Acasă Politic Sapte voturi pentru infernul lui Vadim

Sapte voturi pentru infernul lui Vadim

DISTRIBUIȚI

Dupa o dezbatere in doua runde, Comisia juridica a Senatului i-a administrat prima lovitura de forta liderului PRM Corneliu Vadim Tudor. Cu unanimitatea celor sapte membri prezenti, comisia a hotarat ieri sa aprobe cererea ministerului justitiei de ridicare a imunitatii lui Vadim, pentru trimiterea sa in judecata. Capul de acuzare fiind comunicarea de informatii false. Petardele lansate de C.V. Tudor privind antrenarea de teroristi Hamas in Romania, l-ar putea costa pana la cinci ani de inchisoare pe seful PRM. Pentru a fi eliberat de imunitate, acesta trebuie sa fie -condamnat- insa de plenul Camerei Superioare. In lipsa -paratului- si a celor trei senatori PRM care au boicotat sedinta de ieri, Vadim a primit primul semnal politic concret de dezavuare in aceasta legislatura – a treia recidiva dupa ridicarea imunitatii in 1996 si 1999 pentru insulta si calomnie.

PSD, PNL si UDMR dau primul bobarnac

PSD, PNL si UDMR au dat ieri verdictul politic in cazul C.V. Tudor. Astfel, cei cinci senatori din partidul de guvernamant care fac parte din Comisia Juridica (Aristice Roibu, Doru Ioan Taracila, Ion Predescu, Octavian Opris, Antonie Iorgovan) reprezentantul PNL Vlad Popa si al UDMR Peter Eckstein, au votat cot la cot pentru ridicarea imunitatii senatorului C.V. Tudor, dand plenului posibilitatea sa ia decizia finala in acest sens. Seful Senatului Nicolae Vacaroiu crede ca saptamana viitoare -cazul- liderului PRM ar putea intra in dezbatere, termenul prevazut de Regulament pentru solutionarea spetei fiind de 15 zile. Din acel moment Vadim fi anchetat, dar va intra in colimatorul justitiei numai daca Parchetul General va pune pe dosar stampila trimiterii in judecata.

PRM vrea sa dea lovitura in justitie

Peremistii spera sa dea atunci marea lovitura – preferand sa lipseasca de la toate dezbaterile parlamentare pe acest subiect. Senatorii PRM reclama faptul ca nu se pot dovedi efectele afirmatiilor lui Vadim. Juristii din comisie ii contrazic insa. Astfel, liberalul Vlad Popa arata ca -infractiunile de pericol care este comunicarea de informatii false se consuma in momentul lansarii afirmatiei, nefiind necesara existenta unui prejudiciu efectiv-.

Condamnare ca la carte

Desi procedura initiala prevedea doua voturi, membrii Comisiei juridice s-au exprimat o singura data pentru -decapitarea- lui C.V. Tudor. Ei au analizat insa, conform retetei initiale, avansate de secretarul comisiei Ion Predescu, doua probleme: faptul ca afirmatiile liderului PRM nu sunt niste simple declaratii politice si relevanta penala a spuselor sale. In ambele cazuri rezultatul a fost pozitiv, ceea ce explica verdictul. Adresele de la SIE si SRI sporesc vinovatia lui Vadim precizand ca Romania a antrenat membrii OEP (si nu Hamas). In dosar au cantarit si evaluarile MAE privind reactiile cancelariilor externe si ale presei internationale care au aruncat Romania in acele zile in tabara tarilor teroriste.

Dimineata pierduta

Scenariul zilei a inceput cu o lunga asteptare a efectivului pesedist, -grosul- Comisiei juridica fara de care Vadim nu putea fi decapizat. Prezent la datorie, presedintele comisiei Aristide Roiu a facut o prelucrare a grupului la el in birou, dupa ce acesta s-a reunit. Asteptarea l-a enervat pe reprezentantul UDMR, Peter Eckstein, care s-a retras la -vatra- grupului sau parlamentar.

Dupa ce jocurile s-au facut in culise, a inceput show-ul oficial – de la care au lipsit insa tocmai protagonistii liderului PRM, C.V. Tudor si ministrul justitiei, Rodica Stanoiu, care a aparut abia la pranz. In semn de solidaritate cu seful lor, cei trei senatori peremisti din comisie – Aron Belascu, Viorel Dumitrescu si Dumitru Pop – au boicotat sedinta prin absenta. Devotat liderului PRM, senatorul Belascu a luat pulsul evenimetnelor pe holuri, refuzand insa de fiecare data sa intre in sala. Intr-un moment de intimitate, presedintele Comisiei, Aristide Roiu, i-a adresat din nou invitatia, cu cordfialitate, explicandu-i ca, personal, nu i-a pus gand rau lui Vadim, dar ca -asta e mandatul-.

Tarziu, Comisia si-a recuperat -fugarii- -, pe Eckstein, prin aducerea de la grup si pe Doru Ioan Taracila care intampinase o delegatie straina la aeroport.

Rodica Stanoiu iese pe usa din dos

In formatie incompleta, membrii Comisiei juridice au inceput -procesul- citand cererea adresata de ministrul justitiei prin care se solicita ridicarea imunitatii senatorului PRM C.V. Tudor pentru tirmiterea sa in judecata dupa incheierea cercetarilor pentru infractiunea de comunicare de informatii false (art. 169 Cod penal) pentru care risca o pedeapsa cu inshcioare de la 1 la 5 ani. Intrata in scena la pranz, Rodica Stanoiu a petrecut doua ore cu senatorii din Comisia juridica intr-o intalnire in care participantii s-au baricadat, incuindu-se pe dinauntru. Ministrul justitiei a plecat val-vartej refuzand orice -expunere- publica in acest caz. Impreuna cu membrii comisiei, Rodica Stanoiu a despicat toate firele juridice ale afirmatiilor lui Vadim analizand astfel latura obiectiva si latura subiectiva a infractiunii.

Momentul -jucat- in fata presei a fost urmat de scurte cursuri de drept constitutional pe tema imunitatii, tinute de pesedistii Antonie Iorgovan si Ion Predescu. Comanda politica data majoritatii privind mazilirea lui Vadim i-a determinat pe reprezentantii PSD sa faca -exces- de legalitate explicand cu lux de amanunte ratiunile imunitatii.

In aceeasi idee, pesedistii au cerut pentru dosar si stenograma declaratiilor de luni, cand C.V. Tudor a anuntat oficial ca nu vine la -judecata- Comisiei juridice. Astfel, orice posibila tentativa de amanare a dezbaerii, printr-o cerere expresa, a fost inlaturata inca de dimineata.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.