Membrii Comisiilor de cultură ale Parlamentului au respins ieri, cu 15 voturi „pentru“ și o abținere, Raportul de activitate al Societății Române de Televiziune (n.r. – SRTV) în absența parlamentarilor PSD și PNL și a președintelui-director general al TVR, Alexandru Sassu. „A fost un vot negativ din mai multe puncte de vedere. A contat și faptul că atunci când am vrut să-l chemăm la Comisie pe domnul Sassu, acesta a refuzat. Nu înțelege legătura acestei Comisii (n.r. – de cultură) cu activitatea de control a TVR“, a declarat pentru cotidianul „Curentul“ președintele Comisiei de cultură, deputatul PD-L Raluca Turcan. Potrivit acesteia, TVR a înregistrat pierderi de 53 miliarde de lei, având serioase deficiențe în politica de resurse umane. La rândul său, vicepreședintele Comisiei de cultură, deputatul social-democrat Victor Socaciu, ne-a relatat următoarele: „Ne-am retras de la lucrările Comisiei întrucât președintele TVR nu s-a putut prezenta. Este bolnav (n.r. – președintele SRTV, Alexandru Sassu) și a trimis o scrisoare la Senat în acest sens“. Respingerea Raportului de activitate al SRTV și boicotarea lucrărilor Comisiei de către parlamentarii PSD-PNL aruncă într-un con de umbră activitatea managerială de la postul public de televiziune și banul public cheltuit în această perioadă tulbure, de criză. Potrivit procedurilor, raportul TVR urmează să intre în plenul Parlamentului, iar dacă va fi respins, întregul Consiliu de Administrație al TVR va fi înlocuit. În acest sens, articolul 46, alin. (7) din Legea 41/1994 privind organizarea și funcționarea SRTV prevede că „respingerea de către Parlament a Raportului anual atrage demiterea, de drept, a Consiliului de Administrație respectiv“.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















