Micimea tacerii

-Americanii isi bat joc de Jocurile Olimpice-. Nu ar fi pentru prima oara, dupa panarama de acum opt ani, de la Atlanta. Pentru prima oara este insa cand in Romania apare un astfel de titlu incendiar, care denota desprinderea ziaristilor de complexul albastru cu stelute albe. America este o tara admirabila, o democratie fara de care astazi am fi fost, cu siguranta, o gubernie ruseasca. Americanii sunt un popor demn, a carui vointa de a trai liber ar trebui sa fie un exemplu pentru romani. Totusi, de un deceniu incoace, politicienii ne sfatuiesc sa nu criticam America. Nu e bine, nu e frumos, nu e inteligent sa ii tragem de urechi pe marii nostri aliati. Asa graiesc celestele megafoane prezidentialo-guvernamentale, desi amicii yankei o iau, cateodata, rau de tot, prin balarii, ba chiar se-ntampla sa cauzeze -daune colaterale- daramandu-ne bordeiul cu medalii.

Lasitatea de care dam dovada, pentru ca lasitate se cheama sa faci pe mortu*n papusoi atunci cand esti furat, nu ne este insa impusa, ca pe vremuri, de imperiul sub papucul caruia traim. Acum, ne-am pus singuri botnita la gura si ni se pare ca asa e normal, asa e strategic, asa e corect. Or, Romania este printre putinele aliate ale SUA care nu bodoganeste atunci cand este calcata pe bombeu de Bush & Co. Interesant mai este si faptul ca, in America, slugarnicia este luata de omul de rand drept o dovada de micime sufleteasca, si nu de prietenie fata de poporul american.

Acum nu mai avem, ca pe vremea lui Ceausescu, statutul elevului obraznic care-o injura pe profesoara sovietica atunci cand primeste pe nedrept o nota de patru. Acum avem pile si relatii la seful cel mare. Am fost incaltati cu adidasi made in USA, desi n-avem nici macar camasa pe noi, iar daca suntem nedreptatiti, ne amagim ca vom rontai, odata, bomboane la masa celor mari. Asa ne cer inaltele directive de partid si de stat, care ne arata ca viitorul nostru luminos depinde, intr-o buna masura, de mutenia noastra strategica. Daca ne cotonogeste America, nu putem zice nici pas. Daca ne altoieste oleaca Rusia, sarim la bataie si racnim de se trezeste tot mapamondul.

La Atena am pierdut deja o medalie de argint si una de bronz pe mana americanilor, iar reactiile oficiale lipsesc cu desavarsire. Mass-media tace, oficialitatile noastre olimpice tac, politicienii dorm, ca de obicei. La gimnastica masculin, am fost furati dincolo de orice dubiu, lucru demonstrat pana si de comunicatele oficiale ale comisiilor de arbitraj international. Gimnastul american Paul Hamm a fost catapultat de arbitri in fruntea ierarhiei la individual compus, decizie care a dus la pierderea de catre Ioan Suciu a unei meritate medalii de bronz. La inot, un alt american a fost, initial, si pe buna dreptate, descalificat, pentru ca ulterior sa i se acorde aurul, decizie care l-a costat pe reprezentantul nostru argintul. Domnului Tiriac i-a pierit gura sub mustata, domnul Iliescu zambeste bucuros ca inca-l mai baga cineva in seama, iar premierul Nastase e prea preocupat de oligarhiile bancare ca sa apere onoarea patata a unor sportivi romani. La box, Marian Simion a fost nedreptatit insa de arbitri din fosta URSS. Imediat, delegatia olimpica a Romaniei a introdus contestatie, TVR a prezentat un impresionant -cassus beli-, iar presa a sarit la beregata fostilor nostri vecini. C-am fost furati, este adevarat. La fel de adevarat este ca, de ani buni, suntem cotonogiti in competitiile olimpice de arbitri americani. Nu este o dovada de duplicitate sa spunem, sa scriem si sa criticam public ca pana si America are bube-n cap. Yankeii au inca bunul simt sa-i respecte pe cei care nu stau in genunchi si tac.