DISTRIBUIȚI
rovana și fiul

În anul 2005 Rovana și-a numit fiul, pe Andrei în vârstă de 21 de ani, președinte și director general al fostei fabrici Miraj fosta deținătoare a rețetei produselor Gerovital ale Anei Aslan. Detalii AICI.

Deputatul Corneliu Ştefan şi-a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, demisia din funcţia de preşedinte executiv al PSD Dâmboviţa, invocând recenta alegere a lui Andrei Plumb, fiul Rovanei Plumb, în funcţia de vicepreşedinte al PSD Dâmboviţa. „Cum ar veni, mamițica îi construiește lui Goe un viitor”, a scris și Adrian Țuțuianu pe Facebook.

„În cadrul organizaţiei PSD Dâmboviţa nu se respectă statutul partidului, ceea ce nu putem avea pretenţia la o organizaţie serioasă. Ultima abatere de la acest statut a avut loc în Comitetul executiv de luni, 17 iunie, când s-a suplimentat numărul de vicepreşedinţi, lucru nestatutar, şi ca un titlu de recompensă am promovat coordonatorul de campanie în funcţia de vicepreşedinte, după o campanie la nivelul judeţului în care PSD Dâmboviţa a obţinut ce mai slab scor politic din istoria organizaţiei. Al doilea motiv, plasarea în funcţii cheie şi poziţii de strategii politice în cadrul PSD Dâmboviţa a unor persoane pe care noi i-am bătut în toate bătăliile politice, oamenii care au distrus organizaţiile PDL, PNL, UNPR din judeţul Dâmboviţa”, a spus Corneliu Ştefan.

Acesta s-a referit şi la modul în care a fost coordonată campania electorală pentru europarlamentare şi face referire inclusiv la mitingul PSD de la Târgovişte, când în oraş s-a intrat pe bază de parolă.

„Al treilea motiv, dublarea tuturor structurilor de conducere din PSD Dâmboviţa sub stricta îndrumare a echipei de coordonare de campanie. Divizarea organizaţiei PSD Dâmboviţa, chiar şi la nivel declarativ în cadrul organizaţiei, pe zone, pe oameni, pe grupuri de interese, acesta fiind cel mai periculos joc care se putea face pentru destabilizarea organizaţiei. Comunicarea în afara partidului şi în partid nu a existat în această perioadă. Organizarea defectuoasă a mitingului în municipiul Târgovişte, fapt pentru care am pierdut un. PSD Dâmboviţa este al pesediştilor dâmboviţeni, este al oamenilor, al românilor şi nu voi lăsa niciodată ca PSD Dâmboviţa să fie al unei găşti care vrea să controleze partidul. Un alt lucru extrem de grav, s-au format echipe din interiorul şi din exteriorul partidului pentru a urmări colegi de partid, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată în istoria organizaţiei PSD Dâmboviţa. S-au creat grupuri de presiune care ameninţă primarii, consilierii locali, consilierii judeţeni şi chiar şi alte persoane fără determinare politică la nivelul judeţului nostru. Aceste echipe fac discuţii în cadrul organizaţiei şi la nivelul judeţului, contrar nestatutare, despre proiecte de investiţii din judeţ, aceste discuţii fiind făcute de oameni care nu au nicio calitate în partidul nostru sau în statul român”, a mai afirmat Corneliu Ştefan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.