Home Politic Pandele acuzat că își protejează interesele mafiote cu interlopi

Pandele acuzat că își protejează interesele mafiote cu interlopi

DISTRIBUIŢI

Cu două doctorate și un masterat făcute în paralel, cel mai deștept român (posibil chiar și cel mai deștept dintre pământeni), Florentin Costel Pandele este acuzat de deputatul PNL Florin Secară, candidatul PNL la Primăria Voluntari, că își protejează interesele mafiote cu interlopi și cu polițiști:

„Poliţia Română, pe-o mână cu huliganii care au agresat candidatul PNL la Primăria Voluntari
În timp ce încerca sâmbătă dimineaţa să stea de vorbă cu cetăţeni din Pipera, deputatul Florin Secară, candidat PNL la Primăria oraşului Voluntari, a constatat că pe urma sa se afla un grup de oameni turbulenţi, protejat de Poliţia Locală. Dându-şi seama de potenţialul de conflict, parlamentarul a urcat în maşină, vrând să se îndepărteze de aceştia, dar oamenii s-au aşezat în faţa maşinii, blocându-i astfel retragerea, în timp ce îi adresau expresii injurioase. După ce a telefonat la numărul de urgenţă 112, sesizând că este agresat de un grup de huligani, Forin Secară a constatat că şi reprezentanţii Poliţiei Naţionale sosiţi la faţa locului erau pe-o mână cu agresorii. Mai mult, acesta a fost bruscat de agresori sub ochii poliţiştilor, reprezentanţii legii pretinzând că nu au văzut nimic, susţinând că ei nu sunt bodyguarzii. La faţa locului a ajuns între timp şi şeful Poliţiei Române din Voluntari, care şi-a încurajat subordonaţii să îl hărţuiască pe deputatul PNL, ignorându-i cu desăvârşire pe cetăţenii violenţi. Parlamentarul încolţit le-a spus poliţiştilor că va suna din nou la 112, iar aceştia l-au ameninţat  că, dacă sună la numărul de urgenţă, îl vor amenda, lucru care s-a şi întâmplat. Alături de Secară, au fost amendaţi şi tinerii care îl însoţeau pe acesta la discuţiile cu locuitorii cartierului Pipera din oraşul Voluntari. Lucrurile s-au liniştit abia când la faţa locului au ajuns, în urma celui de-al doilea apel telefonic al lui Secară la 112, reprezentanţii Jandarmeriei Române.
Florin Secară a declarat că va formula „plângeri împotriva poliţiştilor care şi-au dat mâna cu huliganii în republica lui Florentin Pandele” şi că „este inadmisibil ca, în 2016, chiar şi poliţia naţională, Poliţia Română, să fie aservită interlopilor care protejează interesele mafiote ale unui mărunt dictator local”, se arată în comunicatul deputatului.

CITEȘTE ȘI Cel mai deștept român: soțul lui Firea a făcut în paralel două doctorate și un masterat

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.