Acasă Politic Razboi surd in laboratoarele de imagine ale palatului Victoria

Razboi surd in laboratoarele de imagine ale palatului Victoria

DISTRIBUIȚI

Angrenate inca de la inceputul guvernarii Nastase intr-o competitie nu intotdeauna insotita de fair-play, -entitatile- de la Palatul Victoria, care se considera ingerii pazitori ai imaginii Guvernului si a premierului, se afla in pragul unui razboi de proportii.

Cei patru responsabili cu imaginea primului-ministru sunt Claudiu Lucaci, purtator de cuvant al Guvernului, Dorina Mihailescu, sefa Departamentului de Analize, Vasile Dancu, ministrul informatiilor, si Cristina Trepcea, consilier al sefului Executivului.

Motivele de rivalitate apar de fiecare data cand este vorba despre evenimente mai importante care trebuie mediatizate sau atunci cand trebuie sa se hotarasca cine face lista cu invitatiile pentru ziaristi la plecarea lui Adrian Nastase peste hotare. Un incident edificator pentru starea de spirit din laboratoarele de imagine ale premiului s-a produs la jumatatea acestei saptamani.

O barfa clatina scaunul lui Lucaci

Inaintea sedintei de Guvern, zvonul ca ministrul APAPS ar putea fi remaniat in contextul amanarii privatizarii SIDEX impanzise salile biroului de presa al Guvernului. Ziarista care a generat zvonul, in urma unei speculatii emise intre colegi, a incercat ulterior sa primeasca confirmarea de la Departamentul Purtatorului de Cuvant. Supozitia i-a fost infimata mai mult decat neconvingator, ceea ce a sporit deruta presei si a declansat enervarea lui Nastase.

Fapt pentru care, in cursul serii, Claudiu Lucaci a fost chemat la primul-ministru si intrebat daca nu cumva el este cel care a lansat zvonul ca Musetescu ar putea fi remaniat. Desi a negat, Lucaci a fost totusi certat pentru ca nu si-a dat silinta sa-i ia apararea lui Ovidiu Musetescu. Evident, el este banuit ca nu a fost prea convingator in fata ziaristilor, tocmai pentru a nu-i da apa la moara Dorinei Mihailescu, care, pe langa functia de la Palatul Victoria, in particular, este sotia ministrului Ovidiu Musetescu. De altfel, sefa Departamentului de Analize este banuita ca i-ar fi soptit premierului o -vorba dulce- despre Lucaci, referitoare la noncombatul acestuia in infirmarea zvonului.

Dancu isi freaca mainile

La randul sau, ministrul informatiilor, Vasile Dancu, isi freca probabil mainile de bucurie, intrucat acesta ii pregateste lui Lucaci o surpriza. Aflandu-se in relatii foarte reci cu purtatorul de cuvant al Guvernului, ministrul informatiilor a decis sa-i gaseasca acestuia un om care sa-l eclipseze. Astfel, se pregateste numirea lui Daniel Diviriceanu, omul care i-a tinut locul lui Claudiu Lucaci in perioada in care acesta a fost plecat in concediu.

Pe acest fond, surse din Palat ne-au relatat ca Lucaci incearca sa se mute cu arme si bagaje la Secretariatul General al Guvernului sub mantia protectoare a ministrului Serban Mihailescu.

Aceleasi surse sustin ca ruptura cea mai puternica dintre Dancu si Lucaci a aparut in momentul in care s-a zvonit ca purtatorul de cvuant ar fi scos in presa acea strategie de dezinformare, realizata de ministrul informatiilor publice. La Departamentul de Analiza, lui Lucaci i se reproseaza ca ar fi jonglat cu lista ziaristilor invitati in delegatiile internationale si ca si-ar fi luat in special prietenii.

In curtea purtatorului de cuvant al Guvernului, acest repros este pasat Ministerului Informatiilor Publice.

Singura care pare sa fi luat o pauza strategica din acest conflict este Cristina Trepcea care, dupa ce a intrat o vreme in dizgratia premierului, si-a facut aparitia mai rar printre ziaristi. Prin celelalte trei institutii insa numele ei nu este rostit cu zambetul pe buze, lucru care certifica si implicarea ei in acest razboi de uzura.

Atentate la imaginea premierului

Saptamana cu ghinion pentru imaginea lui Adrian Nastase: presa l-a vazut la Tel-Aviv in acelasi loc cu un personaj dubios, precum Sorin Beraru, iar intr-unul dintre cotidianele centrale a aparut un articol publicitar care lasa impresia, la prima vedere, ca a fost comandat de Guvern, dar care contine cateva elemente care-l plaseaza pe premier intr-o postura nefavorabila. Ambele situatii l-au iritat profund pe seful Executivului. Dupa ce a sosit din Israel, Nastase a tunat si-a fulgerat impotriva serviciilor secrete si a Departamentului de Protocol al Guvernului, care au permis sa fie vazut in compania lui Beraru. Ieri, Nastase a tratat in cheie ironica incidentul, spunand ca acesta s-a produs in urma -unei deficiente la nivelul serviciilor secrete americane, rusesti si chinezesti-. Referindu-se la materialul publicitar care lasa sa se inteleaga, la o lectura atenta, ca Nastase a inceput sa fie enervat de -functionarii internationali-, premierul a replicat sec: -Eu le multumesc celor care ne fac publicitate, dar ii asigur ca ne descurcam si singuri-.

Cornel Comanici

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.