Home Politic Sfidand grosolan autoritatea statului, UDMR da onor imnului Ungariei

Sfidand grosolan autoritatea statului, UDMR da onor imnului Ungariei

DISTRIBUIŢI

UDMR si-a incheiat apoteotic, sambata, reuniunea Consiliului Reprezentantilor si a Consiliului de Coordonare printr-o infractiune premeditata: la propunerea presedintelui executiv Takacs Csaba, delegatii Uniunii au intonat entuziast imnul de stat al Ungariei. Gestul rebel al liderilor Uniunii reprezinta o incalcare a legii referitoare la folosirea insemnelor de stat ale Romaniei, Takacs Csaba declarandu-l un protest fata de adoptarea recenta de catre Executiv a normelor de aplicare a actului normativ in cauza. Presedintele executiv al Uniunii nu s-a aratat deloc ingrijorat de eventualele consecinte juridice ale actiunii sale, afirmand ca -asta e treaba procurorilor-.

Pe de alta parte, manifestarea liderilor UDMR risca sa tulbure din nou apele intre Uniune si partidul de guvernamant, la putin timp dupa ce premierul Nastase reusise sa calmeze atmosfera dintre cei doi parteneri de protocol, dezavuand afirmatiile referitoare la pierderea autoritatii statului in secuime, lansate de unii fruntasi social-democrati. De data aceasta, atitudinea UDMR – care la aceeasi reuniune isi declara intentia de reinnoire a contractului politic cu partidul de guvernamant, prin vocea presedintelui, Marko Bela, pentru ca doar cateva ore mai tarziu sa conteste intr-o maniera ilegala un act normativ emis de Executiv – l-ar putea pune serios pe ganduri pe Adrian Nastase.


Dupa un parcurs oarecum tern, reuniunea Consiliului Reprezentantilor UDMR si a Consiliului de Coordonare a Uniunii, desfasurata sambata la Targu Mures, a avut parte de un final spectaculos: delegatii au intonat Imnul National al Ungariei, incalcand astfel, voit, legea referitoare la folosirea insemnelor de stat ale Romaniei. Gestul liderilor UDMR risca sa creasca din nou temperatura intre Uniune si PSD, in conditiile in care autoritatea statului roman in Transilvania este pusa sub semnul intrebarii, in ciuda asigurarilor optimiste ale premierului Nastase.

Uniunea nu se sinchiseste de consecintele juridice

Sedinta comuna s-a incheiat cu un gest de fronda initiat de mai-marii partidului, situat in afara normelor legale cu privire la imnurile nationale si la drapelele altor state: la propunerea presedintelui executiv Takacs Csaba, delegatii la reuniune au intonat Imnul de Stat al Ungariei. Propunerea lui Takacs Csaba, aprobata cu entuziasm de reprezentantii UDMR prezenti la sedinta plenara, inclusiv de presedintele Marko Bela si de seful CRU, Gyorgy Frunda, s-a dorit a fi un protest fata de adoptarea de catre Guvern a normelor metodologice ale Legii referitoare la folosirea insemnelor de stat ale Romaniei, act normativ care dateaza din 1994. Potrivit reglementarilor de aplicare a legii in cauza, imnurile altor state pot fi intonate doar cu ocazia vizitelor oficiale, festivitatilor si manifestarilor cu caracter international si numai alaturi de Imnul National al Romaniei. -Daca chiar suntem si noi atinsi, acum, in legatura cu punerea in aplicare a unei legi din *94, atunci sa ne exprimam si noi propria identitate, pentru ca eu cred ca acesta este un principiu corect si european-, si-a explicat Tacacs Csaba initiativa. El nu s-a aratat deloc preocupat de implicatiile juridice ale manifestarii reprezentantilor UDMR, rezumandu-se la a afirma ca -asta e treaba procurorilor-. Revoltat de actul normativ adoptat de Guvern, presedintele- executiv al Uniunii a sustinut ca -comunitatii maghiare nu-i este interzis nicaieri in lume sa cante acest imn.- Desi a incercat, febril, sa gaseasca cat mai multe argumente pentru a-si justifica initiativa, Takacs Csaba nu a reusit decat sa alunece in redundante. -Pentru maghiarii de pretutindeni, acest imn, precum si tricolorul rosu – alb – verde sunt simbolurile unei comunitati etnice. Tot ceea ce este dincolo de aceasta definitie lasati in seama noastra-, a spus liderul udemerist.

Gestul UDMR, care constituie o incalcare premeditata a legii referitoare la folosirea insemnelor de stat, poate fi sanctionat cu o amenda cuprinsa intre 25 si 50 milioane de lei.

Bugetul Uniunii pe 2002 – subiect interzis presei

Uniunea a preferat sa-si discute in secret bugetul pe anul 2002. Dupa terminarea primei parti a reuniunii CRU, presedintele organismului, Gyorgy Frunda, le-a cerut imperativ si bilingv ziaristilor sa paraseasca sala. Cu toate ca Uniunea a renuntat la principiul transparentei financiare in relatia cu presa, Takacs Csaba a dezvaluit ca unul dintre subiectele prioritare abordate la sedinta de buget a fost suma pe care UDMR o va aloca Comisiei pentru pregatirea aplicarii Legii statutului pe teritoriul Romaniei. Liderii Uniunii au decis ca respectiva Comisie va beneficia de 23% din veniturile partidului. Presedintele Uniunii a apreciat ca formatiunea politica din a carei conducere face parte are asigurate 10 miliarde de lei numai din surse bugetare si din cotizatiile membrilor.

Marko Bela – sub tirul reformistilor

Comisia pentru pregatirea aplicarii Legii statutului a reprezentat, de altfel, si un subiect de galceava pe parcursul sedintei. Conducerea Blocului Reformist a cerut, prin vocea liderului sau, deputatul Toro Tibor, aprobarea componentei respectivei structuri de catre CRU, confom normelor statutare ale Uniunii. Cererea sa a fost insa refuzata. Surse din interiorul gruparii reformistilor ne-au declarat ca nemultumirea acestora provine din faptul ca cei noua reprezentanti ai UDMR in comisie au fost desemnati direct din biroul prezidential al partidului, reformistii fiind exclusi din start.

Nemultumirile radicalilor din Uniune au fost exprimate si in forme mai violente pe parcursul sedintei, Katona Adam, liderul Asociatiei Pro-Odorhei, acuzandu-l pe presedintele Marko Bela de -practici comuniste-.

Confuzie in legatura cu pozitia Uniunii pe scena politica

Discursul sefului Uniunii a reprezentat, de fapt, o declaratie de intentie a conducerii moderate de a reinnoi Protocolul cu PSD. Marko Bela a precizat totusi ca este adeptul continuarii colaborarii cu partidul de guvernamant, -dar nu cu orice pret si nu neconditionat-. Presedintele UDMR nu a reusit insa sa defineasca foarte clar statutul actual al partidului pe care il conduce, afirmand, oarecum criptic, ca -Uniunea este nici afara, nici inauntru sau si inauntru, si afara, adevar care caracterizeaza mentalitatea fiecarei minoritati-.

Sedinta CRU s-a incheiat cu adoptarea a trei declaratii comune: un salut colectiv adresat adoptarii Legii statutului, o condamnare a -sirului de persecutii exercitate de unele autoritati romanesti impotriva acelor ceangai care solicita predarea limbii maghiare pentru copiii lor- si un comunicat de aprobare a atitudinii Guvernului in chestiunea Har-Cov.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.