Acasă Politic PRM a folosit in campania de la locale remorci publicitare contrafacute

PRM a folosit in campania de la locale remorci publicitare contrafacute

DISTRIBUIȚI

Desi majoritatea liderilor PRM sunt parca instruiti sa mimeze stilul justitiar al tribunului, sa vorbeasca despre dreptate, lupta anticoruptie sau respect pentru lege, ca si cum ar fi vorba de job-ul lor zilnic, cand vine vorba de campanie, unii dintre acestia uita repede de discursuri si se sprijina, dupa cum veti vedea, pe umerii unor personaje dubioase. Cazul concret la care ne referim, dar care ar putea sa aiba implicatii mai adanci decat arata ancheta in acest moment, se refera la modul in care si-a facut publicitate electorala Dan Liga, traseist politic, plecat de la PD pentru ca nu i s-a permis sa candideze la Primaria Sectorului 2. Pentru ca PRM i-a dat aceasta sansa, el a devenit brusc nationalist.

Povestea e mai veche, dar e inca in derulare. Marian Costache este managerul Agentiei de Publicitate MV.com care in mare parte are profit de pe urma punerii in aplicare a brevetelor de inventie proprii utilizate in advertising. Intre 1997 si 1998, Costache, care, asa cum am aratat, este la baza inginer si autorul a mai multor inventii pe piata de publicitate, lucra la planurile pentru un model de remorca publicitara extrem de eficient, in contextul in care pretul panotajului publicitar a sarit simtitor. Aceste remorci puteau pur si simplu sa se plimbe cu reclamele oriunde doreau ele. El a facut insa greseala sa se sfatuiasca in legatura cu proiectul sau cu inginerul Alexandru Munteanu. Asa a ajuns Munteanu sa fie la curent cu toate calculele lui Costache. In 2000, cu ocazia alegerilor locale, Costache, dupa ce brevetase deja proiectul de remorca, ramane mut de uimire vazand pe strada remorci identice cu ale sale, doar ca erau proprietatea unei firme RELIAN SRL. Si care erau folosite pentru publicitate inclusiv de Churcill Media. Interesandu-se care ar putea sa fi fost sursa de inspiratie a celor de la RELIAN, Costache afla cu stupoare ca -prietenul- Alexandru Munteanu sifonase toate datele despre prototip la RELIAN, unde de altfel acesta se angajase ca sef de productie. Aici aflam partea politica a povestii.

Patronul firmei RELIAN SRL este Viorel Prioteasa, apropiat al unor domni din PRM mai ales pe filiera religiei comune pe care o impartasesc. Prioteasa este ca si Dan Liga adventist – cel putin asa reiese din relatarile unor cunoscuti de-ai lor. Prioteasa a sustinut insa ca remorca lui Costache nu e brevetata si ca un asemenea produs nu poate fi oricum brevetat. Aici s-a inselat.

Trei hotarari civile nu l-au oprit pe Prioteasa

In situatia in care RELIAN a continuat sa produca remorci, Marian Costache l-a actionat in justitie pe Prioteasa in baza Legii 64/91. Acesta castiga procesul, si chiar daca Prioteasa face apel si apoi recurs, la fiecare instanta i se da castig de cauza lui Costache. Pe durata procesului se realizeaza de altfel doua expertize diferite care arata ca prototipul lui Costache si remorcile lui Prioteasa sunt ca doua picaturi de apa. Procese care au tinut doi ani, timp suficient pentru Prioteasa sa scoata profit bun de pe urma unui furt intelectual. Ei bine, dupa toate aceste decizii judecatoresti, in dispretul legii si al tuturor, RELIAN SRL expune remorca sa la Targul de publicitate 2002 si continua sa vanda astfel de modele.

Cu seful politiei mana-n mana

Marian Costache povesteste ca in disperare de cauza porneste in 2003 o actiune pe penal si depune o plangere la Parchet. De la Parchet dosarul pleaca spre instrumentare la Sectia de Politie 19, pe raza in care este inregistrata firma RELIAN SRL. Dupa anumite probleme create de seful sectiei, dosarul pleaca din nou la Parchet. Bineinteles ca si Parchetul a dat tot inceperea urmaririi penale. Dupa cateva luni de proces, Costache castiga din nou, iar Prioteasa e obligat sa plateasca daune in valoare de 7.000 de euro si e condamnat la 6 luni inchisoare, dar cu suspendare, pentru fals si uz de fals.

Campanie ilegala pentru Liga

In primavara acestui an, incredibil, RELIAN desfasoara direct o campanie cu remorci pentru Dan Liga, fost democrat, la momentul respectiv candidat al PRM la alegerile locale, mai precis contracandidatul Ancai Boagiu si al lui Neculai Ontanu la Primaria Sectorului 2. -In mod nejustificat, tocmai in aceasta perioada instanta ignora trei decizii pe civil si trei pe penal favorabile mie, si ma tem ca relatiile pe care Prioteasa si le-a facut in PRM ar putea avea legatura cu asta. Dosarul e retrimis din recurs spre reanalizare la instanta de fond-, spune Costache. Managerul MV.com sustine ca Prioteasa a cunoscut-o in perioada in care-si oferea serviciile PRM si pe Floriana Jipa, fosta judecatoare, actualmente deputat din partea formatiunii lui Vadim si presedinta Comisiei juridice din Camera Deputatilor.

Costache e de parere ca, dupa ce Prioteasa a cunoscut-o pe Jipa si inclusiv pe sotul acesteia, Cristian Jipa, actualmente judecator, brusc atitudinile din justitie fata de dosar s-au schimbat complet. -Sunt dispus sa merg pana la Strasbourg daca e nevoie. Pur si simplu acest om calca in picioare proprietatea intelectuala si nimeni nu poate sa-i faca nimic-, a conchis Marian Costache, care urmeaza sa reia caruselul proceselor cu Prioteasa foarte curand.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.