Situatia creata prin retragerea lui Theodor Stolojan din cursa pentru Cotroceni, inlocuirea acestuia cu Traian Basescu si declaratiile prin care se motiveaza aceasta rocada au dus la o repozitionare a celor doua tabere – PSD si Alianta D.A. – inaintea declansarii campaniei electorale pentru alegerile parlamentare si prezidentiale. Ce s-a intamplat in cadrul Aliantei D.A., care sunt adevaratele cauze ale retragerii lui Stolojan din cursa pentru Cotroceni, care este rolul PSD si care al unor -colegi-, ramane de vazut, dar important in acest moment este de estimat impactul asupra electoratului al tuturor acestor evenimente si declaratii. Proximul santaj de opinie asupra sanselor candidatilor si partidelor politice in alegerile din noiembrie ar putea lamuri intr-o oarecare masura si acest aspect, poate cel mai important al acestui carusel electoral.
Alianta D.A. ar putea beneficia de o simpatie sporita a electoratului
Analistii politici de la Bucuresti considera in acest moment ca este posibil ca electoratul sa manifeste un val sporit de simpatie pentru Alianta liberalo-democrata D.A., cat si sa se indeparteze de aceasta forta politica pe motiv ca ar da semne de nesiguranta.
Analistul politic Stelian Tanase crede ca, oricum, este nevoie de ceva timp pentru a se putea elucida aceasta situatie, dar ca ar fi in avantajul Aliantei D.A. ca aceasta clarificare sa aiba loc cat mai repede. Stelian Tanase sustine ca ne putem astepta – fie la o sporire a simpatiei fata de Alianta D.A., ca urmare a starii de sanatate a lui Theodor Stolojan si a devotamentului manifestat fata de acesta de colegul Traian Basescu; fie putem asista la o evolutie inversa, adica electoratul sa recepteze toate aceste framantari din cadrul Aliantei ca dovezi de slabiciune, de nesiguranta, care nu pot in nici un caz garanta o administrare pozitiva a Romaniei.
Declaratiile lui Traian Basescu sunt -pe muchie de cutit-
Declaratiile lui Traian Basescu, explicatiile si reactiile sale emotionale ii par lui Stelian Tanase pe -muchie de cutit- si crede ca in urmatoarea perioada va fi nevoie de multa sinceritate din partea liderilor Aliantei D.A. si desemnarea rapida a unui nou candidat la presedintie, lucru care s-a si intamplat deja. Referitor la explicatiile si acuzele de duminica ale lui Basescu, Tanase arata ca termenul de santaj folosit de liderul democrat nu e potrivit, deoarece asta ar presupune ca Stolojan este o persoana santajabila, ceea ce nu este adevarat. Tanase crede ca este vorba mai curand de presiuni politice, care ar fi putut intr-adevar impieta asupra starii de sanatate a liderului liberal.
Analistul politic Cristian Preda crede ca la mijloc a fost vorba si de dorinta lui Traian Basescu de a candida pentru Cotroceni, candidatura de care se discuta mai devreme in Alianta si de care chiar se stia, iar tabara adversa – PSD- o intuia si-o astepta, cum mai precizeaza Preda. Cristian Preda insinueaza ca aceasta schimbare de candidat pentru Cotroceni a Aliantei D.A. era oricum programata, ca a fost vorba de o strategie electorala. Pe de alta parte, explicatiile date de Traian Basescu sambata si duminica in legatura cu retragerea lui Theodor Stolojan sunt considerate de Preda ca, in mare parte, nepotrivite si, drept urmare, ar putea sa scada sansele Aliantei D.A. la alegerile din toamna.
Electoratul poate decide acum in cunostinta de cauza
Cristian Parvulescu este preocupat de impactul acestor schimbari din cadrul Aliantei D.A. asupra electoratului roman, electorat care are acum la dispozitie toate datele necesare pentru a putea decide in cunostinta de cauza. Parvulescu crede ca reactiile emotionale ale lui Basescu sunt autentice, explicabile omeneste, dar ca atacul de ieri impotriva PSD este oarecum imprudent. De fapt, Pĺrvulescu crede ca mare parte din prestatia lui Traian Basescu a fost caracterizata de improvizatie, dar ca in acest fel a fost, de fapt, declansata lupta politica deschisa intre cei doi poli majori ai scenei politice romanesti. Si Parvulescu considera ca Basescu nu a vorbit, de fapt, de santaj la adresa lui Stolojan, ci de exercitarea unor presiuni politice asupra liderului liberal. Pe de alta parte, Cristian Parvulecu considera ca profund imorala si in afara oricaror regului deontologice ale profesiei declaratia ministrului sanatatii, Ovidiu Branzan, care a comunicat natiunii ca stie el din surse avizate ca Stolojan nu este bolnav, i s-au aratat fisele s.a.m.d. Parvulescu crede ca este vorba de o incalcare a dreptului privat. Oricum, analistul politic Cristian Parvulescu ne-a asigurat ca urmatorul sondaj de opinie, care nu este destinat publicitatii, respectiv sondajul CURS, va lamuri o serie din neclaritatile prezente in ceea ce priveste receptarea de catre electorat a schimbarilor din cadrul Aliantei D.A.
Schimbarile din cadrul Aliantei D.A. au schimbat oarecum raporturile dintre cele doua forte politice importante din Romania – Partidul Social-Democrat si Alianta liberalo-democrata – lansand mai devreme decat inceputul campaniei electorale o lupta deschisa intre cele doua tabere. Depinde acum de modul in care electoratul roman va recepta aceste schimbari de raporturi de pe scena politica, pentru ca cel mai important, de necontrolat, factor la aceste alegeri din noiembrie vor fi alegatorii. Care ar putea acorda mult mai mult credit lui Traian Basescu, care va cumula oricum si increderea pe care romanii au avut-o, si-o au in Stolojan.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















