Noul Partid Democrat

Partidul Democrat a parcurs, recent, o perioada de instabilitate, generata de criza de succesiune la varf. Tranzitia de la Petre Roman la Traian Basescu nu s-a produs lin, ci a continut chiar germenii unui posibil conflict intern. Dupa alegerile din mai, partidul este acum mult mai asezat si se pregateste sa parcurga o noua etapa.

Ce se va intampla cu acest partid si cu liderul sau de acum inainte? In ce mediu politic vor evolua? De ce oportunitati ar putea profita?

Scena parasita si fantoma opozitiei

Asistam in ultimele saptamani la un spectacol politic foarte interesant. PDSR joaca rolul imparatului atotputernic, care domina covarsitor spatiul dezbaterii politice. Un imparat intr-o poveste fara zmei, fii mostenitori sau printese. Un imparat singur, care a ajuns sa se bata cu propria umbra.

In perioada care urmeaza, pericolul cel mai mare cu care PDSR se va confrunta este, paradoxal, inactivitatea partidelor din opozitie. Cum a demonstrat experienta de pana acum, atunci cand guvernarea se confrunta cu o opozitie anemica, ajunge sa isi construiasca singura obstacole, in cautarea unei minime legitimitati (in afara celei electorale, care ar fi trebuit, pentru start, sa ii fie suficienta).

Partidul Democrat formeaza, alaturi de PNL, opozitia anemica de care vorbeam. Un discurs demagogic ar fi exclamat ca, in aceste momente, este foarte important ca opozitia sa actioneze energic, pentru a ingradi posibilele excese ale partidului de guvernamant si pentru a fi garantul democratiei. Dintr-o perspectiva realista insa, discutia este mult mai nuantata. Sistemul romanesc de partide a capatat un anumit grad de stabilitate, care permite o atitudine mult mai detasata relativ la schimbarile politice. Prin urmare, un partid, precum PD sau PNL, poate astepta mult mai calm ca PDSR sa se erodeze la guvernare, sa isi compromita principalele atuuri si sa se pregateasca in liniste de alegeri.

Logica PNL va fi, cel mai probabil, aceea de a ajuta la denigrarea stangii (operationalizata in PDSR, dar si in PD) si la pregatirea terenului pentru o alternativa. In viziunea PNL, singura alternativa viabila la un partid social-democrat ar fi un partid liberal. Fiind singurul partid liberal puternic din scena politica romaneasca, PNL va spera intr-un transfer masiv de alegatori circumstantiali. Iar in Romania ultimilor ani, experienta a demonstrat ca ponderea acestei categorii de electorat este de o importanta decisiva pentru castigarea alegerilor. In conditiile lipsei de identitati doctrinare a discursului politic romanesc, o mare parte a electoratului nu are afinitati partinice stabile si isi poate schimba optiunea in functie de evolutii politice punctuale.

Logica PNL sufera din cauza unui motiv foarte intemeiat: alegatorii isi construiesc situatii electorale mentale, in care isi definesc realist alternative. Daca PDSR a fost intotdeauna o alternativa, celelalte partide nu au reusit sa se impuna ca alternative reale decat in cadrul unei coalitii foarte largi si foarte fragile. Romanii s-au obisnuit sa considere drept alternative partidele-sistem si nu partidele unui singur om. De aceea, pana cand PNL nu va ajunge un partid-sistem, de o anvergura comparabila cu cea a PDSR (situatie putin probabila in viitorul apropiat), va avea nevoie de un alt partid, cu care sa legitimeze, impreuna, o alternativa.

Evident, in aceeasi situatie se regaseste si PD, care va fi -victima- aceluiasi proces, cel putin in urmatorul ciclu electoral. Logica de actiune a acestui partid va fi insa usor diferita de cea a PNL si va incerca sa joace un rol destul de delicat. PD va fi forta politica de stanga care va incerca sa faca ceea ce nu a reusit ApR in 2000: sa atraga electoratul de stanga dezamagit de PDSR, pe de o parte, precum si electorat circumstantial, pe de alta parte.

Situatia PD pe scena politica seamana foarte mult cu cea pe care o avea ApR inainte de a-si incepe declinul (iar aceasta asemanare trebuie sa stea la baza unei analize serioase a optiunilor strategice pe care le are PD). Trasaturile comune sunt: structuri puternice in teritoriu; o componenta electorala reziduala semnificativa (diferenta este ca pentru ApR caracterul rezidual era originar, iar pentru PD, este aspirational).

Diferentele apar, cel putin pentru moment, din directia politica pe care partidul o adopta (tinand cont de faptul ca orientarea initiala a ambelor partide era social-democrata). ApR a incercat sa se deplaseze spre dreapta si sa realizeze un pol politic alternativ, alaturi de PNL. O cauza a esecului politic al ApR a fost nerealizarea acestui pol. PD a incercat, pentru moment, sa evite pericolul deplasarii la dreapta, anuntandu-si din start intentia de a ramane un partid de stanga. Din acest motiv, PD va evita pericolul ambiguitatii doctrinare si al diluarii propriei identitati, cu care s-a confruntat ApR. De asemenea, spre deosebire de ApR, PD are o componenta actionala semnificativa si este centrata in special pe liderul partidului, Traian Basescu.

Viitorul Partidului Democrat, desi inca invaluit in incertitudine, poate sugera cateva evolutii politice. In primul rand, relatia cu PNL va ramane aproximativ in termenii pozitivi din prezent. Ambele partide au nevoie de colaborare parlamentara, ambele au un trecut comun de aparat, ambele se situeaza de aceeasi parte a mai multor clivaje (partide reformiste, moderniste, proeuropene). Cu toate acestea, colaborarea dintre cele doua partide va fi marcata de competitia acerba pentru electoratul circumstantial. Situarea pe axa electorala centrala, ca alternativa alaturi de PDSR, implica un delicat joc de cooperare si competitie. Avantajul incontestabil al PD se regaseste atat in structurile din teritoriu, cat si in prestatia si valoarea liderului sau.

In al doilea rand, PD isi va continua opozitia sustinuta fata de PDSR. Cu toate acestea, exista o apropiere funciara intre cele doua partide, care nu provine doar din pozitionarea doctrinara. Iar cata vreme unii lideri democrati au afirmat ca isi imagineaza in viitor doar un singur partid social-democrat, dialogul dintre cele doua partide nu va ramane ireconciliabil. Pana atunci insa, PD va ramane angrenat in multe conflicte cu PDSR: pentru resurse, pentru electorat, pentru imagine. Iar daca PD va ajunge vreodata comparabil cu PDSR, e greu de crezut ca aceste doua partide se vor mai uni.

Numele trandafirului

Alexis de Tocqueville spunea ca exista doua tipuri de partide: cele mari, care bulverseaza societatea, si cele mici, care o agita. Partidul Democrat a fost, de-a lungul intregii sale istorii, reprezentativ pentru cea de-a doua categorie: partidul care face valuri, care genereaza crize, care face si desface guverne.

Astazi, Partidul Democrat incearca sa deschida o noua etapa a existentei sale. O data cu alegerea unui nou lider, cu definirea noilor principii politice si, in sfarsit, cu alcatuirea unei noi echipe de conducere, PD si-a fixat obiectivul ambitios de a se redefini ca partid. Intregul discurs al noului sef al partidului se construieste in jurul ideii de refacere a identitatii PD ca partid mare. Acest proces de reconstructie identitara este complicat, trebuie sa cuprinda mai multe dimensiuni si sa antreneze cantitati mari de resurse.

Prima resursa, intr-o ordine a importantei, este liderul. Traian Basescu face parte din valul regenerator al elitei politice romanesti, insasi consacrarea sa ca lider al PD fiind un moment esential al schimbarii de generatii din politica romaneasca.

Aceasta noua elita s-a impus printr-un -beneficiu unic-, care o deosebeste clar de clasa politica, impusa imediat dupa decembrie *89: pragmatismul. La nivelul legitimitatii, pragmatismul se exprima in termenii legitimarii prin propria identitate (adica prin propriile calitati si realizari); din perspectiva discursului si a actiunii politice, pragmatismul inseamna privilegierea unei anumite atitudini utilitariste (in sens larg), orientate spre obiective clare si spre rezultate cuantificabile.

Fiecare dintre exponentii acestei noi generatii este identificabil in acest moment cu aceste principii ale pragmatismului. Pozitionarea in interiorul elitei este insa distincta: daca Valeriu Stoica reprezinta principiul compromisului, iar Adrian Nastase – sinteza traditie-innoire, Basescu este exponentul competentei manageriale. Datorita acestui tip de pozitionare, el se bucura de un mare avantaj si de un considerabil handicap.

Avantajul este cvasiexclusivitatea detinerii acestui atribut, intr-un moment in care in Romania se resimte puternic nevoia de manageri in pozitii de decizie. Efectul pervers este neglijarea dimensiunii politice a personalitatii sale, Basescu devenind recognoscibil ca personaj politic, mai ales prin mesaje si actiuni de tip administrativ si aproape deloc prin discurs politic pur. Iar in Romania anului 2001, liderul de partid si proiectia sa aspirationala – presedintele de tara – nu este inca privit ca un manager.

Democratiile occidentale tind sa nu mai accepte diferenta de sfera semantica intre politica si administratie: practicile traditionale de ordin strict politic au o valoare simbolica, iar discursul presedintelui american in fata natiunii nu este un act cu valoare politica intrinseca, ci un ritual imagologic si o reconfirmare a relatiei simbolice dintre ales si popor. Altfel, politica este o colectie de acte si decizii administrative. In Romania, politica este inca un amestec de retorica, demagogie si administratie. Din aceasta perspectiva, unui personaj construit prioritar din atribute care tin de zona competentei manageriale, administrative, si ajuns in pozitie de lider eminamente politic, i se cere mai mult decat discurs administrativ: i se cere sa se conformeze sistemului si sa adopte retorica uzuala, adica i se solicita imperativ sa faca politica. Alternativele sunt doua: fie liderul se conformeaza sistemului si ajunge sa exceleze in acele trasaturi pe care sistemul i le impune, fie liderul bulverseaza in asemenea masura sistemul, incat modeleaza el insusi cerintele sistemului, modificand logica acestuia.

Traian Basescu se afla in acest moment in fata unei astfel de optiuni. El are alternativa mularii pe tipul de discurs dezirabil si a performantei in acest tip de discurs, precum si alternativa schimbarii regulilor in spatiul discursului public romanesc, prin impunerea mesajului pragmatic managerial. Semnalele lansate imediat dupa alegerea sa in functia de presedinte al PD indica o orientare – instinctiva sau premeditata – catre cea de-a doua varianta, printre primele indicii fiind stabilirea clara a categoriilor de electorat pe care trebuie sa le vizeze mesajul PD sau fixarea procentuala a obiectivelor electorale ale filialelor PD.

Necesitatea configurarii clare a acestei optiuni este amplificata de o variabila suplimentara apartinand mediului politic si care poate juca un rol esential pe termen scurt si mediu: calitatea de lider al Opozitiei. Dinamica politica din perioada imediat urmatoare va configura probabil o Opozitie dominata de o personalitate (si in acest caz, lupta se va da intre Stoica si Basescu) sau o asumare de roluri distincte de catre cei doi, pentru a constitui o autoritate bicefala pluridimensionala. Oricare dintre aceste scenarii se va dovedi real, este o certitudine faptul ca atributul de lider al Opozitiei potenteaza anvergura lui Traian Basescu si il obliga la o planificare foarte atenta a rolului pe care si-l asuma si a obiectivelor pe care le urmareste.

Lexic si imagine (caseta)

Nu stim cine a fost (probabil) jurnalistul care a lansat expresia -baronii din PD-, insa consacrarea acestei sintagme indica faptul ca ea desemneaza (sau a desemnat) o realitate. In perceptia comuna actuala a romanilor, cuvantul baron se asociaza cu atributele de putere, noblete, individualism, distantare fata de popor, lupte (mai mult sau mai putin) cavaleresti intre ei, un Occident idealizat, indepartat de realitatea din tara.

-Baronii din PD- au fost, incepand din 1991, acei barbati maturi (in jur de 40 de ani), eleganti, cultivati, usor distanti fata de presa si mai ales fata de popor, cu individulitati bine conturate. Oameni de afaceri prosperi, vicepresedinti de partid -din nastere- si parlamentari care nu cadeau in ridicol, -baronii- au fost acel element de fundal care, la fel de mult ca si -sigla- Petre Roman, au dat Partidului Democrat o imagine inconfundabila pe scena politica romaneasca. Sa ne imaginam cum ar fi fost daca apelativul de baron ar fi fost aplicat lui Oliviu Gherman sau lui Dan Martian, lui Florin Georgescu sau lui Miron Mitrea. Poate mai putin ridicol, dar la fel de nepotrivit, ar fi sunat alaturarile: -baronul Stolojan- , -baronul Paleologu- sau -baronul Radu Sarbu-.

Termenul de baron sugereaza insa si o organizare si o ierarhie de tip medieval, in care Regele, desi este unsul lui Dumnezeu pe viata, are puteri limitate de privilegiile baronilor. Aceasta constatare se regaseste surprinzator de clar atat in evolutia PD intre 1992 si 2000, cat si in increderea si siguranta de sine cu care a actionat Petre Roman in perioada august 2000 – mai 2001, in pofida nu numai a sondajelor, ci si a observatiilor de bun-simt comun.

Singura personalitate din PD care a contrastat violent cu -baronii- a fost Traian Basescu. Apelativul de -haiduc-, care s-a legat de acesta, nu a insemnat numai opozitia fata de o Autoritate, ci si un clivaj, mai profund, intre imaginea feudal-occidentala a PD-ului baronilor si imaginea autohtona de revigorare populara (tip Tudor Vladimirescu) a PD-ului Basescu. Consiliul de Coordonare Nationala din aceste zile va trebui sa rezolve cumva acest clivaj. Este posibil ca -baronii- sa se autohtonizeze (sa devina -subiti-) precum odinioara, de exemplu Lordul Effingham Grant. Este, de asemenea, posibil ca autohtonul, fost haiduc, Basescu sa devina Principe european. Este posibil, iarasi, sa apara o a treia structura de imagine, inedita, care sa le inlocuiasca pe acestea. Oricum, chiar daca vor ramane vicepresedinti, -baronii din PD- nu vor mai fi -baroni-.

Structura identitara a personajului Basescu. Echipa

Imaginea unui lider politic de anvergura este determinata de trei mari dimensiuni corespunzatoare vectorului imagologic care ii sustine oferta publica: identitatea carismatica, identitatea structurala si identitatea organizationala.

Identitatea carismatica corespunde ofertei individuale a actorului politic si surprinde universul atributelor legate direct de personalitatea, aspectul si comportamentul sau public si privat.

Identitatea structurala este conturata de oferta ideologica si programatica, precum si de calitatea exercitarii actului administrativ.

Identitatea organizationala are la baza natura legaturii liderului cu formatiunea politica pe care o conduce. Identitatea organizationala a liderului este cel mai vizibil exprimata prin asocierea cu un grup puternic de purtatori secunzi de imagine din cadrul partidului. Acest tip de identitate are rolul de a construi mesajul integrator al liderului.

Pana la Conventia Nationala a Partidului Democrat din mai 2001, personajul politic Traian Basescu a fost construit in principal pe dimensiunea carismatica, completata de impunerea tipului administratorului autoritar care obtine rezultate vizibile in exercitarea actului administrativ. Datorita faptului ca Basescu a fost el insusi purtator secund de imagine, identitatea sa organizationala nu a putut fi conturata. De altfel, in timpul guvernarii 1996-2000, Basescu a avut o atitudine singulara, atat in cadrul coalitiei, cat si in cadrul propriului partid. Consecinta directa atat asupra imaginii, dar mai ales asupra pozitiei sale politice a constat in accentuarea separarii de structurile de partid si conturarea trasaturilor -liderului autosuficient-.

Nevoia de echipa

Castigarea de catre Traian Basescu a presedintiei Partidului Democrat, si in contextul predominantei trasaturilor -haiducului-, a generat o nevoie presanta de consolidare a identitatii organizationale, care sa-i sustina evolutia de la -liderul autosuficient- la -liderul-sistem-.

Argumentele care sustin aceasta necesitate sunt de mai multe tipuri si se refera atat la situatia prezenta, cat si la perspectivele carierei sale politice:

1. Activitatea administrativa este un excelent vector electoral, dar, in acelasi timp, diminueaza timpul alocat afirmarii sale ca lider politic al opozitiei. Grupul de purtatori secunzi de imagine are rolul de a sustine mesajul politic global.

2. Pentru a depasi faza de lider autosuficient, nu e de-ajuns ca Basescu sa fie presedinte de partid, ci trebuie sa fie liderul unui partid puternic. La nivel de imagine, primul pas pentru crearea perceptiei unui partid puternic presupune afirmarea unor lideri secundari vizibili, credibili si specializati pe domenii.

3. Obiectivul politic asumat de Traian Basescu este acela de a deveni un -lider-sistem-. Un astfel de lider nu poate fi identificat doar prin actiuni conflictuale, ci trebuie sa se impuna treptat prin reprezentarea unor tendinte structurale. Miza lui Traian Basescu este aceea de a pondera vocatia sa conflictuala cu o viziune integratoare a intereselor mediului social, specifica -liderului-sistem-.

Intr-o analiza anterioara spuneam ca Traian Basescu s-a pozitionat drept -Omul-Opozitie-, datorita echivalarii sale la nivelul perceptiei publice cu opozitia la intregul sistem de guvernare PDSR-ist. Insa, in termenii obiectivitatii analizei politice, Traian Basescu nu poate avea resurse suficiente pentru a construi de unul singur alternativa la PDSR. De aceea, va avea nevoie de consolidarea ofertei sale politice prin asocierea cu echipa purtatorilor secunzi de imagine.

Rolul echipei este acela de a reprezenta o prima sursa de mediere a tendintei conflictuale si de legitimare constructiva.

Tipologia purtatorilor secunzi de imagine

Echipa cuprinde tipuri de lideri sectoriali, in functie de domenii specifice de activitate. In cazul lui Traian Basescu, necesitatile sale se concetreaza in jurul domeniilor economic, extern, juridic-doctrinar si de reprezentare interna.

1. Reprezentarea interna

Asigurarea unei bune gestionari a raporturilor din cadrul partidului reprezinta o conditie esentiala pentru ca presedintele PD sa aiba asigurata o constructie partinica eficienta. Impunerea lui Traian Basescu drept lider al unui partid puternic ar putea depinde intr-o mare masura de calitatea organizarii interne.

2. Economistul

Partidul Democrat este afectat de lipsa unui specialist care sa-i legitimeze oferta economica. In conditiile in care PD doreste sa construiasca o alternativa la PDSR si tinand cont de stilul administrativ-tehnic al lui Basescu, purtatorul mesajului economic este o necesitate si poate deveni al doilea centru de greutate al ofertei alternative de guvernare.

3. Reprezentarea externa

Legitimitatea externa a Partidului Democrat a fost asigurata in trecut de Petre Roman. Reprezentarea internationala este foarte importanta, mai ales in conditiile procesului de aderare la Uniunea Europeana. Pe de alta parte, un aspect insuficient dezbatut, dar vital, in conditiile unei posibile candidaturi a lui Traian Basescu la functia de presedinte al Romaniei, este legat de preluarea chiar de catre Basescu a reprezentarii externe. Desi activitatea din cadrul Primariei este extrem de solicitanta, totusi consolidarea treptata a legitimitatii externe ar reprezenta o baza importanta pentru viitoarea cariera politica a presedintelui democrat.

4. Doctrinarul

La nivelul opiniei publice, datorita unei culturi politice participative minimale, identificarea doctrinara este slab conturata. Cu toate acestea, asumarea doctrinei social-democrate creeaza la nivel de imagine senzatia unei orientari sociale a politicilor publice, extrem de atractiva pentru electoratul romanesc. Identitatea social-democrata a Partidului Democrat, precum si disputa cu viitorul Partid Social Democrat impun necesitatea unui lider specializat in politici social-democrate.

Echipa care se va contura in jurul lui Traian Basescu dupa Consiliul de Coordonare Nationala de astazi va avea un rol decisiv pentru viitorul Partidului Democrat si a carierei politice a lui Traian Basescu. Daca viitorii purtatori secunzi de imagine vor fi lideri noi, tineri si neimplicati in activitati anterioare controversate, atunci, presedintele Basescu ar putea fi actorul politic principal al orizontului politic de dupa 2004.