Acasă Politic Puterea vine cu o noua struto-camila electorala – -anticipate simultane-

Puterea vine cu o noua struto-camila electorala – -anticipate simultane-

DISTRIBUIȚI

Dupa ce, la inceputul anului, a pierdut categoric -razboiul rece- pe tema anticipatelor cu presedintele Iliescu, premierul Adrian Nastase face o propunere asemanatoare in privinta calendarului electoral: organizarea alegerilor parlamentare pe 6 iunie 2004 in acelasi timp cu cele locale. Prezent la Forumul National -Serviciile publice de interes general in perspectiva integrarii Romaniei in Uniunea Europeana-, presedintele PSD a explicat ca sugestia sa a venit ca urmare a insistentei PD si PNL de a nu se organiza alegeri generale pe 12 decembrie, ci inainte de aceasta data convenita la Cotroceni. Nastase a aratat ca nici Constitutia nu permite organizarea pe 12 decembrie a alegerilor, acea zi fiind prima din viitorul mandat parlamentar. In timp ce Iliescu a plusat, explicand ca se pot organiza si prezidentialele tot pe 6 iunie, opozitia s-a grabit sa respinga categoric si aceasta varianta. Mai mult decat atat, Iliescu a lansat ideea ca el i-a -injectat- ideea lui Nastase.

Constitutia si opozitia sunt, asa cum am aratat, sursele de inspiratie ale lui Nastase. -Am vazut o insistenta maxima din partea colegilor nostri de la PD si PNL in legatura cu aducerea mai aproape a alegerilor parlamentare si prezidentiale. Sigur, acest lucru s-ar putea face-, s-a dovedit a fi Nastase extrem de intelegator cu preferintele opozitiei in privinta calendarului electoral. -Din punctul nostru de vedere, cel putin asa am citit noi Constitutia, prima zi in care s-ar putea face alegeri parlamentare – si deci daca vrem sa le facem si pe cele prezidentiale in acelasi timp, pentru ca trebuie sa tinem seama de asta – ar fi 12 decembrie. Constitutia, asa cum a fost ea adoptata, nu ar putea sa ofere o posibilitate de alegeri ca prima zi dintr-un interval de trei luni care ar urma incheierii mandatului actualului parlament decat in 12 decembrie-, a spus Nastase.

El a precizat ca aceasta propunere trebuie discutata -foarte serios- cu ocazia elaborarii proiectului de modificare a legilor electorale de catre comisia parlamentara infiintata special in acest sens. Nastase a mai declarat ca, in conditiile in care, -colegi din PNL si PD- insista foarte tare, se poate examina si o alta varianta a calendarului electoral. Recunoscand ca s-a inspirat de la liberali si democrati atunci cand a lansat ideea, premierul a afirmat ca -am putea eventual sa convenim sa facem alegerile parlamentare in acelasi timp, deci ca alegeri anticipate, cu alegerile locale-. Dupa aceea, sustine presedintele PSD, se pot organiza si alegerile prezidentiale, -cu doua-trei saptamani inainte de sfarsitul lunii decembrie-.

Premierul are si -rezerve-

Pentru a nu lasa impresia ca solutia propusa de el este cea mai potrivita, premierul Nastase a marturisit ca are, totusi, anumite indoieli. -Sigur, aceasta idee, deocamdata, o lansez cu foarte mare rezerva-, a mentionat seful PSD. El s-a aratat extrem de disponibil la o colaborare pe aceasta tema cu reprezentantii opozitiei: -Daca vor exista din partea colegilor nostri si alte solutii, dar care sa nu insemne incalcarea Constitutiei si un consens al partidelor impotriva prevederilor constitutionale, ceea ce ar duce la o anulare a alegerilor, la o contestare a alegerilor, noi suntem la dispozitia lor pentru a discuta si alte variante-. Prima data pentru organizarea alegerilor generale – cea de 12 decembrie 2004 – a fost avansata acum doua saptamani, la Palatul Cotroceni, in urma consultarilor dintre seful statului si delegatia PSD.

Duvaz anticipeaza un drum lung pana la decizia finala

Rugat sa faca abstractie de calitatea sa de purtator de cuvand al PSD si sa tina cont de vechimea sa in calitate de parlamentar, Bogdan Niculescu Duvaz a precizat ca deocamdata nici propunerea premierului Adrian Nastase privind organizarea alegerilor parlamentare o data cu cele locale in iunie 2004 nu a fost discutata.-Practic, se poate din punctul de vedere al Constitutiei. La nivel teoretic se poate ca un guvern sa nu mai existe si ca doua guverne sa nu se poata forma in perioada de 60 de zile. Deci, se poate constitutional. Pana acolo exista un drum lung-, a adaugat Duvaz.

Purtatorul de cuvant al PSD, Bodan Niculescu Duvaz, a mai precizat, ieri, in cadrul unei conferinte de presa a partidului, ca ideea organizarii a doua tururi de scrutin pentru alegerile locale este una nepotrivita. -Presedintele filialei Suceava, domnul Gavril Marza, care a sustinut ca PSD doreste doua tururi de scrutin pentru alegerile locale, nu are o informatie corecta-, a precizat Duvaz, care a adaugat faptul ca partidul de guvernamant sustine varianta unui singur tur de scrutin pentru alegerile locale si ca in Delegatia Permanenta a partidului nu s-a luat o decizie in sensul organizarii a doua tururi de scrutin. -Oricum, sunt argumente pro si contra in interiorul partidului-, a dezvaluit Duvaz.


Presedintele zice ca el i-a -injectat- ideea lui Nastase

Informat despre noile declaratii ale lui Nastase, presedintele Iliescu a plusat, sustinand ca exista posibilitatea organizarii alegerilor locale, parlamentare si prezidentiale pe 6 iunie 2004. Mai mult, el sustine ca solutia aceasta ar impaca toate cerintele si ca el insusi i-a sugerat deja premierului sa discute acest lucru in cadrul PSD si in Comisia parlamentara pentru elaborarea legilor electorale.


Intrebat cum comenteaza propunerea lansata de premierul Adrian Nastase privind organizarea alegerilor locale si parlamentare pe 6 iunie 2004, seful statului a precizat ca singura solutie constitutionala pentru organizarea alegerilor parlamentare inainte de 12 decembrie este organizarea de alegeri parlamentare anticipate, care nu trebuie sa aiba loc cu mai putin de sase luni inaintea expirarii mandatului parlamentului. -Deci, singura posibilitate este de a le decala inaintea termenului de sase luni al terminarii mandatului parlamentului. De aceea, probabil, a aparut aceasta idee: undeva ar putea fi comasate atunci cele trei alegeri: locale, parlamentare si prezidentiale si atunci ar impaca toate cerintele – sa nu mai intram in Craciun cu alegerile, sa nu le decalam si sa simplificam si cheltuielile, si efortul organizatoric-, a afirmat presedintele Ion Iliescu.

Democratii le propun liberalilor sa se retraga impreuna din parlament

Liderul democrat, Traian Basescu, le-a propus, ieri, colegilor liberali retragerea PNL si PD din Parlamentul Romaniei in conditiile in care PSD si UDMR vor incerca sa-si impuna cu forta ideea alegerilor anticipate si eliminarea primului tur de scrutin la locale.

Pe de alta parte, Basescu a mai spus ca propunerea premierului Adrian Nastase privind alegerile simultane parlamentare si locale in 6 iunie 2004 -serveste strict intereselor PSD- si reflecta -dezordinea profunda a primului-ministru si incapacitatea lui de a gestiona prioritatile Romaniei-, a apreciat, ieri, liderul PD, Traian Basescu. -Daca localele trebuie sa se desfasoare constitutional in iunie, sa discuti despre alegeri anticipate legislative in iunie este ca si cum am stabili ca 2004 nu mai este un an care sa prezinte interes pentru guvern in negocierile cu UE-, a spus Basescu.

In opinia liderului democrat, schimbarea frecventa a termenelor pentru organizarea alegerilor are drept scop crearea de -dificultati- pentru Alianta PNL-PD, stiut fiind faptul ca Alianta isi propune sa prezinte liste separate la scrutinul pentru locale si comune la cele pentru legislativ. Basescu a mai fost de parere ca Nastase a lansat aceasta varianta dupa ce a constatat care este scorul electoral al Aliantei PNL-PD in ultimele sondaje. Liderul PD a explicat ca organizarea simultana a celor doua scrutinuri in 6 iunie ar fi de natura sa compromita negocierile cu UE.

PNL cere PSD initierea de urgenta a dezbaterilor pe tema alegerilor

PNL cere PSD sa initieze neintarziat dezbateri in comisia parlamentara pentru modificarea legilor electorale si sa opreasca intoxicarea opiniei publice cu stiri care se schimba de la o zi la alta, afirma presedintele PNL, Theodor Stolojan, intr-un comunicat remis, ieri presei.

-Propunerile lansate de premierul Adrian Nastase referitoare la calendarul alegerilor demonstreaza din nou superficialitatea tot mai evidenta in actul de guvernare, intr-o problema extrem de importanta pentru sistemul politic si pentru democratia romaneasca-, spune Stolojan. In opinia sa, dupa ce a avansat un set de propuneri incropite in graba, doar pentru a raspunde unor interese ale sale de moment, PSD a gasit de cuviinta sa le modifice din nou.

Guvernul baga zazanie in Alianta

Asemeni lui Ion Iliescu, si guvernul dialogheaza exclusiv cu PNL pe tema alegerilor. In aceste conditii, orice raspuns al PNL de unul singur oricarei invitatii la dialog poate genera disensiuni in interiorul Aliantei. Astfel, guvernul a invitat, ieri, PNL sa faca -propuneri constructive- in ceea ce priveste calendarul si legile electorale, deoarece pana acum singura propunere a Aliantei a fost cea prin care opinia publica din Romania -a fost incitata la nerespectarea Constitutiei-, se arata intr-un comunicat al executivului. -Consideram ca propunerea avansata de noi genereaza, la o examinare atenta, reducerea cheltuielilor de campanie, scurtarea duratei in care se va desfasura aceasta, evitarea dezbaterilor sterile-, informeaza comunicatul remis, ieri, presei. Executivul precizeaza ca, in cazul in care PNL va oferi o contrapropunere, aceasta urmeaza sa fie discutata.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.