
Senatorul PSD Constanța, Alexandru Mazăre, a declarat marți că liderii social-democrați se vor întâlni după alegerile europarlamentare pentru a stabili dacă vor rupe coaliția de guvernare cu PD-L.
„După alegerile europarlamentare vă puteți aștepta la orice. Deocamdată, scopul nostru este să câștigăm aceste alegeri europarlamentare. Apoi, domnul președinte Mircea Geoană a sugerat că vom avea o reuniune aici, la Constanța, la care vor participa președintele partidului, vicepreședinții partidului, lideri marcanți din teritoriu, miniștri și PSD urmează să facă o evaluare a modului în care decurge această colaborare și protocolul cu PD-L, după care va fi luată o decizie care își va urma traseul statutar“, a declarat fratele celebrului Radu Mazăre. Nemulțumirile sale și ale filialei Constanța vin mai ales din faptul că miniștrii PD-L ar tergiversa numirea membrilor PSD în fruntea serviciilor deconcentrate. Purtătorul de cuvânt al PD-L, Liviu Negoiță, nu a putut fi contactat pentru a prezenta opinia formațiunii sale.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















