Home Politic PSD isi vopseste partidul in rosu

PSD isi vopseste partidul in rosu

DISTRIBUIŢI

Succesul intrarii PSD in Partidul Socialistilor Europeni (PES) s-ar putea concretiza prin schimbarea culorii care l-a consacrat pe scena politica. Decizia face parte dintr-o strategie mai larga de -rebranding- a acestei formatiuni politice. -O data cu intrarea in Partidul Socialistilor Europeni (PES), o sa incepem si o strategie de rebranding, iar unul dintre elemente este adoptarea culorii miscarii socialiste, care este rosul-, a declarat senatorul Vasile Dancu, citat de Mediafax. Schimbarile nu se opresc aici, Dancu adaugand ca se au in vedere si alte elemente, -de factura comunicationala-, cum ar fi sloganul partidului, in functie de noul program al PSD. Social-democratii se arata dispusi sa angajeze specialisti care sa faca propuneri privind sloganul sau caracterele. Organizatia de tineret a PSD a fost prima care a adoptat culoarea Internationalei Socialiste, iar Victor Ponta a declarat ca sustine ideea de a se face modificari privind simbolurile partidului, cu atat mai mult cu cat aceasta incercare a dat roade pentru organizatia pe care o conduce. Discutii pe marginea acestei teme ar putea avea loc chiar astazi, in sedinta Comitetului Executiv al partidului.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.