Acasă Politic Parlamentarii fac zdrente bugetul

Parlamentarii fac zdrente bugetul

DISTRIBUIȚI

Ajuns in dezbaterea Parlamentului, bugetul de stat pe anul 2001 a reusit sa declanseze un conflict la scena deschisa intre Executiv si Legislativ. Cum era de asteptat, senatorii si deputatii au criticat la unison sumele mici care revin ministerelor. Nervozitatea a atins insa cote ridicate atunci cand unii ministri, invitati pentru audieri in comisiile de specialitate, au tratat cu refuz chemarea colegilor lor parlamentari, trimitandu-si cate un delegat sa dea extemporalul de rigoare. Pedeseristii din Legislativ n-au mai tinut cont de disciplina de partid impusa de seful lor, Adrian Nastase, si au criticat prestatia pedeseristilor de la Palatul Victoria. Astfel, senatorul PDSR Dan Mircea Popescu i-a insarcinat pe secretarii de stat veniti in fata comisiei economice sa transmita la Guvern -ca nimeni nu vrea o activitate formala in Parlament-, iar presedintele Comisiei de Cultura din Camera, social-democratul Mihai Malaimare, a spus ca bugetul acordat domeniului pe care il gestioneaza este -o rusine- si, din acest motiv, cere scuze fostului ministru al culturii, Ion Caramitru, -ca a fost inlocuit de noua putere detinuta de PDSR-.

Daca voi nu ne vreti, noi va vrem !

La Comisiile de industrii, economica si de cultura, parlamentarii au luat foc din cauza absentei ministrilor chemati la audieri. Presedintele Comisiei economice din Senat, Dan Mircea Popescu, s-a aratat nemultumit de faptul ca de la Ministerul Dezvoltarii si Prognozei, Ministerul pentru IMM si de la Ministerul Comunicatiilor au venit doar secretari de stat, dintre care unii nu au stiut sa raspunda la intrebari. -Sunt nemultumit de aceasta disfunctie si sa transmiteti la Guvern ca nimeni nu vrea o activitate formala a Parlamentului-, i-a spus Dan Mircea Popescu unui secretar de stat de la Ministerul Prognozei, adaugand ca -Executivul are sedinta, dar si comisiile parlamentare au sedinta-. Mai multi parlamentari, in frunte cu deputatul PD Anca Boagiu, au parasit, in semn de protest, sedinta. La comisiile de cultura – aceeasi problema, aceeasi nemultumire. Secretarul de stat Ioan Hidegutti, venit in locul sefului sau, Razvan Theodorescu, nu a putut sa raspunda de ce bugetul acordat ministerului sau este atat de mic. -O rusine- – astfel a caracterizat deputatul Mihai Malaimare bugetul acordat Culturii, nemultumirea sa fiind atat de mare, incat a declarat ca-l regreta pe fostul ministru Caramitru. Si deputatul PDSR Madalin Voicu a sarit cu critici la adresa lui Razvan Theodorescu, despre care crede ca are carente in domeniul -omului de cultura-.

Boala insuficientei bugetare

Toata lumea s-a plans de insuficienta bugetara, iar ministere precum Sanatatea sau Invatamantul au reclamat dureri acute. Ministrul sanatatii, Daniela Bartos, a subliniat, in fata comisiei de specialitate, ca suma acordata institutiei sale nu acopera cheltuielile de personal si cele materiale. Membrii comisiei s-au declarat hotarati sa promoveze un amendament de reinfiintare a Fondului Special pentru Sanatate si sa sustina autonomia financiara a Casei Nationale de Asigurari de Sanatate. Parlamentarii din Comisiile de aparare au reclamat sumele prea mici acordate MI si au propus un amendament care va permite ministerului condus de Ioan Rus sa retina 100% din amenzi ca venit, in loc de 50%, cat prevede actualul buget. La randul ei, Comisia SRI a cerut o suplimentare cu aprope 100 miliarde de lei a bugetului acordat Serviciului Roman de Informatii, datorita atributiilor -mult mai largi- pe care le acorda acestei institutii Legea secretului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.