Home Politic Si totusi (parca) se misca…

Si totusi (parca) se misca…

DISTRIBUIŢI

Saptamana trecuta, scena politica romaneasca a inregistrat trei -intamplari- care se pot constitui – in baza -firului rosu (sic!)- al luptei anticomuniste si antisecuriste ca o conditie a eficientei luptei anticoruptie – intr-un eveniment notabil, daca e sa ne raportam la saracia traditionala si dirijata din acest domeniu, in istoria recenta a concetatenilor nostri. Este vorba de cedarea de catre SRI a unei parti din arhiva fostei Securitati (ne place sa credem ca la insistentele presedintelui Traian Basescu); arestarea contro (versatului!) om de afaceri Corneliu Iacobov – -concubinul- numarul unu al RAFO; si transformarea PNTCD in PPCD.

Cei 12-13-14 kilometri de arhiva cedati de SRI catre CNSAS reprezinta deocamdata doar un gest de bunavointa – de tipul eliberarii unor militanti palestinieni din puscarii de catre Israel, de exemplu – gest care insa trebuie atent evaluat, respectiv trebuie vazut cat de importante sunt documentele cuprinse in acei kilometri, ce dosare raman inca sub controlul SRI si SIE, la care se adauga necesitatea modificarii Legii accesului la propriul dosar de securitate si deconspirarea fostei Securitati ca politie politica in sensul reevaluarii sintagmei -siguranta nationala- raportata la arhivele fostei Securitati, pentru ca acest cui al lui Pepelea sa nu mai impiedice deconspirarea ofiterilor importanti ai fostei Securitati si a turnatorilor acesteia, dintre care destui sunt inca activi. Si nu in ultimul rand trebuie facute unele modificari de personal in cadrul CNSAS, respectiv completarea componentei Colegiului si reconsiderarea conducerii CNSAS – toate astea bineinteles pe cale parlamentara.

Arestarea mult-urmaritului si mediatizatului Iacobov reprezinta o dovada a deciziei politice a actualei guvernari si hotararii ministrului justitiei, Monica Macovei, de a face ceva concret in aria faimoasei lupte anticoruptie. Dar cum Iacobov nu reprezinta decat varful unui aisberg de asa-numita factura social-democrata, care pluteste linistit inconjurat de mici calote cunoscute ca -baroni locali-, ar trebui vazut si cum a ajutat puterea politica girata de PSD, de sforarul Hrebenciuc, vanatorul Nastase si tov. Iliescu la -propasirea baronimii iacobovine-. Si bineinteles ca speram sa nu-l vedem pe -marchizul de RAFO-, dupa expirarea arestului preventiv de 30 de zile, parasind vesel, nevinovat si de-a dreptul achitat sediul Parchetului. Si de asemenea mai speram sa se faca legatura intre ascensiunea baciului moldovean si capacitatea acestuia de cumparare si santaj asupra -colegilor- de partid si nu numai.

In sfarsit, transformarea, dupa -lupte seculare-, a denumirii si, implicit, imaginii taranistilor compromisi si iremediabil perdanti din 2000 incoace in partid popular crestin-democrat repune pe baze sanatoase revigorarea fostului partid al lui Coposu, care a constituit imediat dupa decembrie *89 stindardul luptei anticomuniste si antisecuriste, dar care, dupa castigarea alegerilor din *96, sub sigla CDR, a provocat cea mai mare dezamagire romanilor.

In rest – traind (bine) si vazand (rau). Sau invers.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.