Home Politic O noua infruntare subterana Iliescu-Nastase

O noua infruntare subterana Iliescu-Nastase

DISTRIBUIŢI


Presedintia si Guvernul au polemizat deschis, pe intreaga durata a zilei precedente, pe marginea unui subiect furnizat de presa de ieri: strategia privind contracararea atacurilor la imaginea tarii. Documentul a fost recunoscut de Guvern, dar negat insistent de Cotroceni. Ion Iliescu a infirmat vehement ideea ca respectivul document ar avea antetul Cotroceniului, asa cum se prezenta in strategia amintita.

Mai mult, presedintele a spus ca informatiile de presa potrivit carora strategia ar urma sa fie adoptata de CSAT si, apoi, implementata de consilierul sau, Ioan Talpes, sunt complet neadevarate. El a negat chiar ca ar exista o astfel de strategie, pe care a considerat-o o intoxicare de presa, -o provocare si o diversiune foarte curioasa-.

In dupa-amiaza zilei de ieri insa, intr-o conferinta sustinuta la PSD, ministrul Informatiilor, Vasile Dancu, a rasturnat declaratia presedintelui, sustinand ca, in urma cu o luna, Cotroceniul i-a trimis spre completare un -text-cadru- al amintitei strategii: -Am primit spre studiu, cu catva timp in urma, aceasta strategie. Am participat si noi cu cateva componente importante la aceasta strategie-. Dancu a precizat ca acest document nu va trece prin sedinta de Guvern, reprezentand o initiativa exclusiva a CSAT. -Poate a lucrat asa ceva dl Dancu la el, la minister. Acest minister poate sa aiba tot felul de initiative. Eu nu exclud asemenea posibilitate, dar nu am avut nici un fel de dialog pe aceasta tema-, a revenit Ion Iliescu in a doua parte a zilei.

Aflat in vizita de lucru la Ministerul de Externe, seful statului a tinut, inca o data, sa sublinieze ca Administratia Prezidentiala nu a elaborat nici un text de acest fel si ca -dl Talpes nu are nici o treaba cu acest document-. Ion Iliescu i-a amenintat deschis pe subalternii sai care au aruncat presei documentul respectiv: -Chiar sunt curios, am si cerut sa vad de unde vin asemenea diversiuni-. Amintim ca, potrivit strategiei, Ioan Talpes urma sa coordoneze actiunile ministerelor si serviciilor secrete de contracarare a atentatelor la imaginea Romaniei, venite pe diverse filiere: presa, Internet sau lupta politica. Structura pe care sfetnicul lui Ion Iliescu urma sa o conduca poarta denumirea de Centrul National de Management al Reactiilor Informationale.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.