Primul-ministru al Romaniei, domnul Adrian Nastase, a participat la Salzburg, in perioada 31 iulie a.c., la reuniunea primilor ministri privind stabilitatea in Europa de Sud-Est. Scopul principal al acestei intrevederi a fost cel legat de problematica privind aranjamentele bilaterale intre Uniunea Europeana si fiecare dintre tarile din aceasta zona, un puternic accent punandu-se pe schimburile de opinii constructive, cooperarea zonala si regionala.
Interventia domnului Adrian Nastase in cadrul reuniunii
Discutia constructiva la care am participat este, de fapt, urmarea unei initiative a cancelarului Wolfgang Schussel de anul trecut, fiind deci a doua reuniune a sefilor de guvern din zona sud-est europeana.
Aceasta actiune are loc dupa summit-ului Uniunii Europene de la Salonic, care a adoptat o declaratie privind Balcanii de Vest, trecuta, oarecum, neobservata, inclusiv in Romania. Declaratia arata foarte clar ca exista o secventialitate a politicii Uniunii Europene in ceea ce priveste zonele exterioare spatiului traditional. Deci, dupa cele 10 tari candidate care vor intra anul viitor in Uniunea Europeana, dupa intrarea Romaniei si Bulgariei in 2007, sigur ca va trebui pregatit momentul viitor.
Acest moment viitor va aduce, fara indoiala, concentrarea atentiei spre zona balcanilor de vest, spre zona fostelor republici iugoslave si spre zona Albaniei. Croatia depune, deja, eforturi foarte mari pentru a incerca sa intre chiar in acelasi val, in acelasi grup cu Romania si Bulgaria. Dar nu numai Croatia, ci si celelalte tari, Serbia in mod special, incerca sa recupereze, iar, pe de alta parte, Uniunea Europeana este si ea foarte interesata sa completeze spatiul gol de pe harta Europei din punct de vedere al extinderii europene. Deci, acest moment de la Salonic are foarte multe repercusiuni in ceea ce priveste investitiile in zona, in ceea ce priveste aranjamentele bilaterale intre Uniunea Europeana si fiecare dintre aceste tari are repercusiuni in ceea ce priveste cooperarea zonala, cooperarea regionala.
Omogenizarea relatiilor cu Uniunea Europeana
In cadrul acestei reuniunii am avut o intalnire de lucru cu un grup de oameni de afaceri care formeaza Business Advisors Council, un consiliu de consultanta al oamenilor de afaceri in cadrul Pactului de Stabilitate. Si ei au venit si ne-au facut cunoscute cateva dintre concluziile lor privind proiectele viitoare si dificultatile pe care le intampina in unele dintre tari. Sigur, aici, in acest grup de tari, exista o anumita diferentiere si nu se mai poate vorbi de o omogenitate din punct de vedere al relatiilor cu Uniunea Europeana. Romania si Bulgaria intra deja in grupul tarilor care sunt aproape pregatite pentru finalizarea negocierilor, celelalte tari nici nu le-au inceput inca. De aceea, este vorba de abordari oarecum diferite in planul relatiilor cu fiecare dintre aceste tari, dar, pe de alta parte, este nevoie si din punctul nostru de vedere sa obtinem avantaje dintr-o situatie geografica data si pe care nu o putem schimba.
Zona sud-est europeana poate, deci, sa reprezinte un avantaj, un argument, pentru noi, in conditiile in care zona este pasnica, deci nu mai apar conflicte si, in al doilea rand, in masura in care fiecare tara isi rezolva problemele de tranzitie, presupunand aspectele legate de proprietate, de mecanismul economiei de piata, statut politic stabil si stabilitate politica interna, cu mecanismele de alegeri respective.
Mai sunt insa inca doua zone pe care trebuie sa le privim cu atentie: Bosnia si Hertegovina si Kosovo, care sunt, pana la urma, un fel de protectorate intr-o zona care este foarte apropiata de noi. Aici, situatia politica este stabila, dar nu este complet stabilizata in regiune. De aceea, din acest punct de vedere, avem tot interesul sa urmarim cu atentie evolutiile pe probleme de securitate si actiunile politice, relatia cu Uniunea Europeana, inclusiv din acest motiv.
Crearea unei piete regionale
Grupul statelor din aceasta regiune nu este unul foarte formal, de aceea este important sa adoptam o procedura de consens de la inceput pana la sfarsit si sa ne coordonam eforturile. Problema consta in faptul ca sunt tari cu statut diferit in cadrul acestui grup. Fiecare dintre aceste state doreste sa devina membra a Uniunii Europene si beneficiaza de diferite posibilitati. In domeniul politicilor comerciale, de exemplu, o data ce ai devenit membru al Uniunii Europene trebuie sa implementezi anumite masuri. Pana acum am semnat un lung sir de acorduri bilaterale, dar trebuie sa cautam o modalitate de a coordona aceste acorduri bilaterale fara a pierde din vedere faptul ca tarile membre vor deveni parte a unui alt plan. Alte domenii sunt infrastructura sau sectorul energetic si este important sa cautam modalitati de atragere a investitorilor, de a privi intreaga regiune ca o piata unitara, deoarece o piata mica precum Romania, Serbia sau Croatia nu poate prezenta interes. Sunt obiective mai ambitioase in regiune, de aceea trebuie sa deschidem o piata mai mare.
Lupta impotriva infractionalitatii, a traficului cu fiinte umane este de asemenea importanta, de aceea structuri precum este SECI (Initiativa de Cooperare Sud-Est Europeana) in Bucuresti ar putea oferi sprijinul necesar pentru o astfel de cooperare. Sunt multe alte lucruri, dar cooperarea noastra depinde de fapt de ceea ce reusim sa realizam in regiunea noastra, de mandria de a apartine acestei regiuni, deoarece dorim sa scapam de un anumit stigmat venind din trecut.
-Necesitatea cooperarii regionale-
La finalul reuniunii de la Salzburg, in cadrul Conferintei de presa comuna a primilor ministri participanti, premierul Adrian Nastase a acordat o declaratie de presa reprezentantilor mass-media, din care va prezentam urmatorul fragment: -Ma aflu aici pentru a doua oara si apreciez acest lucru ca de altfel si oportunitatile create de aceasta intalnire. Am inteles, din nou, modalitatea prin care aceasta reuniune indica clar conturarea unei noi realitati in regiune. Mai important pentru noi nu este atat sa dezbatem, cat sa participam, purtarea unei discutii cu un lider din Asia, Africa sau America Latina nu este intotdeauna atat de relevanta. Astfel, este mult mai relevant pentru noi sa aflam care sunt cele mai bune solutii de la liderii din regiunea noastra care se confrunta cu probleme similare. Am ajuns la concluzia ca sunt unele solutii care ar fi in beneficiul multora dintre noi. Modelul oferit de Bulgaria este bine inteles, deoarece unii dintre colegii nostri se confrunta cu aceleasi probleme. La fel sunt si alte idei care, dupa parerea mea, ne pot oferi mai multe oportunitati deoarece ceea ce stim acum este ca aceasta regiune este importanta pentru Europa.
Ceea ce avem acum de facut este sa intocmim un plan, sa stabilim programul si este exact ceea ce intreprindem acum. Ne pregatim pentru aceasta perioada cu totii, atat individual, cat si colectiv, in cadrul regiunii, si de aceea revin la necesitatea cooperarii regionale. Oricare ar fi statutul nostru in Uniunea Europeana, este important sa mentinem acest interes regional. Sunt sigur ca putem incuraja investitiile si comertul, cat si diferitele activitati din domeniul energiei sau al infrastructurii. De asemenea, pentru noi a fost extrem de important sa ascultam relatarea experientelor individuale pe care liderii tarilor care au participat le-au avut cu fiecare dintre statele noastre. Aceasta a constituit o ocazie excelenta pentru aflarea unor lucruri noi si sunt sigur ca astfel de experiente sunt benefice pentru toate tarile noastre si pentru consolidarea solidaritatii dintre ele-.
Consiliul National al PSD a anuntat prioritatea partidului – protectia sociala
In cadrul lucrarilor Consiliului National al Partidului Social Democrat a fost adoptata o puternica ofensiva politica avand ca scop producerea unor schimbari pozitive in viata cetatenilor. Astfel, a fost aprobat un nou program social pentru sfarsitul anului 2003 si anul 2004, focalizat pe cateva obiective sociale importante: un sistem de securitate sociala mai eficient, extinderea politicilor active pe piata muncii, eficientizarea sistemului de asistenta sociala, cresterea nivelului de acces la bunuri sociale.
Protectie sociala – una dintre prioritatile PSD
Recorelarea pensiilor pentru agricultori este un angajament ferm pentru noi. Cresterea in termeni reali a pensiilor cuvenite agricultorilor cu pana la 100% fata de luna decembrie 2000 este, de altfel, cuprinsa si in Programul de Guvernare. Dublarea pensiilor incepand cu 1 ianuarie 2004 pentru agricultori trebuie privita atat ca o necesitate de combatere a saraciei la sate, cat si ca o forma concreta de crestere a coeziunii sociale; se vor reduce apreciabil discrepantele de venit disponibil dintre categoriile de pensionari. Marile inechitati din acest sistem, create in perioada guvernarii 1997-2000, vor fi astfel, in cea mai mare parte, solutionate.
Unul dintre obiectivele importante este acela de a construi un sistem de pensii sigure si viabile. In acest context, vor fi definitivate si trimise la parlament, in vederea aprobarii, proiectul legii privind schemele facultative de pensii ocupationale si un proiect de lege privind beneficiile aditionale pentru pensionarii din sistemul public.
Anul 2004 va fi anul in care importante resurse financiare vor fi alocate de la bugetul de stat pentru cresterea semnificativa a acestor alocatii, precum si pentru instituirea unei componente familiale destinata familiilor sarace.
De asemenea, una dintre marile preocupari ale guvernului este modul mai eficient de acordare a ajutoarelor de incalzire pentru anotimpul rece. Avem in vedere atat o recalculare a nivelului ajutorului, tinand seama de evolutia preturilor si tarifelor de producere si distributie a energiei termice, cat si o imbunatatire a sistemului de acordare. Analizam posibilitatea introducerii unor tichete de caldura care sa ajunga pe o cale mult mai simpla la pensionari, someri, beneficiarii de venit minim garantat si la alte categorii de familii cu venituri reduse.
In mod categoric vor fi luate masuri importante in domeniul agriculturii avand in vedere situatia dificila din acest domeniu, care a fost generata de factorii climaterici. Totodata, a fost stabilita masura ca, aferent suprafetelor de pana la cinci hectare teren agricol, sa fie acordate, incepand din aceasta toamna, o suma de doua milioane lei/hectar, care sa acopere cheltuielile cu samanta, aratul si semanatul.
POLITICA PE SCURT
Traian Basescu s-a descalificat ca om si politician
Traian Basescu a dovedit din nou ca atacurile grosolane sunt pentru el cea mai buna politica. Prin scrisoarea deschisa pe care i-a adresat-o presedintelui Ion Iliescu, Traian Basescu s-a descalificat inca o data ca om si politician.
Infricosat probabil de cercetarile asupra disparitiei flotei, liderul PD contraataca folosind cele mai murdare arme. Domnul Basescu reactioneaza ca si cum ar fi in stare de vinovatie, si nu isi gaseste apararea, incercand disperat sa pozeze in victima. Scrisoarea lui Traian Basescu se inscrie cu succes in repertoriul lui Vadim Tudor, liderul PD castigandu-si dreptul de a fi publicat pe prima pagina a -Romaniei Mari-. De altfel, ne putem astepta oricand la acest lucru, avand in vedere limbajul comun si colaborarea din parlament a PD si PRM. In plus, Traian Basescu incearca sa se prezinte ca -Justitiarul nr. 2-, dupa Vadim Tudor, dand verdicte de coruptie in dreapta si-n stanga, aducand acuze nefondate si neprobate si folosind injurii si calomnii in cel mai pur stil stalinist. Pentru Traian Basescu nu exista stat de drept, Parchetul National Anticoruptie sau instante judecatoresti, ci numai interesul personal si cel al acolitilor sai.
Partidul Social Democrat condamna comportamentul politic al presedintelui PD si isi exprima stupefactia cu privire la limbajul folosit de acesta atunci cand se adreseaza unui sef de stat. Traian Basescu jigneste electoratul PSD si milioanele de romani care l-au votat pe presedintele Ion Iliescu. El dovedeste iarasi cat de necesar ar fi un cod de conduita electorala. Intelegem insa de ce PD nu este de acord cu propunerea PSD de introducere a acestui cod: Traian Basescu ar ramane fara principalele sale arme – minciuna, demagogia si politicianismul.
Nu este pentru prima data cand liderul PD acuza Partidul Social Democrat. La aceleasi acuzatii, noi i-am cerut sa aduca probe, insa nu a facut-o. In acest caz, tacerea este un raspuns elocvent.
Traian Basescu pomeneste nonsalant despre -bani furati-, in conditiile in care si-a legat numele de disparitia flotei romanesti. Acest subiect se pare ca il sperie peste masura. Un om nevinovat insa, lasa justitia sa se pronunte, si nu incearca sa faca astfel de presiuni. Ne intrebam daca domnul Basescu si-a platit campania electorala pentru primarie din profitul fabricii de inghetata pe care o detine, si daca viitoarea campanie o va plati din salariul de primar general sau din cheta facuta la unele asa-zise patronate.
Nu ne surprinde faptul ca Traian Basescu nu isi cere scuze pentru scrisoare, deoarece acest lucru ar fi insemnat buna crestere si fair-play din partea sa, lucruri care ii lipsesc cu desavarsire.
Partidul Social Democrat este convins ca astfel de manifestari extremiste vor fi sanctionate de electorat.
PNL demonstreaza din nou lipsa de profesionalism
Am luat act cu surprindere de declaratiile domnului Mihai Voicu, distins membru PNL, care ma critica plecand de la niste informatii eronate. Poate domnul Voicu ar trebui sa stie, la imensa experienta politica pe care o are, ca informatiile luate din ziare se mai si verifica, in general din doua surse.
Din pacate pentru domnia sa, declaratia mea, pe care a preluat-o dintr-un cotidian central a fost citata complet eronat, ziarista respectiva neparticipand la cadrul in care am facut acele afirmatii, fapt care demonstreaza inca o data ca Romania din ziare nu are nici o legatura cu Romania reala. Ziarul -Romania libera- este astfel singurul cotidian care a preluat aceasta stire, dupa ureche, fara nici un reprezentant la Conferinta Judeteana PSD Ilfov, unde in fata a sute de participanti am sustinut un discurs.
De asemenea, ii comunic domnului Voicu ca nu ma deranjeaza faptul ca a folosit la adresa mea apelativul -fost ministru- (este o realitate), dar sunt convins ca domnia sa nu a fost, nu este, si mai ales nu va fi niciodata ministru, lipsindu-i cu desavarsire calitatile necesare. PNL demonstreaza astfel din nou lipsa de profesionalism in toate domeniile.
In realitate, eu mi-am exprimat dorinta ca Partidul Social Democrat sa castige alegerile si in 2004, prelungindu-si astfel mandatul la opt ani. Si asta pentru ca daca partidele de dreapta s-ar reintoarce la conducerea tarii, sansele Romaniei de integrare in Uniunea Europeana si de finalizare a reformelor ar fi compromise.
Fuziunea PD-PNL nu sperie pe nimeni
Partidul Social Democrat a urmarit cu amuzament ultimele declaratii ale liderilor viitoarei formatiuni ce va rezulta din fuziunea PNL-PD. Aflat la Galati, liderul liberal Paul Pacuraru s-a lansat in analize temeinice ale spectrului politic, si a ajuns la simpatica idee, conform careia PSD ar fi -ingrozit de moarte- de prietenia tot mai accentuata dintre PNL si PD. Pe de alta parte, in celalalt capat al tarii, deputatul PD Emil Boc se vedea deja la guvernare, si impartea posturi prin ministere.
Partidul Social Democrat doreste sa ii linisteasca pe colegii din PD si PNL: fuziunea celor doua partide nu sperie pe nimeni din PSD. Poate doar populatia sa fie ingrozita de reeditarea aliantei care a starnit haos in tara in perioada 1996-2000, si care a ramas in folclor sub denumirea de -Marea ciolaniada-.
Partidul Social Democrat le ureaza succes celor doua formatiuni in planurile de renastere a CDR, insa nu poate sa nu remarce ca zero plus zero duc la acelasi rezultat, asa cum confirma si sondajele de opinie.
Pagina realizata de PSD
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















