La invitatia presedintelui Ion Iliescu, astazi vor incepe la Cotroceni dezbaterile Forumului privind integrarea europeana. Principalele partide politice au fost invitate sa participe. Delegatia PSD va prezenta in cadrul forumului programul de masuri prioritare pentru pregatirea aderarii la Uniunea Europeana in perioada decembrie 2003 – decembrie 2004.
PNL si PD vor cere actualei puteri ca partidele din opozitie sa fie implicate in negocierea capitolelor de aderare la UE, a declarat, ieri, intr-o conferinta de presa, vicepresedintele PNL Teodor Melescanu. Liderul PNL a mentionat ca, in cadrul forumului organizat de Presedintie, PNL si PD vor mai cere ca opozitia democratica sa fie consultata in privinta diferitelor aspecte legate de integrare. -De asemenea, dorim sa ni se ceara si acordul pentru stabilirea unor proiecte in acest sens-, a completat Melescanu. El sustine ca cei care negociaza, in afara tarii, interesele Romaniei trebuie sa fie persoane credibile. Vicepreseditele PNL Calin Popescu Tariceanu a precizat ca liberalii si democratii sunt de acord sa participe la acel forum numai daca se vor discuta subiecte concrete legate de integrare. -Daca se gandeste cineva ca forumul va fi un cor de laudatori ai politicii guvernului, nu ne intereseaza-, a subliniat reprezentantul Aliantei PNL – PD. El a mai spus ca PNL si PD sprijina actiunile guvernului referitoare la privatizare, restructurare si continuarea reformei. -Palidele masuri de reforma ale actualei puteri nu au fost criticate de opozitie. Daca guvernul continua aceasta politica, noi suntem de acord-, a mentionat Tariceanu. Liberalii vor fi prezenti la forum cu o delegatie condusa de presedintele PNL, Theodor Stolojan. O decizie privind conditiile participarii PD vor fi decise astazi, in cadrul Biroului Permanent National al partidului.
Ciorbea: -O intalnire la care jinduieste Iliescu-
Deputatul UDMR Borbely Laszlo a declarat ca formatiunea din care face parte va prezenta forumului punctul sau de vedere privind integrarea europeana. Borbely a spus ca UDMR asteapta ca dezbaterile sa conduca la rezultate concrete si -sa nu se ramana la nivelul unei conferinte-. Delegatia UDMR va fi condusa de presedintele Bela Marko. Si PNTCD a fost invitat si va participa astazi la dezbateri. Presedintele partidului, Victor Ciorbea, a declarat ca forumul este genul de -intalnire dupa care jinduieste domnul Iliescu-. Ciorbea a spus ca strategia elaborata de fosta guvernare este valabila si acum, -in obiectivele si prevederile ei-.
Ideea Forumului privind integrarea in Uniunea Europeana a fost avansata pentru prima data de PNL, inaintea publicarii de catre Comisia Europeana a Raportului de tara privind Romania. Dupa publicarea raportului, la 5 noiembrie, premierul Adrian Nastase l-a rugat pe seful statului sa evaluaze oportunitatea deschiderii forumului, la care sa participe, pe langa reprezentantii puterii, partidele din opozitie si societatea civila.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















