
USL continuă războiul de gherilă pe care îl duce împotriva statului de drept din România. O situație paradoxală în practică comparativ cu declarațiile liderilor USL în fața Europei. Atât PSD cât și PNL nu iartă Curtea Constituțională, instituție-cheie care le-a dat peste cap schema loviturii de catifea pregătită în această vară și fac în continuare tot ce le stă în putere pentru reducerea la tăcere a CCR. Miza superioară acestui nou război cu CCR este subordonarea acestui bastion al justiției. Căderea CCR va duce la intimidarea „nesubordonaților” politic din ierarhia inferioară a domeniului numit justiție. Astfel, USL va putea controla politic toate instituțiile statului iar principiul esențial de control și de separare a puterilor în stat va dispărea. O situație greu de imaginat pentru o țară s-a angajat să respecte principiile adoptate în Consiliul European de la Copenhaga din iunie 1993 potrivit cărora România trebuie să vegheze la „stabilitatea instituțiilor care garantează democrația, statul de drept, drepturile omului și respectarea și protejarea minorităților”. Dar toate aceste argumente devin caduce în fața dorinței USL de a pune mâna pe putere în România indiferent de prețul care trebuie plătit. Premierul Victor Ponta a declarat, marți seară, la o televiziune, că ar vrea ca legea supremă să fie modificată în așa fel încât deciziile judecătorilor CCR să poată anulate în Parlament dacă există o majoritate de două treimi. Astfel, Ponta și USL ar putea crea cadrul unui control total și asupra ultimei redute – Curtea Constituțională.
Dictatura Parlamentului
Acest lucru ar da practic puteri nelimitate Parlamentului iar cine va avea majoritatea în Parlament va putea să treacă absolut orice lege, chiar dacă încalcă inclusiv litera Constituției. O situație paradoxală și extrem de îngrijorătoare pentru echilibrul puterilor în stat, stare de fapt ce poate deschide calea abuzurilor puterii. "Trebuie de asemenea să stabilim faptul că la Curtea Constituțională poți să pui oameni cu o anumită pregătire de minim 18 ani judecător sau magistrat și că, eventual, deciziile luate de Curtea Constituțională pot fi în Parlament cu două treimi schimbate", a spus Ponta la Realitatea TV. Acest lucru ar putea înlesni demararea unei noi suspendări a președintelui Băsescu, fapt ce nu ar mai sta neapărat în mâinile Curții Constituțional iar acest procedeu va putea fi realizat mult mai ușor într-un mod discreționar. Acest lucru ar putea fi folosit oricând de către USL, atunci când președintele nu va fi de acord cu politicile Guvernului. În viziunea lui Ponta, în noua Constituție va fi totodată clarificat când și în cel fel președintele poate interveni în activitatea Guvernului. El a arătat că în noua Constituție va fi propus ca președintele să fie ales tot prin vot direct, dar să nu mai aibă posibilitatea de a nominaliza pe oricine dorește funcția de prim-ministru, ci să țină cont de propunerea formațiunii cu cel mai mare număr de mandate în Parlament.
Ponta după Iliescu
Scenariul visat de Ponta nu este altceva decât o revenire la situația partidului-stat condus de către Ion Iliescu în regimul căruia Curtea Constituțională funcționa după această regulă a celor două-treimi iar justiția stătea la picioarele unui personaj penal precum Adrian Năstase. O instituie mai mult de decor ale cărei prerogative de menținere a echilibrului între puterea executivă și cea legislativă vor fi eliminate. Situație extrem de convenabilă pentru PSD care va redeveni nu doar prin moștenire politică, dar și prin noile prerogative, urmașul PCR. În urmă cu doar câteva zile, celălalt co-președinte al USL, Crin Antonescu declara că USL va beneficia în urma alegerilor parlamentare de cea mai largă majoritate în Legislativ, chiar mai mare decât cea de care beneficia FSN în 1990. Atunci acest partid condus de Ion Iliescu obținea 66,6% din voturi la alegerile parlamentare din România post-Revoluție iar Iliescu se înscăuna la Cotroceni după primul său descălecat politic cu un scor de peste 85%.
Mădălin Necșuțu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















