Cazimir Ionescu, inculpat de Parchetul Militar pentru infracțiuni contra umanității, e membru al Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității din partea PSD. Ionescu a participat alături de Ion Iliescu la lovitura de stat din 1989 și a făcut parte din CFSN. Procurorii au anunțat că „din actele dosarului rezultă că pentru păstrarea puterii, prin acțiunile desfășurate și măsurile dispuse, noua conducere politică și militară instaurată după data de 22.12.1989 a determinat uciderea, rănirea prin împușcare, vătămarea integrității fizice și psihice, respectiv lipsirea de libertate a unui număr mare de persoane, fapte care se circumscriu condițiilor de tipicitate ale infracțiunii contra umanității prev. de art. 439 alin. 1 lit. a, g, i și k Cod penal cu aplic. art. 5 Cod penal. Situaţia premisă a infracţiunii contra umanităţii referitoare la existenţa unui atac generalizat rezultă din numărul mare de localităţi în care au avut loc incidente armate cu consecinţele menţionate anterior. Din modul în care s-a produs acest atac reiese existenţa unui plan după care s-a acţionat, plan care a urmărit crearea unei stări de confuzie în rândul forţelor armate, prin divizarea conducerii Ministerului Apărării Naţionale şi difuzarea unor ordine, rapoarte şi informaţii false, scoaterea în stradă şi înarmarea populaţiei, respectiv crearea aparenţei unui „război civil” în care să se confrunte unităţi înarmate aparţinând Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului de Interne sau aceluiaşi minister, în scopul preluării puterii şi legitimării noilor lideri. În realizarea acestui plan s-a apelat la Televiziunea Română care a transmis comunicate alarmiste şi uneori false, la tăierea legăturilor telefonice şi aducerea la conducerea ministerelor de forţă a unor foste cadre militare loiale noii conduceri politico-militare, cu consecinţa generării unui „război” psihologic şi mediatic care a condus la producerea a numeroase victime.”
Jurnalistul Vasile Surcel a publicat în ziarul Curentul, în 2013, o anchetă despre acțiunile lui Cazimir Ionescu de după 22 decembrie 1989.
„Cu aproape cinci ani în urmă, Parchetul Militar a redeschis câteva dintre „Dosarele Revoluției“. Printre acestea s-a numărat și cel privitor la moartea lui Gheorghe Buciu, care și-a pierdut viața în seara de 22 decembrie 1989, undeva în zona Televiziunii unde era implicat în „războiul cu teroriștii“. Acel dosar cuprinde și depoziția unui martor care confirmă o legătură cu totul aparte pe care un FSN-ist de vază ar fi avut-o cu fosta Securitate. Este vorba despre mărturia lui Florea Cioroianu, care a fost audiat la data de 28 ianuarie 2009. Originar din Craiova, acesta a declarat că a venit în București pe 22 decembrie 1989 și, în jurul orei 15 a ajuns la sediu CC al PCR. Acolo, el s-a întâlnit cu Gheorghe Pomană, pe care-l cunoștea mai demult, de pe vremea când lucraseră împreună la Casa Poporului. Acesta avea pe mână o banderolă tricoloră și i-a spus că se înscrisese în FSN, la poziția 79. La un moment dat, acolo la sediul CC a fost adus un cetățean bătut asupra căruia fusese găsită valută, așadar un posibil terorist. Adevărul, descoperit ceva mai târziu, era că omul era, în realitate, șofer pe o mașină a partidului. Cioroianu a mai relatat că la CC a primit țigări, atât clasicele BT cât și trabucuri „capitaliste“. Ceva mai târziu acolo au apărut doi civili care au spus că este nevoie de voluntari pentru apărarea Radioului. În plus, le-au mai spus că li se vor da arme. Mai departe Cioroianu a relatat că: „Am plecat de la CC și am ajuns la Hotelul Athenee Palace. Lângă hotel era o clădire lipită de hotel și acolo am intrat conduși de un civil, pe nume Buciu Gheorghe, care s-a prezentat drept locotenent la Gărzile Patriotice. Celălalt civil nu s-a prezentat. Menționez că, inițial, Cazimir Ionescu nu s-a prezentat, dar l-am recunoscut ceva mai târziu, când l-am văzut la ședințele CPUN, umplându-i paharul cu apă lui Ion Iliescu. Eram în jur de 10 inși. Am coborât la subsolul clădirii unde Buciu a deschis ușa unei încăperi în care era un depozit de armament. Eu am cerut un pistol TT dar el nu a vrut să-mi dea și mi-a oferit un automat Kalașnikov, plus muniția pe care am băgat-o în buzunare. Ceilalți au primit tot Kalașnicoave. Gheorghe Buciu și Cazimir Ionescu nu au luat arme. Apoi, ne-am urcat mai întâi într-o Salvare ca să mergem la Radio. Afară începuse să se întunece și am observat că, în loc să mergem la Radoi, am fost conduși către Televiziune, la intersecția străzilor Zambaccian cu Pangrati. Acolo erau niște ziariști străini care ne-au servit cu whisky și ne-au fotografiat. Apoi, a început să se tragă în zona străzii Pangratti. Nu am văzut cine trăgea în noi. I-am întrebat pe militarii de pe TAB-uri dacă au stații de emisie-recepție, ca să ia legătura cu colegii lor, ca să nu tragem unii în alții. Ei mi-au spus că stațiile erau defecte. Gheorghe Buciu ținea morțiș să mergem la Radio. Eu i-am propus să rămânem acolo până dimineața întrucât se trăgea. Atunci mi-a zis să merg să văd de unde se trage. Apoi s-a răzgândit și mi-a spus „Lasă că mă duc eu“. A făcut câțiva pași pe strada Zambaccian și a fost împușcat mortal, glonțul lovindu-l în zona inimii. S-a tras din față dinspre Televiziune, din zona intrării din strada Pangratti. Când s-a potolit focul, l-am luat pe Buciu și l-am urcat într-o Salvare, în timp ce Cazimir Ionescu a luat de la el cheile de la depozitul de armament, și actele noastre care erau la Buciu. Mai târziu a început să se tragă iarăși. Noi stăteam pe str. Pangratti la intersecția cu Zambaccian iar Cazimir Ionescu se ascunsese spunând că ne încarcă armele, întrucât trăsesem și noi în direcția Spitalului Parhon. Pomană trăgea ori de câte ori se auzea vreun zgomot. Eu i-am spus să se oprească pentru că avea case pe direcția de tragere. Noi îi precheziționam pe toți cei care treceau prin zonă, pentru că așa nu ordonaseră Gheorghe Buciu și Cazimir Ionescu. În grupul nostru se integraseră și alte persoane care veniseră la TVR, unii având și arme asupra lor. Dimineața i-am zis lui Cazimir Ionescu: d-le, eu nu mai stau și te rog să-mi dai actele iar eu îți las arma. Așa s-a și întâmplat iar eu am plecat către CC. Pe 23 decembrie, în drum spre CC am văzut milițieni trăgând spre televiziune și mi-am spus: uite d-le, și ăștia sunt revoluționari, astfel că apărea, firesc întrebarea: de fapt, noi cu cine ne luptăm? La CC am rămas în Piața Palatului, unde l-am auzit pe Dan Iosif spunând să nu fumăm căci s-a spart o conductă de gaze. Acolo se trăgea din sediul CC către Palatul Regal. Spre seară, am plecat și de acolo și m-am dus acasă.“
Aceasta este, mărturia depusă de Florea Cioroianu în dosarul privitor la moartea lui Gheorghe Buciu. Dar, cu adevărat interesantă este depoziția martorului Costin Buciu, fiul celui ucis în noaptea de 22/23 decembrie 1989, în apropierea Televiziunii Române. Audiat de procurori acesta a declarat că: „Tatăl meu era ofițer activ de Securitate în cadrul Direcției V-a cu gradul de maior. Avea ca sarcină asigurarea protecției demnitarului Gheorghe Oprea. În jurul datei de 29.12.1989 a fost găsit de familie la morga IML“. Păi asta, ca să parafrazăm o o vorbă rostită de Petre Roman și rămasă în „folclorul“ Revoluției, asta chiar că „sună ca dracu“. Oare ce o fi căutat revoluționarul Cazimir Ionescu, să lupte „cot la cot“ cu un securist. Doar de, Ion Iliescu spusese, clar că „teroriștii“ sunt securiștii lui Ceaușescu, pe care Revoluția l-a răsturnat de la putere. Probabil că, acum, Buciu își doarme somnul de veci sub vreo lespede din marmură pe care numele lui este onorat cu titlul de „Erou al Revoluției“. În schimb, Cazimir Ionescu nu s-a dezlipit niciodată de Ion Iliescu, iar asta l-a „catapultat“ de-a lungul ultimului veac în cele mai diverse funcții de înaltă răspundere. Inclusiv cea de membru al CNSAS unde are pe mână dosarele de Securitate. Iar asta în condițiile în care naivii sătui de Ion Iliescu scandau, pe străzi „Securiștii în mină, să ne dea lumină“.
