
După ce șeful statului nu a promulgat legea pensiilor și a lăsat fără obiect strategia coaliției PSD-PNL de suspendare a sa, președintele PSD, Victor Ponta, este pus în fața unei dileme serioase în ceea ce privește mult-trâmbițata moțiune de cenzură populară, deoarece succesul acesteia era strâns legat de suspendare. Practic, strategia lui Băsescu a pus pe butuci și moțiunea social-democrată întrucât a anihilat din start zvonurile privind o eventuală trădare a parlamentarilor UDMR-ului la votul moțiunii, ca urmare a nemulțumirilor acestora cu privire la legea pensiilor, astfel încât posibilele trădări din arcul coaliției de guvernare rămân doar simple calcule pe hârtie pentru liderii social-democrați. Pe de altă parte, apropierea Congresului PSD din 16 octombrie îl determină pe Ponta să folosească moțiunea după care tânjesc și liberalii ca un simplu motor de relegitimare a acestuia într-un partid pe care nu a reușit, după aproximativ 9 luni, să-l controleze integral, chiar dacă l-a adus la tăcere pe Mircea Geoană, desființându-l brutal în presă.
Iluzia vorbelor mari
Indiferent dacă va fi depusă sau nu această moțiune, ea reprezintă pentru Ponta o parte din strategia pe care o pregătește alături de Adrian Năstase pentru alegerile locale și generale de peste 2 ani, întrucât liderii din teritoriu ai formațiunii au nevoie de acțiuni concrete, în lipsă de fonduri. În ciuda intoxicărilor mediatice din ultima vreme din jurul cercurilor social-democrate cu privire la numeroasele trădări din arcul coaliției, nu se poate șterge circul mediatic pe care liderii social-democrați l-au făcut în vară, când umblau cu măsuța prin Parlament după posibile semnături din partea aleșilor puterii. Fără a găsi o alternativă viabilă, imaginea lui Ponta va avea de suferit dacă moțiunea populară va avea aceeași soartă cu cea din 15 iunie, când a contat mai mult baia de mulțime făcută de liderul PSD în mijlocul sindicaliștilor, buimăciți de celebrul dans al pinguinului. La rândul său, prim-vicepreședintele PDL Adriean Videanu afirma ieri, într-un interviu difuzat de PRO TV, că nu crede că opoziția are forța, din cauza lipsei de argumente, de a veni cu o moțiune de cenzură. Potrivit acestuia, Guvernul va rezista în forma actuală.
„Este un joc politic, constituțional, este dreptul opoziției, dar eu am convingerea că Guvernul, așa cum s-a angajat, dacă nu se fac pași importanți, așa cum s-a discutat în coaliție, pe legea educației, Guvernul își va asuma răspunderea și oferim ocazia opoziției de a iniția moțiune de cenzură“, a conchis liderul democrat-liberalilor.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















