Premierul Adrian Nastase tine in continuare pariul pe un Mertan facut cu presedintele Comitetului Olimpic Roman, Ion Tiriac, privind constructia celor 400 de sali de sport pana la sfarsitul acesui mandat guvernamental. Primul-ministru i-a inmanat ieri oficialului COR lista cu primele 50 de sali de sport finalizate din cele 400. Ion Tiriac a declarat ca va verifica, prin intermediul a patru dintre oamenii sai, fiecare sala construita, declarand im gluma ca spera ca nu se va intampla ca la Atena unde constructorii au uitat sa acopere bazinul de inot. In replica, primul-ministru a spus ca daca Tiriac doreste, el poate sa piarda acest pariu, dar important este faptul ca mare parte din aceste sali au fost construite si vor fi ridicate in continuare. Presedintele COR a aratat, la randul sau, aceste sali de sport au o importanta mult mai mare in randul celor avizati decat in randul publicului si ca ele pot fi locul in care se vor naste noi performeri ai sportului romanesc, aici facandu-se selectia la nivelul scolilor. Situatia este insa mai grava decat lasa sa se inteleaga gluma lui Tiriac, multe din noile sali fiind facute de mantuiala, constituind chiar un pericol pentru eventualii ocupanti ai acestora.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















