, PC si UDMR. In schimb, a evitat sa raspunda transant in doua probleme. Prima viza mentinerea Aliantei dupa 2008, atunci cand expira protocolul. Cea de-a doua se refera la fuziunea dintre PD si PNL, Olteanu punandu-si o intrebare retorica: -Vrem un partid liberal sau vrem sa consolidam dreapta, desfiintand principalul partid al dreptei?-. Oricum, in cazul in care Alianta nu va rezista pana la alegeri, Bogdan Olteanu a precizat ca -PNL va merge singur la alegeri-, respingand orice varianta de alianta cu PSD.

PNL nu a scazut in sondaje, a crescut PD

In privinta scaderii in sondaje a PNL pe care i-o reproseaza lui Tariceanu disidentii din interiorul partidului in frunte cu Mona Musca, Stolojan si Stoica, Bogdan Olteanu a negat aceasta prabusire. -PNL nu a scazut in sondaje, PNL a scazut in raport cu PD (…) care a crescut foarte mult dupa 2004, in principal prin meritul popularitatii lui Traian Basescu-, a declarat Bogdan Olteanu. Presedintele Camerei Deputatilor nu s-a ferit sa ii atace direct pe criticii premierului Tariceanu. Mona Musca -de cand e deputat in Bucuresti, in sectorul 1, eu nu am vazut-o nici la cabinetul parlamentar, nici la organizatia PNL-, a declarat Olteanu. Lui Valeriu Stoica i-a reprosat ca, -impotriva vointei partidului, in anul 2000, a semnat un protocol de colaborare si de sustinere a PSD, cand noi ne aflam in opozitie, si a facut de ras PNL-ul, spre deosebire de PD, care a avut demnitatea sa stea intr-o opozitie adevarata-. Olteanu a explicat ca Stoica a fost sustinut in colaborarea cu PSD de opt liberali, printre care Dinu Patriciu, Teodor Melescanu si Norica Nicolai. Cat despre Theodor Stolojan, Bogdan Olteanu crede ca acesta trebuie sa aleaga intre PNL si postul de consilier prezidential.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.