Home Politic Paradox democrat: ministri foarte buni, activitate mai putin buna

Paradox democrat: ministri foarte buni, activitate mai putin buna

DISTRIBUIŢI

Dupa sedinta Colegiului Director al Partidului Democrat, in care ministrii democrati sau cei sustinuti de partid (Monica Macovei) si-au prezentat rapoartele de activitate, presedintele formatiunii, Emil Boc, a facut o afirmatie un pic hilara: -Avem ministri foarte buni, cu activitate mai putin buna-.

Boc a evitat sa intre in amanunte referitoare la modul in care a fost apreciata activitatea ministrilor, multumindu-se sa spuna ca a fost -o dezbatere densa, furtunoasa si, pe alocuri, critica-. Singurul ministru care a scapat fara intrebari sau critici a fost Vasile Blaga, ministrul administratiei si internelor, a declarat Boc. Despre acesta si despre Monica Macovei, ministrul justitiei, presedintele PD a avut cuvinte de lauda, sustinand ca institutiile pe care le conduc duc greul integrarii Romaniei in 2007, deoarece majoritatea obiectivele a caror neindeplinire poate activa clauza de salvgardare tin de ministerele lor.

La cealalta extrema au fost nominalizati vicepremierul Gheorghe Seculici si ministrul integrarii, Ene Dinga. Ei au fost singurii pe care i-a citat Boc, fara presiunea intrebarilor ziaristilor. -Ministrul Seculici a promis ca isi va lua indatoririle in serios-, a declarat liderul PD, ceea ce se poate interpreta ca o recunoastere a faptului ca, pana acum, acesta nu a facut acest lucru.

Boc a mai spus ca se va face o analiza profunda a rapoartelor de activitate ale ministrilor, care va fi urmata de discutii cu partenerii de la guvernare. In caz de rezultate negative, Biroul Permanent National al PD a fost imputernicit sa ia decizia remanierii pentru ministrii cu probleme, a mai afirmat Boc.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.