Home Politic Scrisoarea suplimentara de intentie, premiera in relatiile Romaniei cu Fondul

Scrisoarea suplimentara de intentie, premiera in relatiile Romaniei cu Fondul

DISTRIBUIŢI

Scrisoarea suplimentara de intentie (Supplementary Letter of Intent – SLI), pe care Guvernul actual intentioneaza sa o supuna aprobarii Fondului Monetar International (FMI), reprezinta un demers ce nu a mai avut precedent in relatiile Romaniei cu FMI. In fapt, este vorba despre o procedura-standard in relatiile stabilite intre Fondul Monetar si tarile membre, la care Romania nu a avut insa nevoie sa apeleze pana acum.

Scrisoarea suplimentara, care se va adauga celei semnate in toamna anului trecut, cand a fost incheiat noul acord stand-by, nu va putea modifica nivelul indicatorilor macroeconomici asumati prin acordul de imprumut. Tot ce se poate modifica sunt mijloacele si politicile economice, care sa mentina, in final, parametrii macroeconomici in cadrul acelorasi limite negociate anterior: inflatie de maximum 22% si deficit bugetar de cel mult 3% din PIB. -Pana acum, nu a existat nici o scrisoare suplimentara de intentie, deoarece guvernele care s-au succedat au trebuit sa renegocieze in intregime parametrii macroeconomici asumati initial, nu doar anumite politici economice-, ne-a declarat Sebastian Vladescu, fost secretar de stat in Ministerul Finantelor in perioada guvernarii anterioare. Plecarea negociatorilor FMI fara a accepta scrisoarea suplimentara a Guvernului arata ca Executivul nu a reusit sa-i convinga de faptul ca -masurile de relaxare fiscala pentru persoanele cu venituri reduse-, precum si celelalte -modificari destinate mentinerii suportabilitatii sociale a reformei- se pot realiza fara a afecta veniturile bugetare si indicatorii macroeconomici stabiliti pentru acest an.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.