
Lui Victor Ponta i se spune „turcitul”. Respins de cancelariile occidentale din cauza problemelor penale și a doctoratului plagiat, Ponta s-a orientat spre unul din puținii șefi de stat care l-au mai primit în calitate de prim-ministru, adică pe președintele Turciei, Recip Erdogan, cel care la începutul anului oferea ca exemplu de sistem prezidenţial eficient regimul Adolf Hitler al Germaniei naziste. Pentru a nu fi supus vreunei întrebări incomode din partea jurnaliștilor, Erdogan emite acreditări de presă după o perioadă de aproximativ doi ani de la solicitare. Acesta este modelul lui Ponta de președinte, după cum ne spune într-o postare pe facebook:
„Deci Dl. Iohannis și-a prelungit vizita la Washington ca să asiste la ‘Festivalul Cireșilor Înfloriți’ și nu a avut timp de chestiuni plictisitoare și inutile (cum a făcut de exemplu Președintele Erdogan, care a avut întâlniri separate de peste o oră și cu Barack Obama și cu Joe Bidden – ce să facă Dl. Iohannis la întâlniri, are o poză și un „shake hands” cu Obama care i-a și spus ceva politicos, a fost la masa, gata – e suficient)!
M-am liniștit, Dl. Iohannis „ne-a scos din izolare” așa cum a promis!
Doar că dacă o ține în ritmul acesta cu cheltuielile de deplasări externe trecem cu deficitul de 3% din PIB și nu ne mai salvează nici măcar tehnocrata Doamnă Dragu!”
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















