Noul presedinte interimar al organizatiei municipale a PSD Piatra Neamt, deputatul Ioan Bivolaru, a anuntat, ieri, ca -nu defileaza cu perdanti sau baroni locali-. El a spus insa ca, in privinta baronilor locali, trebuie facuta o analiza de amploare pentru a se vedea daca semnificatia pe care o dau social-democratii baronilor coincide cu cea vazuta de populatie. -Prin schimbarile din organizatii ne incadram in curentul general din cadrul partidului, tinand cont de semnalul pe care l-am primit de la electorat. Acest semnal arata ca avem carente organizatorice si de mesaj-, a spus Bivolaru. El a mai spus ca nu au fost stabilite criterii de performanta, dar ca doreste ca organizatia sa se mentina la nivelul alegerilor locale.
-Din acest motiv nu putem sa defilam cu perdanti sau cu baroni. Ne detasam de astfel de asocieri. Sa nu mai existe ideea ca economicul conduce politicul. Coruptia este principala acuza adusa in aceasta perioada. S-a spus ca PSD nu are capacitatea sa rezolve problemele pe care le are in interiorul partidului. Vrem sa ne refacem imaginea-, a declarat Ioan Bivolaru. Deputatul pesedist, care detine si functia de purtator de cuvant al PSD Neamt, a declarat ca nu vor mai fi primiti in partid primari care in momentul de fata sunt in alte formatiuni politice. -Faptul ca au venit primari la noi ne-a creat o imagine de partid-stat, lucru care nu ne-a avantajat deloc-, a precizat Bivolaru.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















