
Parlamentarii USR au stat cinci zile și nopți treji într-o manifestare de tip sit-in desfășurată în Camera Deputaților ca să protesteze împotriva adoptării abuzive a Ordonanței 13 care legiferează impunitatea politicienilor. După zile în șir de protest, Mihai Goțiu a fost filmat de un parlamentar PSD când a închis ochii, pentru câteva clipe, în pauza ședinței de luni a Parlamentului.
Mihai Goțiu își asumă ce s-a întâmplat și se autosancționează cu salariul pe această săptămână. Senatorul USR a anunțat că-și va dona indemnizația pentru susținerea unui proiect de dotare cu echipamente a saloanelor pentru tratarea copiilor bolnavi cronic, din patru spitale regionale.
Mihai Goțiu face publică următoarea declarație:
„Dragi prietene și prieteni, stimați colegi din Parlament, vreau să vă mulțumesc tuturor celor care, pe parcursul zilei de ieri, a nopții și a dimineții mi-ați transmis mesaje critice oneste și/sau de încurajare. Faptul că în această dimineață am constatat că am cu câteva sute de prieteni pe Facebook mai mulți ca ieri și mesajele trimise direct m-au emoționat, dovedindu-mi că ați înțeles contextul în care s-a produs greșeala mea, ca efect al oboselii acumulate în ultima săptămână, când am stat de veghe, zi și noapte, cu colegii de la USR pentru a bloca asaltul partidelor din coaliția de la putere împotriva Justiției.
În același timp însă, susținerea voastră mă obligă la asumarea până la capăt a ceea ce s-a întâmplat. Atât în semn de mulțumire pentru sprijin, cât și de penitență, am decis să mă auto-sancționez cu indemnizația pe o săptămână. O parte din această sumă o voi dona pentru susținerea unui proiect de dotare cu echipamente a saloanelor pentru tratarea copiilor bolnavi cronic din patru spitale regionale, pentru care, în ciuda promisiunilor electorale, actuala Putere n-a găsit fonduri în legea bugetului.
Sper ca acest gest să fie corect înțeles atât de voi, cât și de colegii mei parlamentari din toate partidele, de la care aștept să-și asume, la rândul lor, responsabilitatea pentru fiecare acțiune care poate aduce atingere imaginii instituției pe care o reprezentăm, fie că e vorba de ațipit în plenul ședințelor, de trecut strada pe culoarea roșie a semaforului, de votat împotriva solicitărilor justiției de retragere a imunității unor colegi ori pentru criza recentă care a scos jumătate de milion de români în stradă.”
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info






















