Ieri, in cadrul unei conferinte de presa, presedintele PD Gorj, Pantelimon Manta, a acuzat conducerea organizatiei judetene a PSD ca realizeaza un sondaj de opinie folosind mai multe masini ale Companiei Nationale a Lignitului Oltenia (CNLO). Manta afirma ca directorul CNLO, Ion Vulpe, care este si vicepresedinte al PSD Gorj, -trebuie sa limiteze aceste actiuni marsave-. Liderul PD Gorj a precizat ca nu poate oferi prea multe amanunte despre sondajul realizat de PSD pentru a nu crea probleme celor cu care a discutat. Directorul general al Companiei Nationale a Lignitului Oltenia nu a putut fi contactat, el aflandu-se in aceste zile in Germania, cu o delegatie din care fac parte si lideri sindicali ai minerilor. Insa, replica a venit de la liderul PSD Gorj, controversatul Nicolae Mischie, care a precizat pentru Mediafax ca organizatia sa nu foloseste masinile minerilor pentru a realiza sondajul de opinie: -Noi avem suficiente masini si bani, asa ca nu mai trebuie sa luam si de la companie-. El s-a plans chiar ca nu are suficient de multi soferi pentru a folosi toate masinile, precizand ca in aceste conditii este dispus sa ii inchirieze lui Manta un autoturism. -Lui ii dam una fara starea tehnica, sa poata sa isi rupa mai repede gatul pentru ca vorbeste prostii-, a spus Mischie, incercand sa fie spiritual.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















