In prag de semnare a declaratiei de apartenenta, primarul sectorului 2, Neculai Ontanu, s-a razgandit si a revenit in PSD. Acesta a anuntat ieri, la cateva zile dupa ce si-a depus declaratia, ca, de la momentul parasirii partidului si pana astazi, PSD a parcurs pasi importanti in ceea ce priveste stabilitatea sa interna, lucru care l-a determinat sa revina la pesedism. Desi a sustinut ca este emotionat si ca planul sentimental si-a spus cuvantul, Ontanu a tinut sa-si justifice alegerea si sa-i avertizeze pe colegii sai ca i-a trebuit ceva timp pana s-a hotarat. Acesta a dezvaluit ca s-a gandit serios sa se inscrie in PD si ca, daca ar fi facut acest lucru, ar fi avut, probabil, -foarte mult de castigat-. Legea alesilor locali, cea criticata in nenumarate randuri de noii sai colegi, a fost insa cea care a cantarit cel mai mult in luarea deciziei, dupa cum a precizat Ontanu. -Daca nu era termenul prevazut de lege, as fi revenit oricum in PSD, dar nu acum, ci probabil la anul-, a mai spus primarul sectorului 2. Ca sa nu-i puna prea rau pe ganduri pe sefii sai de la PSD Bucuresti, Ontanu a incercat sa se justifice si pentru decizia luata in martie, de a parasi partidul.
-Cand mi-am dat demisia, PSD arata ca un ring de box in care nimeni nu mai respecta nicio regula, iar reactia fireasca a spectatorilor era aceea de a parasi sala. Astazi, lucrurile s-au schimbat, conducerea s-a stabilizat si cred ca putem face ceea ce ne-am propus in partid-, a precizat Ontanu.
Presedintele filialei Bucuresti, senatorul Sorin Oprescu, a sarit imediat sa completeze afirmatiile lui Ontanu. -Sportul de care domnul Ontanu vorbea metaforic nu e boxul, ci datul la gioale. Acum ne refacem unitatea partidului in fata unor agresiuni politice si administrative ale actualei puteri-, a spus Oprescu. Acesta a facut si un raport la nivel de Bucuresti in urma depunerii declaratiilor si a anuntat ca, odata cu Ontanu, PSD a mai castigat si un consilier la sectorul 6, fostul pedist Stefan Preda.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















