PNL va participa la alegerile locale de anul viitor cu aproximativ 75.000 de candidati pentru posturile de primar si de consilieri.
Acestea sunt estimarile vicepresedintelui liberal, senatorul Gheorghe Flutur. Responsabil cu organizarea alegerilor locale, din partea conducerii PNL, Flutur a declarat ca pana la sfarsitul acestui an se va finaliza selectia candidatilor pentru functiile de primari si consilieri. -Deocamdata, aceste evaluari s-au realizat in proportie de 60%. Ne propunem ca in perioada urmatoare sa aducem noi membri in partid, iar fiecare filiala sa aiba peste 1% din numarul de alegatori dintr-o localitate-, a afirmat Flutur. Vicele PNL a mentionat ca in prezent exista si carente de comunicare intre sediul central si filialele partidului si a afirmat ca pentru campania electorala de anul viitor liberalii trebuie sa dezvolte activismul politic. Flutur a mai spus ca pentru alegerile locale tinta partidului este de 15 – 20% din voturi.
Cu demisia in mana
El a subliniat ca, in cazul in care nu se va realiza acest scor electoral, isi va da demisia din functia de vicepresedinte al PNL.
Referitor la listele electorale ale PNL, Flutur a precizat ca filialele care vor obtine, la locale, un scor peste media pe tara a partidului isi vor desemna, singure, candidatii pentru locurile eligibile pe listele de la alegerile generale.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















