Home Politic PCM, alături de Biserică, în lupta pentru autonomie

PCM, alături de Biserică, în lupta pentru autonomie

DISTRIBUIŢI

Radicalii maghiari coagulați în PCM (n.r. – Partidul Civic Maghiar) sunt într-un război mediatic cu autoritățile centrale de la București, ca urmare a faptului că nu pot accepta schimbările de prefecți și subprefecți maghiari. Astfel, aceștia au cerut liderilor bisericilor maghiare din Secuime să organizeze duminică un marș de protest, după slujbă, pentru a se manifesta împotriva vehiculatelor schimbări din funcții ale directorilor maghiari de la deconcentrate. La rândul său, vicepreședintele PCM, preotul unitarian Kovacs Istvan, a afirmat că așteaptă peste o mie de enoriași la protest, dat fiind faptul că vor veni de la mai multe biserici, precum și din alte localități.
În opinia sa, faptul că peste 75% din populația județului este maghiară nu poate fi ignorat și, deși maghiarii înțeleg care este logica partidului, funcția de prefect nu este una politică și, cu toate acestea, prefectul maghiar a fost schimbat. "La Prefectură, din '90 încoace, nu a fost niciodată să nu fie măcar un subprefect maghiar. Este un pas înapoi", a spus Kovacs, amintind din nou că singura soluție este autonomia, iar conviețuirea pașnică între români și maghiari trebuie să se bazeze pe respectarea acelor proporții ale etniilor.
Recent, PD-L și PSD Covasna au împărțit instituțiile deconcentrate în mod egal, iar luni prefectul Gyorgy Ervin a fost schimbat din funcție, pe principiul mobilității.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.