Pesedistii bistriteni au calculat, si-au numarat banutii, au tras linie si au aflat cam cat ii va arde la buzunar ideea lui Adrian Nastase de a se alege mai inainte intre ei si abia apoi de catre electorat pentru fotoliile de parlamentar. Totul pare pus la punct dupa cum povestesc bistritenii. A fost depasit inclusiv complexul votului cu calculatorul, mai ales dupa ce Dan Nica le-a explicat de atatea ori directorilor de campanie ca e -o nimica toata- sa pui degetul pe taste.
Astfel, PSD Bistrita-Nasaud va cheltui peste 100 milioane de lei cu alegerile preliminare, va inchiria 60 de computere si va avea 10 informaticieni care vor supraveghea sistemele, a declarat Nicolae Moldovan, cel care raspunde de organizarea campaniei electorale interne si de desfasurarea alegerilor.
Moldovan a declarat, ieri, intr-o conferinta de presa, ca la votul din 5 septembrie sunt asteptati peste 11.000 de membri PSD care vor vota in toate cele 60 de centre de comuna, orase si municipii, in sistem electronic, transmite corespondentul Mediafax.
-Vom inchiria 60 de computere si vom avea 10 informaticieni care vor supraveghea sistemele. Va fi relativ simplu, fiindca membrilor nostri li se va explica cum sa voteze. Stiu sa opereze pe calculator copiii de 10 ani, nu vad de ce nu ar sti si membrii nostri de partid-, a declarat Nicolae Moldovan.
Potrivit sursei citate, PSD va cheltui cu scrutinul intern din 5 septembrie 112 milioane de lei, bani proveniti din cotizatii si donatii. Cei mai multi bani vor fi alocati pentru plata chiriilor la spatiile inchiriate. Presedintii si vicepresedintii sectiilor de votare nu vor fi retribuiti, in schimb se vor acorda remuneratii membrilor Biroului Electoral Judetean.
Campania electorala interna va incepe in 21 august si se va incheia in 4 septembrie. Conducerea organizatiei judetene a PSD mizeaza pe o participare la vot de cel putin 60 la suta din numarul membrilor.
Pana in prezent si-au depus candidatura pentru scrutin prefectul Viorel Pupeza, presedintele executiv Radu Moldovan, Pavel Lorintiu, Ioan Fechete, Adrian Moldovan, Adriana Pana si multi altii.
Ieri, de la ora 13.00, era programata o intrunire a Biroului Executiv Judetean largit, la care au participat inclusiv primarii PSD, in care procesul de depunere a candidaturilor a continuat, acesta incheindu-se abia in 18 august.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















