Uniunea sindicala MediaSind, componenta cu drepturi depline a Federatiei Internationale a Jurnalistilor (FIJ), va cere federatiilor membre ale acestui organism instituirea unui embargo informatic, in conditiile in care Uniunea, care reprezinta 72% din salariatii din presa scrisa, radio, televiziune, tipografii si difuzare, nu a fost chemata la nici o discutie privind componenta celor doua consilii de administratie de la posturile publice de radio si televiziune.
Presedintele MediaSind, Cristi Godinac, a declarat ieri ca organizatia pe care o conduce a trimis scrisori de protest atat raportorului Parlamentului European pentru Romania, Pierre Moscovici, cat si FIJ, in care acuza politizarea consiliilor de administratie (CA) ale Societatii Romane de Radio (SRR) si Societatii Romane de Televiziune (SRTv). -Dorim ca astfel de incercari ale clasei politice sa nu se mai intample, pentru ca ne putem trezi cu o lege a presei fara a fi consultati-, a afirmat Cristi Godinac, care a calificat drept nerealista invitatia adresata pe 30 iunie de Raluca Turcan la dezbaterile pe marginea modificarilor proiectului de lege al SRR si SRTv, din moment ce -cu doar 24 de ore inainte s-a votat in Parlamentul Romaniei politizarea celor doua institutii, prin confirmarea consiliilor de administratie-. -Cele 23 de organizatii ale MediaSind se vor retrage din Conventia Organizatiilor de Media (COM) daca nu se va reveni asupra propunerilor de modificare a Legii SRR si SRTv in care reprezentantii salariatilor vor avea un singur loc in consiliile de administratie-, a completat Cristi Godinac. Partea a doua a conferintei de presa a fost destinata prezentarii conflictului de munca in care sunt implicati salariatii postului de televiziune MTC, care incepand din 25 martie anul curent nu si-au primit drepturile salariale. Cristi Godinac a criticat Ministerul Transporturilor (proprietarul de drept al postului) ca refuza orice discutii pe marginea acestei situatii si a cerut demiterea ministrului Gheorghe Dobre si a directorului Regiei Autonome Judetene de Apa Constanta (RAJAC), Felix Stroe, pentru continua hartuire in instanta. El a declarat ca acuzatia privind prejudicierea RAJAC, cu care MTC are incheiat un contract de publicitate, nu este sustinuta, deoarece salariatii nu au intrerupt nici un moment emisia pe parcursul conflictului de munca. In martie 2003, MTC Constanta a fost unul din subiectele motiunii de cenzura -Mafia sufoca Romania-, iar opozitia de atunci – PRM, PNL si PD – l-a acuzat pe Miron Mitrea ca a utilizat opt milioane de dolari din bugetul unor companii de stat pentru a promova prin intermediul MTC imaginea liderilor PSD.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















