Moţiunea simplă a PSD pe tema Agriculturii ar putea fi votată şi de PD, care a depus la rândul său o moţiune simplă pe această temă. -În condiţiile în care sunt prevederi preluate din moţiunea noastră, eu înclin să votăm această moţiune a PSD-, a declarat ieri Emil Boc. Preşedintele democrat a precizat că o decizie va fi luată luni, în cadrul şedinţei Piroului Permanent al Partidului. De asemenea, marţi seară, în cadrul unei emisiuni televizate, liderul PLD Valeriu Stoica i-a dat asigurări preşedintelui PSD, Mircea Geoană, că parlamentarii liberal-democraţi vor vota o moţiune de cenzură introdusă de PSD împotriva guvernului Tăriceanu.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info






















