Acasă Politic Primul ministru al Muncii care le mulțumește antreprenorilor

Primul ministru al Muncii care le mulțumește antreprenorilor

DISTRIBUIȚI

De 30 de ani antreprenorii români, motorul economiei naționale, sunt stigmatizați de funcționarii publici, de sindicaliști și de angajați. Toate aceste categorii de persoane formate în comunism ar fi dorit ca antreprenorii, numiți colocvial „privatizații” să nu facă afaceri ca să se îmbogățească, ci utopic să împartă toți banii câștigați cu salariații și cu statul.

După ultimii doi miniștri ai Muncii, socialiștii de tristă amintire Olguța Vasilescu o bogătană descrisă de apropiați ca fiind îndrăgostită de Fetească și de Riesling și Marius Budăi, fost șofer la DGSAPC, Violeta Alexandru surprinde deosebit de plăcut.

„Mă interesează fiecare loc de muncă pentru fiecare român. Nu vreau să iasă niciun om din activitate. Munca lui înseamnă venituri pentru el și pentru familie. Înseamnă demnitate pentru fiecare om activ. Și da, România merge înainte pentru că românii muncesc.

Am fost mereu atentă la modul în care antreprenorii luptă să gestioneze perioada de criză. Le mulțumesc. Am fost în contact cu angajații români cărora le-am spus că tot ceea ce ține de Guvern pentru locurile lor de muncă, vom face. Și ne-am ținut de cuvânt.

Astă seară echipa guvernamentală a aprobat noi măsuri de sprijin. Săptămânile acestea în care am avut nenumărate discuții cu partenerii sociali, în care am avut zeci de dezbateri cu toți cei care au fost interesați să contribuie la pregătirea noilor măsuri de sprijin pentru angajatori și pentru angajați, am auzit des următoarele: dacă se ocupă Ministerul Muncii este o garanție că măsurile vor fi rapid funcționale.

Nu este puțin lucru să ajungem aici. Începem implementarea noilor măsuri și le continuăm pe cele în vigoare. Un efort de care nu ne plângem, așa trebuie să arate o administrație eficientă, mobilizată pentru nevoile oamenilor.”, conchide ministrul Muncii.

2 COMENTARII

  1. Foarte bine! Totuși, nu putem să nu amintim că foarte mulți „patroni” au uitat că și cei care lucrează pentru ei sunt tot oameni. Nerespectarea contractelor de muncă e o normalitate în cazul firmelor mici. Pentru că are facturi, rate și copii, angajatul acceptă aproape orice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.