Acasă Politic Primele zile ale campaniei electorale au adus promisiuni electorale

Primele zile ale campaniei electorale au adus promisiuni electorale

DISTRIBUIȚI

Liderul PNL, Klaus Iohannis, susține că dacă românii îl vor vota pentru funcția de președinte al României, își propune să organizeze o dezbatere națională pe tema educației.
„Dacă românii îmi vor da votul lor, îmi propun, ca președinte al României, să organizez o dezbatere națională pe tema educației, în urma căreia să rezulte ținte și etape clare prin care să reconstruim întregul sistem”, declară Iohannis într-un mesaj transmis duminică, cu ocazia Zilei Internaționale a Profesorilor.
Președintele PNL transmite faptul că ziua de 5 octombrie are o semnificație specială pentru el, fiind un prilej pentru a ne aminti de importanța fundamentală a profesiei de dascăl.
„În opinia mea, termenul care definește cel mai potrivit esența acestei meserii este cel de ‘dascăl’, și nu de ‘profesor’. Actul de educare este o formă de serviciu public, de calitatea căruia depinde într-un grad foarte înalt dezvoltarea întregii societăți. Cei care intră în sistemul de învățământ au misiunea de a transmite nu doar cunoștințe, dar și valori generației tinere și, din această perspectivă, dascălul este cel pentru care această profesie reprezintă o adevărată vocație. Îmi doresc să fie din ce în ce mai mulți dascăli printre profesorii noștri!”, mai spune Iohannis.
El arată că învățământul este un domeniu de care este legat și își amintește cu mare plăcere de anii pe care i-a petrecut alături de elevi.
„Mi-a plăcut cu adevărat să fiu dascăl și, tocmai de aceea, cunosc foarte bine care este potențialul acestei profesii pentru creșterea și dezvoltarea României, dar și problemele care afectează sistemul de învățământ. În cadrul programului meu prezidențial, educația reprezintă o prioritate, iar viziunea mea este centrată pe respectul care trebuie acordat dascălilor, ca și pe conștientizarea faptului că niciun alt sistem nu are capacitatea să schimbe lucrurile atât de profund. Pentru ca învățământul românesc să ajungă performant, este necesară o abordare care să pornească de la o decizie luată consensual, care să fie asumată pe termen lung, cel puțin de către principalele partide parlamentare”, declară președintele PNL.
În opinia sa, pentru a avea un sistem de educație performant, este nevoie, în primă etapă, ca segmentul preuniversitar să nu fie bazat exclusiv pe formule de acumulare de informații, ci pe îmbinarea teoriei cu practica.
Ulterior, în cadrul segmentului universitar, prioritară ar trebui să fie acumularea masivă de competențe, care să permită specializarea, în mod real, într-un domeniu, adaugă Iohannis.
„Un proiect complet pentru sistemul de educație trebuie să includă, de asemenea, și corelarea educației cu cercetarea, pentru atingerea performanței în zona de înalte tehnologii. În plus, România are nevoie de mecanisme de încurajare a educației continue, pentru adaptarea permanentă la nevoile unei piețe a muncii tot mai dinamice. Un aspect care trebuie în mod cert reglementat este și cel privind statutul dascălilor în societate. Un corp profesoral performant nu poate exista în lipsa unor remunerații corespunzătoare și a unui sistem care să încurajeze valoarea”, subliniază Iohannis.

Dan Diaconescu: Ponta va intra sigur în finală, dar eu sper că va fi învins
„Victor Ponta va intra sigur în finală, în cazul în care nu va fi deconspirat ca ofițer acoperit, dar eu sper că va fi învins, fiindcă în ultimii zece ani în România electoratul a început să fie din ce în ce mai informat, mai puțin naiv și votează îndeosebi în turul doi împotriva candidatului PSD. Vezi cazul Adrian Năstase, cazul Mircea Geoană”, a spus Diaconescu.
El a susținut că „important pentru popor” ar fi să poată intra el însuși în turul al doilea.
„Încercăm să pătrundem în finală, unde va fi chiar mai simplu decât în turul întâi. (…) Important pentru popor ar fi să intru eu, pentru că sunt singurul care doresc reîntoarcerea petrolului românesc acasă. E important să ne luăm bogățiile subsolului îndărăt”, a punctat candidatul PP-DD.
Diaconescu a mai spus că are o platformă de țară cu o sută de obiective care vin în întâmpinarea așteptărilor fiecărui cetățean, iar mesajul său pentru toți românii este „adio, Traian Băsescu, vine Dan Diaconescu”.
Dan Diaconescu a participat, sâmbătă seară, la zilele orașelor Mizil și Urlați.

Macovei: Câștig Președinția, nu discut despre a nu o câștiga
„Câștig Președinția, nu discut despre a nu o câștiga. (…) Eu voi fi singurul președinte independent pe bune, pentru că restul și-au dat demisia după ce au devenit președinți”, a spus Macovei, într-o conferință de presă.
Ea a adăugat că are un program electoral original și, deși unii îl consideră „excepțional”, conține idei de normalitate.
„Tot ce este în programul meu este original, în sensul că nu am copiat de nicăieri și că acestea sunt idei firești și normale pentru o societate. Multă lume a spus că ele par excepționale, dar eu vreau să spun că ele sunt normalitatea, numai că în România nu avem normalitate de 25 de ani. Nu candidez pentru funcția de premier, care este numit de președinte, dar ca președinte trebuie să știi unde vrei să duci țara ta, unde vrei să ajungi peste 5 ani, peste 10 ani și trebuie să știi ce vrei în fiecare domeniu”, a declarat Macovei.
Monica Macovei și-a lansat candidatura, sâmbătă, la Timișoara, în prezența a peste 100 de simpatizanți și și-a prezentat programul politic pentru Cotroceni în halele fostei fabrici de legume Fructus, organizatorii întâlnirii dorind să marcheze, astfel, faptul că privatizarea postdecembristă a dus la falimentarea brandurilor industriei românești.
Simbolic, echipa de campanie a eurodeputatei a „licitat” nume de faimă timișorene, precum Comtim (numită de stafful ei de campanie Pontim), Dermatina (numită Derma-Tita), Fructus (numită Fruc-Nus) sau Fabrica de Țigarete (numită de Chiștoace), pornind de la prețul de 2 lei bucata în jos. Aceste firme nu mai există din anii ’90.
Macovei a spus că a ales Timișoara ca loc de pornire a campaniei electorale întrucât este primul oraș al libertății postdecembriste, declarându-se o susținătoare a Punctului 8 al Proclamației de la Timișoara.

Ponta: Bugetul pe 2015, foarte probabil să fie trimis în Parlament de viitorul premier, la sfârșitul lui noiembrie
Întrebat de un jurnalist când va trimite în Parlament noul buget, premierul a răspuns: „Noul buget pentru 2015, care va fi de fapt un buget multianual, trebuie să gândim 2015-2016, trebuie prezentat și însușit de către viitorul prim-ministru și viitorul Guvern. Altfel, ar fi incorect din partea mea să-i fac eu bugetul și să-l pun la anul să guverneze țara după cum am făcut eu bugetul. Deci, foarte probabil, din acest motiv avem și vizita Comisiei Europene, Fondului Monetar Internațional, Băncii Mondiale, la sfârșitul lunii noiembrie. Foarte probabil, sfârșit de noiembrie, început de decembrie, trimitem în Parlament noul buget, cu această perspectivă multianuală 2015-2016”.
Ponta spune că viitorul prim-ministru va fi „foarte norocos”, pentru că moștenește „cel mai mic deficit din istoria României”. „Dar, e foarte norocos cel care o să vină prim-ministru după mine, pentru că eu am moștenit un deficit de 4,6% din PIB și o scădere economică, cea mai mare de după 1997-1998 și acum îi lăsăm cu cel mai mic deficit din istoria României, cu cea mai mică dobândă pe care o plătim pentru titlurile de stat și cu cei mai mulți bani alocați pentru finalizarea proiectelor începute în 2008 și oprite în 2010”, a adăugat premierul.
El a explicat că actualul Executiv plătește un miliard și jumătate de lei profesorilor, în urma proceselor pe care aceștia le-au câștigat cu fostul Guvern Boc. „Plătim un miliard și jumătate de lei noi, hotărâri judecătorești, profesorilor, pentru procese câștigate împotriva Guvernului Boc. Deci, cel care va veni la anul va avea mai mult spațiu bugetar pentru noi proiecte, decât am avut noi, care am tot plătit și am dat înapoi pensiile, salariile și toate celelalte”, a amintit Victor Ponta.

Tăriceanu: Sunt singurul candidat care îl poate învinge pe Ponta
„Văd o echipă mai numeroasă decât mă așteptam la Sibiu, se vede că sunt în campanie. (…) Lucrul acesta îmi dă încredere că o să realizez obiectivul pe care mi l-am propus și anume să intru în turul doi. (….) Sunt singurul candidat care îl poate învinge pe Victor Ponta”, a declarat, sâmbătă, Tăriceanu, într-o conferință de presă, la Sibiu.
Tăriceanu este convins că îl poate devansa pe președintele PNL, Klaus Iohannis. „Ultimele sondaje arată că Ponta, care are avantajul de a fi și prim-ministru, are o poziție consolidată, el este clar favoritul pentru intrarea în turul doi, pe locul doi este până acum, Klaus Iohannis. Ceea ce se întâmplă cu Iohannis este o scădere rapidă de susținere, din cauza problemelor pe care le are cu Justiția, mă refer desigur la dosarul ANI și desigur că cetățenii își pierd încrederea. Nu numai cetățenii, dar chiar și proprii membri ai ACL”, a spus el.
Președintele Senatului a calificat drept „incorect” comportamentul candidatului Klaus Iohannis. „Dacă a știut că are probleme cu Justiția, nu trebuia să se angajeze în cursa prezidențială”, a explicat Tăriceanu.
El este încrezător că va fi votat de mulți sibieni, mai ales după ce a discutat timp de mai mult de o oră cu micii producători, în piața țărănească din municipiul Sibiu. Tăriceanu a primit numeroase produse gratis, dar și felicitări și încurajări de la vânzătorii din piața sibiană. În timpul vizitei electorale în Piața țărănească „Transilvania”, Tăriceanu a primit și un calendar cu Victor Ponta, de la unul din susținătorii acestuia. Un alt sibian nu s-a ferit să îl laude pe Klaus Iohannis, încercând să-l convingă pe Tăriceanu de frumusețea Sibiului și meritele primarului.
„Unii din colegii mei se așteptau ca aici să fie o unanimitate de susținere pentru primarul orașului. Ei bine, am văzut că suntem departe de o astfel de situație și cred că trebuie să găsim niște explicații”, a spus liderul PLR.
Tăriceanu l-a comparat pe Iohannis cu președintele Traian Băsescu. „Am să vă spun că Iohannis, așa cum se prezintă în momentul de față, nu este decât un fel de copie a lui Băsescu, dar cu față umană. El asta reușește să fie prin tot ceea ce se întâmplă. Am făcut o analiză imediat după ce am lansat cererea de suspendare a președintelui. Iohannis a fost împins de Blaga imediat să declare că este împotrivă. El s-a raliat imediat punctului de vedere al PDL-ului, care îl domină.
(…) PNL-ul e complet șters, Iohannis nu are pic de experiență și Blaga e cel care îl dirijează. Asta este, din păcate, realitatea și nu o spun numai eu. S-a trezit până și Antonescu să spună că se uită la Iohannis și vede un candidat al PDL-ului”, a afirmat el.

Gheorghe Funar propune ca țara să fie condusă de popor prin referendumuri naționale
„Aceasta este oferta mea electorală de bază, respectiv, propun și solicit poporului să accepte să fie adoptat principiul democratic al conducerii României de către popor prin referendumuri naționale iar Parlamentul, președintele și Guvernul, precum și partidele politice să fie obligate să îndeplinească obiectivele stabilite de majoritatea cetățenilor români prin referendum. (…) Oferta pe care o fac votanților este de a alege între democrație, între conducerea țării de către popor și continuarea dictaturii partidelor politice”, a declarat Funar duminică într-o conferință de presă.
El a opinat că partidele politice i-au „păcălit” pe cetățeni și după ce „au fraudat alegerile”, au instaurat „dictatura împotriva poporului”.
„Aceste partide politice care au fost înființate la comandă străină au recurs la tot felul de metode de a fura votul românilor. La început au făcut-o cu mănuși, iar în ultimii ani, la ultimele alegeri, cum au fost și cele din 2012 și cum se pregătesc și acestea din noiembrie 2014, s-au lăsat mănușile la o parte”, a susținut Gheorghe Funar.
Potrivit acestuia, Guvernul Ponta a modificat legea electorală cu încălcarea Constituției și în prezent turismul electoral este posibil.
„Alianța dintre PSD, UNPR și PC pe de o parte și ceilalți din ACL au făcut o repetiție privind turismul electoral. (…) Îi asigur pe cei care sunt implicați în pregătirea fraudării alegerilor că urmează să plătească în baza Constituției cetățenilor, pentru că spre a trece la democrație în România, vom adopta această Constituție în maxim trei luni de la începutul anului viitor. Aceasta prevede că partidele politice care sunt implicate în fraudarea alegerilor se dizolvă și că aceia care încalcă legea sunt aspru sancționați. Este prevăzut că aceia care participă la fraudarea alegerilor urmează să plătească cu închisoare și confiscarea integrală a averii”, a adăugat Gheorghe Funar.

Meleșcanu: Sunt singurul candidat cu un profil care se potrivește celui de președinte
„Șansele mele sunt date de ceea ce reprezint din punct de vedere al profilului unui candidat pentru Președinția României. Sunt singurul și absolut singurul dintre toți candidații care are experiență îndelungată în activitatea statală. Sunt singurul care am un profil care se potrivește celui de președinte. Președintele are atribuții în materie de apărare, ordine publică și securitate: am fost ministru al Apărării, am fost și director al SIE. Politica externă, o altă responsabilitate extrem de importantă a președintelui. Nu vreau să mă laud, dar am fost un bun ministru de Externe și am o experiență care și astăzi îmi este extrem de utilă. Și, în fine, tot ceea ce ține de legalitate și funcționarea Justiției, pe lângă faptul că sunt jurist, am fost și ministru al Justiției interimar, sigur, dar am toate cunoștințele necesare pentru a-mi duce la capăt activitatea cu maxim de competențe. Vă asigur că sunt și un bun român”, a declarat sâmbătă Meleșcanu, la Sibiu.
El și-a prezentat, în fața angajaților unei companii private de asigurări de sănătate, proiectele privind reforma în domeniul sanitar. „Principala prioritate în ceea ce privește reforma în domeniul sănătății va fi legea privind asigurările de sănătate, de aceea sunt astăzi să discutăm. Cred sincer că actualul sistem, care este bazat strict pe contribuțiile care se dau la stat, nu va putea să reziste. Vedem deja acest lucru. (…) Este absolut necesară această reformă, o reformă care să se refere și la finanțarea sistemului public de sănătate și la sistemul privat de sănătate”, a explicat Teodor Meleșcanu, candidat independent la Președinție.
Fostul șef al SIE a spus că este nevoie și de o asigurare suplimentară de sănătate pentru lucrările stomatologice. „Fata mea este stomatolog și știu cât de necesară ar fi la ora actuală și o asigurare suplimentară de sănătate pentru stomatologie. Foarte mulți copii, foarte mulți adulți, foarte multe persoane de vârsta a treia, cum sunt și eu, au mari probleme cu dantura și de cele mai multe ori nu își pot permite luxul să își întrețină sau își repare dantura”, a completat Teodor Meleșcanu.
El a spus că a intrat în campania electorală mai târziu pentru că și-a dat seama că niciunul din ceilalți candidați „nu are nici profilul, nici competența necesară” pentru a exercita funcția de președinte al României.

William Brînză propune o subvenție de 2.000 de euro pentru fiecare nou-născut
El a declarat, sâmbătă, la Botoșani, că natalitatea din România este foarte scăzută, iar prin programul său electoral susține stimularea nașterilor.
„Româncele trebuie ajutate și stimulate să nască. Se pune problema că suntem o nație îmbătrânită. Așa este, dar mă întreb cum o putem rezolva? În programul nostru avem subvenție de 2.000 de euro pentru fiecare nou-născut, pentru că programul natalității este program de interes național”, a afirmat Brînză.
El susține că există riscul ca România să creeze locuri de muncă, dar să nu dispună de forța de muncă necesară.
Candidatul PER a susținut că Victor Ponta și Klaus Iohannis sunt lipsiți de viziune.
„Nu pot să las România destrămată, nu pot să las tinerii noștri să plece în continuare și nu pot să las țara pentru care ne-au murit străbunicii să pice pe mâna unor oameni care n-au niciun fel de viziune”, a afirmat Brînză.
El și-a manifestat totodată totala opoziție față de proiectele exploatării gazelor de șist din județul Vaslui și a aurului de la Roșia Montana, dar și față de inițiativa de acordare a autonomiei ținutului secuiesc.

Corneliu Vadim Tudor, în stilul carcateristic postează eseuri-metafore
O înaltă oficialitate de peste Ocean a întrebat:
„CINE DRACU’ (FUCK) VA FI PREŞEDINTELE ROMÂNIEI?”
 Aş putea să spun cine este această oficialitate, dar, dintr-o elementară eleganţă, n-am s-o fac. Este o persoană pe care o cunosc şi tocmai de aceea n-am să-i fac public numele. Dar fondul problemei rămîne: nici măcar stăpînii plantaţiei populate de sclavi, numită România, nu ştiu pe cine să numească în funcţia de arendaş. Fiindcă aşa ceva a devenit funcţia de şef al Statului Român: arendaş. Ce altceva au fost Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu? Au primit, în arendă, o moşie, au primit şi poruncile necesare, ca şi dreptul de a tăia şi a spînzura, după care au fost traşi la răspundere (Emil Constantinescu, debarcat după un mandat) sau au fost păstraţi şi mîngîiaţi părinteşte (Ion Iliescu – 3 mandate frauduloase, Traian Băsescu – 2 mandate, la fel de necinstite). Cine nu se supune orbeşte e pisat cu bombe, scurt, ba chiar şi ucis – aşa s-a întîmplat cu Slobodan Miloşevici.
 Totuşi, americanii nu s-au hotărît, nici măcar acum, ce iepure vor scoate din jobenul Unchiului Sam. Şi ştiţi de ce? Or fi ei, departe, dar şi-au dat seama că românii nu mai au răbdare. Poate rezista Victor Ponta, sau Klaus Iohannis, ori Teodor Meleşcanu 5 ani peste un popor cu capsa pusă? Nici măcar 1 an! Şi la războiul din Ucraina exact un război în România le mai lipseşte yankeilor. Fiindcă, în mod categoric, va fi război: fie civil, fie inter-etnic, fie de altă natură. „Cine dracu’ va fi viitorul preşedinte al României?”.
 Există un răspuns la această întrebare, în care „dracu’“ este, în original, „fuck“: lăsaţi alegerile libere, distrugeţi maşinăria fraudei electorale puse la punct de mafioţi ca Liviu Dragnea şi Gabriel Oprea, şi veţi vedea ce vrea Poporul Român. Altminteri, praful şi pulberea se vor alege de toate strategiile hibride ale Americii, în frunte cu bazele de la Mihail Kogălniceanu şi Deveselu. Prin falsificarea acestor noi alegeri, americanii vor face, pe faţă şi în mod inconştient, jocul ruşilor. Aşa au pierdut Iranul, în 1979. Aşa vor pierde şi România. Poporul Român a înţeles, în sfîrşit, cine împiedică revenirea ţării la normalitate şi va simpatiza cu Vladimir Putin. Poate că acesta e răspunsul la întrebarea oficialului american: da, da, Vladimir Putin va fi noul preşedinte al României!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.