Home Politic Organizatiile din Transilvania si Banat, reformatoarele PSD

Organizatiile din Transilvania si Banat, reformatoarele PSD

DISTRIBUIŢI

Filialele PSD din Transilvania si Banat isi continua ofensiva lor pentru reformarea partidului. Ele au pus in circulatie un document intitulat -Spre o noua politica a participarii – initiativa si solidaritate pentru dezvoltare comunitara-, care contine peste 20 de pagini, vorbeste despre aderarea la valorile democratice europene si despartirea de trecut, fiind distribuit totodata si membrilor Biroului Permanent National al PSD.

Potrivit Mediafax, vicepresedintele PSD Titus Corlatean a precizat ca, la reuniunea BPN, doar s-a mentionat aparitia acestui document, fiind solicitata difuzarea lui spre informare tuturor membrilor acestui for. Incercarea acestor organizatii regionale de a scoate PSD din -anchilozare- poate fi vazuta ca o tentativa de reforma in partid.

Inaintasii de la 1918

Avizi de a-si revendica o traditie, social-democratii declara: -Suntem mandri sa fim urmasii celor sase social-democrati ardeleni care au pus bazele statului national unitar-, precizand ca, la 12 noiembrie 1918, cand s-a constituit Consiliul National Roman Central, din cei 12 membri, sase erau social-democrati: Ioan Flueras, Basil Surdu, Iosif Renoiu, Tiron Albani, Enea Grapini, Iosif Jumanca. Cand altii isi revizuiesc doctrinele, pesedistii adopta umanismul ca pe o dimensiune esentiala a politicii de stanga si -resuscitarea solidaritatii, a spiritului de omenie prin democratie participativa si cetatenie angajata- este alternativa propusa la radicalismul de piata. Si populismul devine cuvant de ordine in document, astfel -optiunea noastra este pentru un stat activ, care sa-si asume rolul de constructor al marilor strategii de dezvoltare si care sa asigure acele servicii cu caracter social: educatie, sanatate, aparare, ordine publica, justitie, administratie-. Potrivit Mediafax, documentul de la Targu Mures mai propune reintroducerea unei politici fiscale bazate pe impozitarea progresiva a veniturilor, insotita de simplificarea si relaxarea sistemului de impozitare.

Punctul pe -i- – -Reforma profunda a PSD-

Autorii documentului sustin, de asemenea, ca descentralizarea deciziei este un imperativ al modernizarii si al eficientei, atat in administratia publica, dar si in cadrul structurilor de partid. -Una din marile noastre probleme din ultimii ani a fost imposibilitatea PSD de a scapa de centralism ca principiu organizatoric fundamental, ceea ce a generat efecte contrare celor dorite, cum ar fi reproducerea centralismului la nivelurile inferioare-, spun liderii din Transilvania si Banat, apreciind ca organizatiile locale au fost instrainate de la programul general al PSD, ceea ce explica miscarile centrifuge inregistrate in timpul si dupa campania electorala. Sustinand introducerea de noi mecanisme de reprezentare interna, initiatorii proiectului apreciaza ca multi membri activi de la baza partidului au ajuns sa fie instrainati de obiectivele centrale ale partidului pentru ca nu se recunosc in fluxul de decizii, politici si programe venite de sus. La un alt punct al proiectului, intitulat -Reforma profunda a PSD-, autorii spun ca organizatiile PSD din Transilvania si Banat au incercat sa organizeze solidaritatea interna, de partid, si, -chiar daca unii colegi din alte zone ale tarii, putini si neinfluenti, au fost mobilizati sa ne spuna ca nu suntem noi cei care trebuie sa facem asta, fidelitatea fata de identitatea noastra social-democrata ne-a obligat sa reactionam conform constiintei la procesul de stagnare si pierdere a terenului politic de catre PSD-. Referindu-se la acest proiect, senatorul Vasile Dancu a precizat ca participantii la reuniunea de la Targu Mures – printre care lideri ai organizatiilor din Cluj, Bihor, Satu Mare, Maramures, Bistrita-Nasaud, Alba, Mures, Harghita, Covasna, Sibiu, Timis – au aprobat acest text si au fost de acord ca acesta sa fie un document de lucru, fiind asteptate completari si din partea altor judete. Sustinatorii proiectului propun ca acesta sa fie inglobat in programul politic al partidului.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.