Acasă Politic Parlamentul a înființat Academia de Științe Juridice din România

Parlamentul a înființat Academia de Științe Juridice din România

DISTRIBUIȚI

Plenul Camerei Deputaților, for decizional, a adoptat miercuri un proiect de lege care prevede înființarea Academiei de Științe Juridice din România ca organism științific de seamă al științelor juridice, care reunește personalități reprezentative în domeniu.

Deputații au adoptat inițiativa legislativă cu 273 de voturi pentru și unul împotrivă.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare înființarea, organizarea și funcționarea Academiei de Științe Juridice din România ca organism științific de seamă al științelor juridice în cadrul comunității științifice românești, for național, de consacrare științifică, care reunește personalități reprezentative ale științelor juridice.

Potrivit actului normativ, criteriile de selecție sau de alegere a membrilor AȘJR se stabilesc prin statutul propriu, iar procedurile prin regulament propriu. Membrii de onoare, membrii titulari și membrii corespondenți ai AȘJR pot primi o indemnizație lunară, în condițiile legii și ale Statutului propriu. Conducerea activității AȘJR se asigură de adunarea generală, de consiliul științific, de prezidiul academiei și de președinte.

De asemenea, veniturile proprii ale AȘJR provin din donații, sponsorizări, taxe, chirii, publicații, studii, prestații editoriale, consultații științifice, studii pentru avize, exploatarea unor bunuri mobile și imobile proprii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.